Câinele cu ochii albaștri


După ce le-ai mulţumit
celor care te jigniseră,
ai ieşit în stradă.
Unde te aştepta un câine
cu ochii albaștri şi puri.
L-ai mângâiat şi l-ai luat în braţe
crezând că e Dumnezeu.
Nu mai văzuseși asemenea ochi
la niciun om. 
Nici n-aveai cum, 
de-atâţi ochelari, de-atâtea batiste.


 
 

SOLUŢIE


Nu-mi rămâne decât să ies
afară din casa
care nu e a mea
(nu vă miraţi
sunt chiriaşul lui Dumnezeu)
şi să încep să umblu pe stradă
în mâini.
Astfel n-aş realiza decât o contopire
a visului cu realitatea.
Când eram mic mă visam clovn.
Dar dacă totuşi nu voi reuşi
o să-mi reiau seria visurilor
şi poate
mă voi visa poate, om politic
care demisionează când trebuie.
 
OPRIŢI-VĂ

Nu mai jigniţi copiii şi poeţii!
Primii vor simţi o durere, acută,
în toate venele inimii.
Ceilalţi rămân la stadiul de copil
toată viaţa.
 
A OPTA OARĂ


Ai înnebunit la ora opt.
Odată cu actualităţile de seară,
Pe Dumnezeu îl durea în cot.
Cine are puterea să moară
A opta oară?
Ai plecat lăsând un gol imens în apartament,
Gol pe jumătate umplut
De faptele tale și fotografii.
Un nebun te-a contemplat atent,
Şi ţi-a strigat: 
- În ce secol mai vii?
Dar mai vii?
 
CĂRUŢA CU PRIETENI


Căruţa cu prieteni e astăzi
jumătate goală, jumătate paie.
Pe mulţi i-am gonit mai demult
cu biciul.
Câţiva mai curajoși
au mers o staţie sau două
apoi au coborât,
luând-o repede la fugă.
De necrezut şi totodată de crezut,
căruţa cu prieteni
e jumătate paie, jumătate nu e.
 
Cântec despre moarte

Memoriei victimelor din clubul Colectiv



Ei nu te știau,
auziseră doar în treacăt
despre existența ta
ceva vag,
o ceață cumva.
Te-ai hotărât
să să vii
Seara în acorduri
de muzică rock.
Bună seara ai spus
la lumina artificiilor!
Bună seara doamnelor,
domnișoarelor, domnilor
și copiilor
ai spus  iar.
Am venit să jucam
leapșa, ai continuat.
Cine nu e gata
 îl iau cu lopata
au mai auzit ei
și au luat-o
la fugă spre singura
ieșire...


Ei nu te știau.
Seara în ritm
de muzică rock
și luminată de artificii
ai venit.

---

De la un capat la altul

De la un capăt la altul

De la un capăt la altul
al morții câțiva pași
prin viață.
E ca la instrucție apoi,
culcat, salt înainte,
pe loc repaos .
De la un capăt la altul
al morții, câțiva pași ,
câteva sute, câteva mii
și speranța celor rămași
că vei reveni
așa  cu aproximație
a treia zi.
 
Prin ochii ei mari

Prin ochii ei mari 
mă privea Dumnezeu. 
În lume se lansase 
o modă nouă. 
Colecția de iarnă, primăvară,
toamnă și iarnă,
astfel că purtam cu toții 
mănuși și măști,
măști și mănuși.
Prin ochii ei mari,
da, mă privea Dumnezeu.
Și nu era doar o impresie,
chiar lăcrima.
 
Privesc spre moarte

Mă uit către moarte
și nu spune nimic.
Până și ea tace subversiv,
cu subînțeles,
despre o lume în care
unii țin neapărat 
s-ajute poezia
să treacă strada.
Pentru a fi mai sigur
privesc încă odată
spre moarte.
Ea tot nu spune nimic.
 
Rugăciune

Doamne iartă-mă că
în nimicnicia mea,
le-am spus tuturor
pe nume.
I-am spus stăpânului,
stăpân.
Le-am spus
slugilor ordonanțe,
fariseilor, farisei!
Mai iartă-mă Doamne
ca nu am mâncat vara 
înghețată, când Ți-e cald
și n-am băut țuică 
fiartă iarna, când Ți-e frig.
În rest Doamne,
toate sunt la fel.
Cum le Știi.
 
Al 4-lea Reich

Această moarte
și nenumăratele ei victime.
Din spatele ei zâmbesc
perfid, cei ce-au preluat 
puterea planetei.
Fără declarații de capitulare
sau de război.
Și iată că vin soluțiile celor 
ce nu găsesc soluții:
-Vă rugăm să poftiți în vagoane!
Cum care vagoane?
Aceleași care i-au dus 
pe bunicii voștri
la Auschwitz,
ori în Siberia!
În fața acestei morți,
până și medicilor 
le este interzis îndemnul:
-Tușiți, vă rog!  

---

---

Autor: Gabriel Dinu

Câinele cu ochii albaștri

După ce le-ai mulţumit
celor care te jigniseră,
ai ieşit în stradă.
Unde te aştepta un câine
cu ochii albaștri şi puri.
L-ai mângâiat şi l-ai luat în braţe
crezând că e Dumnezeu.
Nu mai văzuseși asemenea ochi
la niciun om. 
Nici n-aveai cum, 
de-atâţi ochelari, de-atâtea batiste.

	
Nume: Gabriel Dinu
Născut la data de 25 martie 1973 în municipiul București
Email:razvangabrieldinu2017@gmail.com
Licențiat al  Facultății de Psihologie și Științele Educației.
Masterand al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Debut literar:revista Viața Românască -1997, 
având girul responsabilului de număr Aurelian Titu Dumitrescu, 
coautor al capodoperei Antimetafizica, altături de Nichita Stănescu;
Apariții în reviste:
Revista Vremea -director Adrian Păunescu, 
Revista Ecreator-director Ioan Romeo Roșiianu, 
Realitatea de Călărași, 
Media Călărași, Actualitatea literară, 
Revista Helis, Parnas XXI, Moara lui Gelu, 
Revista Cervantes,Revista Ofranda literară;Revista Thymes;
Revista KiBO Titan
Apariții în antologii:
Prietenii poetice-eCreator 2017,
Așii cuvântului -eCreator 2017, 
,Antologie poetică a Cenaclului Poetic Schenk-Dyonisos- 2018
Tramvaiul poeziei-Editura Paralela 45- 2019
Desprimăvărarea cuvântului-eCreator -2019, 
Antologia Cenaclului Poetic Schenk: 
WORT VERGESSEN-în limba germană -2020
 Antologia Cenaclului Poetic Schenk :
 Roua din cuvinte-în limba română -2020
 


   
   
 
 
Cărți publicate:
„Câinele cu ochii albaștri” -Editura eCreator Baia Mare, aprilie  2019;
Câinele cu ochii albaștri -varianta digitala Editura Letras, București 2020
Le chien aux yeux bleus -editura Harmattan Paris, septembrie 2020;
Volumul a fost menționat în articolul :
Traduceri din beletristica, eseistica și istoria românească publicat în 2020.


Observator Cultural
-De la un capăt la altul Editura Siono ,București 2021;
-În curs de apariție în Franța, volumul  
  D’UN BOUT À L’AUTRE, 
versiunea în limba franceză a volumului De la un capăt la altul.

Referințe critice
- Daniel Marian: Pe o pânză de paianjen care este viaţa 
(Gabriel Dinu - Câinele cu ochii albaştri 
– Editura eCreator, Baia Mare 2019)
eCreator• 
 recenzie inclusă și în volumul de critică  „O bibliotecă pentru balansoarul meu” 
 (Volumul 17)-Daniel Marian- Editura Amanda  Edit-iulie 2019
- IMITATIO CHRISTI. 
ÎN CĂUTAREA SENSULUI PIERDUT AL CĂUTĂRII (LUI DUMNEZEU)-Eva Monica Szekely
-Despre volumul Câinele cu ochii albaștri, în revista de studii universitare a 
Universității din Alba Iulia-2019


Recenzat în următoarele volume:
-O bibliotecă pentru balansoarul meu (Volumul 17)
-Daniel Marian;
Editura Amanda Edit 2019;
-Scriitorii timpului meu -Cristian Gabriel Moraru;Editura eCreator 2019;
-Raftul de la colț -Daniel Luca;Editura Castrum de Thymes 2020;
-Dosar critic eCreator
-Cristian Gabriel Moraru;Editura eCreator 2021;
-Raftul eCreator -Daniel Luca;Editura eCreator 2021;
-Punte peste pagini - Ioan Romeo Roșiianu; 
Editura Castrum de Thymes 2021 -Exerciții și reflecții traductive
-Corina Dâmbean; Editura University Press 2021
-Moara lui Gelu-Gelu Dragoș; Editura eCreator 2021





Iata citeva imagini de la lansari:

Imagini de la lansare: De la un capat la altul

Bucuresti Bookfest: 04.06.2022

Comentariu:   cu dragoste, dragostea mea poezia                                     
DE LA UN CAPĂT LA ALTUL
...al morții

Printre ciulinii bǎrǎganului tavalugiți de vȋntul uscat din sud...
Gabriel Dinu
Se joacǎ de-a moartea și de-a viața pentru ca-n final sǎ ne dezvǎluie 
adevǎrul ultim
Eu nu sȋnt critic literar, ci doar un poet ca și Gabriel Dinu...
De aceea o sǎ vǎ spun o poveste, povestea morții și povestea vieții , 
povestea Lui Dumnezeu adicǎ.
Pentru cǎ ȋn aceastǎ carte cuvȋntul moarte se regǎsește de 100 de ori, 
aproape ȋn fiecare poem. Cuvȋntul viațǎ apare cam de 35 de ori , 
iar cuvȋntul Dumnezeu apare cam de 30 de ori. 
Ȋn aceastǎ triadǎ se-nvȋrte totul, iubire, fricǎ, singurǎtate, speranțǎ,…
De aceea mi se pare natural sǎ vorbim despre fenomenologia morții, 
despre gramatica morții, despre aceastǎ saga a morții. 
Despre marele fluviu, viațǎ-moarte, moarte-viațǎ.
“De la un capăt la altul
al morții, 
câțiva pași ,
prin viațǎ…
și speranța celor rămași
că vei reveni
așa  cu aproximație
a treia zi.
” (pag.13)

Dar moartea nu este un capǎt de drum, moartea nu este sfȋrșitul pentru 
cǎ existǎ și “speranța celor rǎmași”
( (pag.13)). 
Așa cǎ moartea este un fel de drum al iluminǎrii de unde revii printre 
ai tǎi și te ȋnșurubezi ȋntr-un 
“perpetuum mobile/ 
ce se numește viațǎ” 
(pag.77). 
Pentru cǎ iluminarea ține 3 zile, deși nu știm ce fel de zile sunt 
acestea, poate cǎ sunt asemenea celor  șapte zile ale facerii, 
iar despre acestea nu știm cȋt țin, 
am pierdut cȋndva acest dar. 
Ȋn fața Lui Dumnezeu se pare cǎ poetul nostru se spovedește 3 zile.
Iar dupǎ moarte, 
o moarte, 
una din ele 
vine o viațǎ cȋt “cȋțiva pași” (pag.13), 
apoi o altǎ moarte(pag.118), ȋntr-un ciclu nesfȋrșit. 
Dar nu știm pentru ce toate astea sau poate cǎ știm cǎci  
“De undeva, de pretutindeni:
Hristoși am ȋnviat” 
a treaia zi(pag.17), nu?
Poetul ne povestește despre “ultima moarte aflatǎ” (pag.18)
și despre “Viața permanentǎ a morții” (pag.43)
chiar dacǎ știe cǎ asta ne supǎrǎ. 
Și-apoi teama cǎ nu poți sǎ-ți alegi ziua ȋn care sǎ mori: 
“Mi-e teamă, / o știu, / o simt tot mai des. / 
Voi muri într-o zi oarecare,  “(pag.25). 
Da, pentru un poet, a nu putea ȋndruma corǎbiile sufletului ȋnseamnǎ 
angoasǎ, teamǎ, deriziune…
Și tristețea cǎ atunci: “Când mori …

… nimeni 
nu îți duce dorul.
Doar unul îti va duce 
crucea, crucea 
pe care ai plimbat-o 
singur toata viața.
…
Nimeni nu îți duce
dorul când mori.
Doar crucea, coliva
și coșciugul 
vor fi duse,
după obicei.
”(pag.28)
Da, moartea creeazǎ habitudini, strǎjuie viața, impune obiceiuri,
iar obiceiurile transcend moartea care ne zȋmbește(pag.56) lejer 
ca din insectar. 
Moartea ca tovarǎș de viațǎ, partener stabil care știe sǎ mȋngȋie,
 (pag.40)
iar D-zeu privește vacarmul din viața noastrǎ și zȋmbește(pag.46).
Trǎind ȋn intimitatea morții, obsedat de ea și dorind sǎ o 
transformi ȋn contrariul ei sau ȋn altceva, ȋncercȋnd s-o umanizezi. 
Poezia este o reinterpretare a lumii, iar “dupǎ moarte punem virgulǎ 
nu punct”. (pag.73) 
Și dupǎ o noapte albǎ cȋnd poetul creeazǎ norii albi ai cerului, 
adicǎ poezia, “te speli cu moartea la ochi” (pag.49).
Deci ce este dupǎ moarte pentru poetul Gabriel Dinu? Un fel de 
weekend pentru cǎ: 
“... vineri. 
Te-mbraci  
într-o nouă moarte 
și pleci. 
Undeva. ”
Iar ȋntre douǎ morți, ea, viața “un fel de perpetuum mobile…”(pag.77)
Poetul moare continuu pentru cǎ-și poate imagina cǎ moartea este 
ȋndrǎgostitǎ de el și-l așteaptǎ(pag.100).
“Ieri lângă viața mea,
era ea, moartea mea,
îndrăgostită până la lacrimi
de mine.
Și aștepta.
”
Un univers minimalist cu puține obsesii, cu puține idei/sentimente/
trǎiri/imagini, dar mustind de sens.
Pe urmǎtorul cer, pe urmǎtorul cerc al curcubeului, prima treaptǎ, 
purificarea, apoi iluminarea, și viața care nu se știe de unde 
ȋncepe și nici unde se terminǎ.
Ȋmblȋnzind moartea(pag.104,121), descoperind morți multiple(pag.101,120), 
ne-așteaptǎ poetul-ȋmblȋnzitorul de morți. O lume a morților multiple. 
Moartea ca o ființǎ care te ȋnsoțește (pag.58,59,61,67,118) , 
Moartea ți-a fost extrem de apropiată pe perioada vieții.
Ca o cămașă de propria-ți piele.
pretutindeni(pag.90), ba chiar “Locuiești la aceeasi
adresă cu moartea.
…”(pag.56):

 “Ea era atât de frumoasă 
încât sunt absolut sigur 
că era chiar ea, 
moartea mea. ” (pag.59):

Poetul ȋși arogǎ dreptul sǎ vorbeascǎ oracular
"cu limbă de viață,
cu limbă de moarte,
”
Pentru cǎ doar el poate trǎi ȋn intimitatea morții.
Numai el „locuiește într-o moarte
aproape perfectă.”
Iar moartea-i
„... zâmbește.” deși
”... în sufletul ei plânge!
”
Și-o dorințǎ ca o recomandare pentru El:
“Ar trebui să înviem mai des
nu doar odată pe an!
”
Și-apoi ceva pentru ea(pag.121):


E miercuri.
Mângâi moartea 
pe creștet
și îi șoptești tandru:
-Du-te!
”
Și un cuvȋnt pentru noi(pag.122):

Aceasta e ultima plecare
pe care v-am promis-o
mai demult.
Adio!
De-acum vă voi visa 
în șoaptă.

”
La final(pag.45):

La capătul vieții e moartea.
La capătul morții e viața.
Iar la (pag.61):


Cu banii câștigați din vânzarea
morților mele anterioare,
mi-am cumpărat o viață nouă
și acum o aștept pe ea.
Viitoarea mea moarte,
care va fi poate,
cea mai frumoasă dintre toate.

Viața este tranzitorie, ȋntre o moarte și alta, iar ȋntre timp tot
 felul de lucruri:
„Și îți jur că toate există!
/ Și viața există”(pag.31), și crucea, și moartea, și toate...
Da, chiar și
“…crucea 
pe care ai plimbat-o 
singur toatǎ viața.
“ (pag.28)
Chiar și
“Viața permanentă a morții,…” (pag.43)

Moartea pȋndește, iar viața curge , iar D-zeu asistǎ la 
spectacol și zȋmbește:
“Viața stă,
moartea îți face cu mâna!
” (pag.108)
Dar și reversul medaliei, moartea stǎ iar viața curge:
Viața deși e un pic crispată, curge.
În sânge e liniște și tăcere.
iar
Bunul Dumnezeu privește.
Și zâmbește.
” (pag.48)
Dumnezeu se pare cǎ se amuzǎ, ȋi place sǎ fie spectator:
“Într-o zi, Dumnezeu
ne va iubi
până la capăt.”
(pag.51)
Și ȋn sfȋrșit, dupǎ un drum sinuos, pavat cu multe vieți și 
cu multe morți:
„Într-o lume bântuită de spaime,
folosind niște reguli,
unele recomandări,
îl găsim pe Dumnezeu
în multe lucruri mărunte.” (pag.110)
și nu ne rǎmȋne decȋt sǎ exersǎm arta nesfȋrșit-a iubirii
din care, ca o floare de nufǎr, rǎsare poezia, povara noastrǎ 
cea de toate zilele,
ca o ȋntrupare a zeilor ce-am fost…
Ultima limitǎ a morții ȋn fața tǎcerii Lui Dumnezeu 
și a singurǎtǎții omului.