Ciobanu Mihai - Poezie. Evenimente

Autori . Google . Facebook . Youtube . Yahoo . Gmail

Aceasta pagina este deschisa pentru orice autor de poezie ! Puteti trimite textele pe adresa de email rackheta@gmail.com Administratorul paginii isi rezerva dreptul sa nu publice materialele trimise.
Aceasta pagina este dedicata in primul rind elevilor pe care-i indemnam sa scrie !
Autor: Mihai Ciobanu ...pe la 30 de ani tiram dupa mine o umbra cit un munte de sare, cu timpul s-a mai estompat, s-a mai micsorat si s-a transformat intr-un vis ce stralucea printre boabele de roua ce se rugau dimineata in cimpul de maci... Aici m-am nascut eu, adica in Zimnicea. Copilaria mea s-a petrecut pe malurile Dunarii cu undita-n mina, la pescuit. Erau apoi dunaricile, lacurile din apropierea Dunarii, unde iarasi pescuiam. Si bineinteles padurea de pa malul Dunarii, unde ne jucam zilnic. Iata citeva imagini : Sol roditor, ape bogate in peste. Parcul si Primaria Liceul(revista este scoasa de Prof.Luci Anton) Copilăria , paparudă rugă ploaia să ne curgă ploaie cu clăbuci ţărâna să-îmbuci păcate adânci Copilaria ! şi apa năvălind în chiote pe străzile drepte ale oraşului, ne bălăceam în neştire pe străzi împânzite de ape , flota întregii lumi n-ar fi rezistat elanului nostru din hârtie cu pătrăţele. O ! câtă bogăţie , Noe însuşi s-ar fi simţit ruşinat de sărăcia sa, atunci totul era doar sărbătoare şi bucurie fără hotar şi silozul falnic ce se ridica pe chei cu miriade de încăperi, bogăţiile simple ale întregii lumi se adunau aici pentru a ne încânta, unde mai puteai să intri până la gât în grâu, ascunzându-te-în-joc ? Şi Soarele, mâncat de vârcolaci , geamuri afumate, bătrâne speriate, vacile mugind, copii hârjonind. Copilăria ! şi această uitare de sine între raze învăluinde, ca lauda pe buzele celui bun, un nuc bătrân, ne-mbrăţişa vara-n amiază, la umbra lui laptele-în răsărit de Soare avea aroma dimineţii împrăştiată-n rouă şi plopii, înalţi şi demni , ce străjuiau cu tandreţe jocurile noastre ermetice, pe nisipul umed, am privit îndelung un cal sorbind liniştea din miriştea nopţii, sunt gesturi care vorbesc despre puritate Copilăria este această îmbrăţişare tăcută a fiinţelor, a lucrurilor într-o zi de mai murgule să-îmi stai, să-îmi stai în genunchi, spinarea să-ţi frângi, să mi te încalec şi să mi te farmec. Şi noptile , vara-în miros fragil de măureaţă iarba chilugă a unei copilării petrecută la marginea pământului , cu gingăşie îţi respiră numele rătăcitor pe nemărginitele câmpii ale sufletului acest privilegiu al ochiului fără cearcăn, stelele înveşmântându-se-în noapte, această uitare de sine între stele scăpărătoare. Sunt clipe când plinătatea astupă găurile timpului, bucurii care ne fac să uităm că există un mâine. Copilăria ! această oază de netimp în mijlocul oamenilor. Om ! ţi-e frică de umbrele mâinilor tale ce se ridică-n lumină norocul nu va poposi însă decât pe aceasta mână întinsă pentru a sprijini , pe aceste braţe ce se sfârşesc în îmbrăţişare sunt cuvinte pe care te temi să le rosteşti, gesturi pe care le refuzi , dar iubirea este această plinătate a lucrului în noi, această căldură în leagănul lumii. Copilăria ! fericirea este aici , ca un izvor care aşteaptă să fie sorbit. Şi dimineaţa, asemenea drumului străjuit de sălcii, în care tălpile se scăldau în nisip crud sărutând zorile. Si acest miracol al luminii întrupându-se parcă din parfumul florilor, aceste aripi sunt enigme de nedezlegat. Spuneţi-mi, ce este această sărăcie care umple sufletul de bucurie şi cum susurul se transformă în plenitudine. Şi lumina , într-o poiană , transformându-se-în unduitoare valuri Valuri vălurele curg printre nuiele, visele-mi cu ele, valuri vălurind visele-înspumând lumina-înflorind. Şi miracolul care se lăsa mângâiat în amiaza de vară, în podul casei, pe pleavă, lumina ţesea atunci o sărbătoare făra griji între ţigle şi stuc. Copilăria ! şi fragilitatea macilor însoţind grâul, ca un cântec pe buzele bucuriei gărgăriţă , mărgăriţă Copilăria mea este fără de sfârşit , ea se întrupează în fiecare dimineaţă din fluviul care se revarsă în lumină. Şi aceste sunete , de la începutul lumii , pogorând la picioarele copilăriei , pentru a binecuvânta caii – păscând, pământul – răsuflând, fluviul – susurând, cerul – scânteind, peştii – înotând. Sunt spaţii închise, ca o promisiune, înflorind pe chipul unui copil. Sunt gânduri minore ce lasă dureri fără de care nu putem fi flori. Sunt vise blajine care se prelungesc dimineaţa în fericire şi bucuria înfrunzind buzele. Copilăria ! Şi fetele tinere mirosind a busuioc…. pelinul străjuind între rufe curate puse la păstrat. Seara , cu fetele mari la iubit, le-am văzut înspumate , muncite în cornul lunii seri în care dragostea se întrupa în flori de nalbă. Şi pădurea , tainic ancorată între două maluri, o promisiune în zeamă de mure, a unei zâne zână bălăioară, veşnică fecioară, mângâie-mi privirea, şi dăm nemurirea. Şi vraja acestor poiene, unde lumina se transforma în urzeală de aur , mireasă fiind mireasma. Şi postovolul , în argint mişcător de oclet, îl aruncase un unchi şiret la zătoane. Şi soarele , salutând amiaza în vârful unui băţ, gnom aducând lumii un mai pur înţeles verde prund ,verde prund sălcii bătrâne în mugur rotund verde prund , verde prund plopi înverzind un cer în afund. Iubirea este această restituire. Copilăria ! Şi acest ŞI fără de sfârşit Am plâns în uitarea amiezii, un câine de care n-am ştiut că trebuie să mă feresc. Şi miracolul acelei seri de vară , în asfinţit, crapi somnoroşi, aurii înnobilând mâini tremurând de bucurie, ca o ofrandă ; îşi găsiseră adăpost pe fundul unei bărci scufundate, unde mâinile unui ştrengar au gâdilat uşor norocul. Şi ciudatele dantele din nisip umed , şiroind printre degete îmbătate de bucurie. Şi sufletul prietenului meu fascinat de străvezimea de cleştar a apei, întrupându-se-în-plopul-pasăre pentru a mărturisi despre puritate strigaţi bocitoare tremurătoarea zare să-o sfâşiaţi diform ucide-ţi toţi pruncii ce-în astă clipă dorm doar flacăra , pe-întinsul-luncii , în tremur de zbor. Copilaria ! Şi această transparenţă a sufletului care se termină-în cântec. Şi picioarele gingaşe ale copilăriei în nisipul rece în dimineaţa de iulie. Toţi copiii s-au născut primăvara, o călătorie , ca un cuib de rândunea în plesnituri adânci , care unesc copilăria cu zborul şi depărtarea. Lăudat fie numele tău fântână din care se adapă iubirea. Copilăria ! Şi această aplecare spre tainic, ia aminte : dacă te scalzi într-o baltă să nu te uiţi decât spre mal de nu , ştima bălţilor cu chip curat de zână te va atrage în larg vrăjindu-te cu glas duios până te-înneci , până te-înneci. Şi vechea cetate răsuflând netim sub pământ cele cuptoare nemuritoare trupuri topind suflete suind nemuritoare plaiuri zidind dor ce nu doare moartea logodind cu viaţa nuntind cele cuptoare nemuritoare. Sunt şoapte pe care le auzi în absenţă, mângâieri pe care numai singuratatea le scoate la lumină. Copilăria ! Acea limpezime de cristal a ochiului, şi gropiţele ce străjuiesc orice zâmbet. Un ţigan uscat de dorul peregrinării, singurătatea sărutând drumul pentru a-l transforma în colb strălucitor tocilarul , tocilarul a sosit tocilarul. Şi destinul era cu noi , mângâindu-ne cu caldură pe creştet. Şi ochii acestor copii ; priviţi-i adânc, în ei destinul şi-a găsit lăcaş pentru veşnicie. Şi noaptea , la ceasul când orice veşmânt cade în desuetudine… în desuetudine ; vise curate, vise zburate visele mele, eliberatele , eliberatele Şi fulgerul urmărind urmele paşilor mei îmbătaţi de torentul verii, o salcie bătrână s-a unit cu focul pentru a mântui , pentru a mântui. Şi străzile oraşului în unghi drept, străjerii oamenilor pândind vârsta pentru a ne ridica la ordine , pentru a ne ridica la ordine. Copilăria ! spaţiu închis în hârjoană. Şi nopţile , sacre , de focuri, buimăciţi între aşteptare şi somn împânzeam străzile înaintea soarelui, arzând în focul unor rituri uitate, împreună cu colăceii în care se întrupa infinitul, spre a serba bucuria omului, spre a serba bucuria omului. Era drumul atunci, ca un fir de nisip. Erau plopii, ce străjuiau înflăcărind acel drum. Erau sălcii pletoase , plângânde şi era , peste toate , domnind şoptitor , pădurea. Copilăria ! şi farmecul străvechiului fluviu , renăscându-mă din lumină Şi tandreţea cu care copilul se supunea destinului desenând cercuri, imaginând lumi în nisipul marelui fluviu simţeam în susurul lui un adevăr dincolo de această aparenţă fluidă. Orice comunicare înseamnă curgere , dar adevărul este acest susur pe care-l auzi acelaşi , aşezându-te în punctele tari ale lumii. Şi cum să nu vezi buzele sorbind nemurirea din undele-i vaste copilăria mea este acest fluviu , copilăria mea este acest fluviu Dunăre , Dunăre apele-ţi tulbure ne duc la vale ne mână-în cale nemuritoare turme mioare se varsă-în mare marea cea mare strajă-în hotare cea horă mare Dunăre – zare oşti neromane le scalzi în cale, stâlpi la hotare nemuritoare oşti neromane ca viţa de vie în acea Dacie Dunăre , Dunăre murmure , murmure dacii din noi suflete noi să se zidească să se-întărească oasele tinere înnemurească. Copilăria ! acest privilegiu , ca o floare de nufăr între genele somnoroase ale Soarelui. Şi peştele , dimineaţa, salutul soarelui este cântecul de sirenă al vieţii i se supun în egală măsură lucrurile , fiinţele. fus , fus sfârlaifus sfârr , sfârr … a meliţa meliţare a timpui timpurare a fulgui fulgurare. 1. Asta-i poezia fraţilor eu vreau să produc uimire, emoţii tari, catharsis sau măcar un mic semn de-ntrebare o reacţie oarecare sunt proprietarul de cuvinte şi imagini amare răsplata cerută sunt aplauze sau/şi înjurături sfruntate dar totu-i cu schepsis când simţi "pielea de găină" să ştii că eu sunt de vină virusul meu îi atât de puternic încât le cel mai mic gest te ia în proprietate dar nu¬ţi face griji eu sunt trenul spre Marte vom călători împreună înapoi spre frunza de nuc ne vom îmbăia în lanul de grâu plin de maci şi nu ne vom mai teme de blânda ţărână nici măcar atunci când ploaia o umflă şi ne-o lipeşte de mână de pleoape de gură... eu sunt dorinţa ta de pe urmă sunt ultimul tren care te-aşteaptă în gară trenu-i tapetat cu verbele care vor scoate din tine bozonii Higgs citeşte cu gura pân' la urechi pentru ca sufletul tău să palpite-n 3D să scriem pe sufletele noastre liber la verde 2. Din eroare in eroare , tot mai aproape de stiinta cea mare - Stiinta lui Dumnezeu. O femeie matematician a demonstrat ca gaurile negre teoretizate de Hawking nu pot exista. Asa ca este greu de spus despre ce stinta vorbim in astfel de cazuri cind bisbiim la marginea unei lumi pe care nu o putem pipai. Ceea ce Hawking spune ca este cert pentru ca a calculat el, altcineva spune ca este imposibil tot pe baza unor calcule. Miracolul vietii nu poate fi explicat prin darwinism, o teorie rudimentara si niciodata dovedita. Faptul ca suntem capabili sa ne adaptam nu rezulta ca am aparut din pura chimie: ADN-ul este esenta divina pusa in noi, aparitia lui nu poate fi explicata. Putem sa aratam ca si el a evoluat in timp, sistemul hormonal se pare ca a fost precedat de eicosanoizi, etc. Dar esenta noastra, strict informationala nu poate fi pusa la indoiala. Daca initial a fost o "nuca" care a explodat(de ciuda probabil pentru ca si ea a simtit cit de mare este Dumnezeu), adica big-bang asta nu contrazice teoria creationista. Poate ca nuca aceea continea energia vitala pentru orice, adica ADN-ulsi genele. De ce nu ar fi "undele energetice" care creaza spatiul compatibile cu omniprezenta lui Dumnezeu ? De ce aparenta deplasare a materiei spre margini, asa zisa "deplasare spre rosu" , fara ca universul sa fie din ce in ce mmai rarefiat nu ar fi materia primordiala care ar trebui sa fie capabila sa se reproduca, sa genereze spatiu, timp si gravitatie ? Si daca viteza cu care se extinde universul este din ce in ce mai mare atunci de ce ar exista o limita absoluta , adica 300000 km/s ? Poateb cineva sa explice de ce din nuca , care a cazut din nucul din curtea mea pe pamint a crescut tot un nuc si nu un zarzar, sau o pisica ? "La inceput a fost cuvintul...", oameni buni, nu pamintul si nu altceva, si din el s-au creat toate cite sunt, intelegeti ? Cum putem explica echilibrul cosmic altfell decit prin planul unui arhitect inteligent ? Nuca aceea initiala avea in ea codul genetic pentru toate si forta de multiplicare pe care numai un Dumnezeu atotputernic i-o putea conferi. Nu avem de ce sa nu-l consideram pe Hawking , fratele nostru. Faptul ca el spera sa explice odata si odata totul, este minunat. Daca va reusi sau nu , u stiu, dar stiu ca la capatul drumului il asteapta zimbetul minunat al lui Dumnezeu. Eu ii doresc sa ajunga acolo. Stephen Hawking Rasa pura, Apare un armasar pur-singe in acest videoclip, un armasar negru superb. Imaginati-va ca am avut un astfel de armasar pina pe la 12 ani. Nici nu va dati seama cit era de sensibil si de inteligent. Ingenunchia ca sa -l pot eu incaleca. Cind ma intreceam cu alti copii, mergeam noapte pe miriste cu caii, nu-mi sedea nimeni in fata. E si asta o nebunie a sufletului. Poate ca atunci am invatat tot ce stiu despre frumusete si puritate, despre dragoste si comuniune, despre compasiunea tulburatoare a omului singur sub nemarginirea cerului instelat. Si frumusetea e-n noi, ca un abis, in care ni-i frica sa ne privim. Si melodia este frumoasa, ascultati-o, merita. Amr Diab-Osad Einy Frumusetea care ucide, Ma uit pe geam la nucul din gradina, la trupul lui curat, cum se indoaie in bataia vintului siberian. Aud cintecul care-i incalzeste fiinta, dar el e singur si e sleit de lupta. După dedublare, Lingoarea neştiută a lumii Se prelinge silenţios în mine Afară e vântul, îngheţul şi sila Cu mişcări lente şi blânde dansul meu tandru se topeşte în dansul tău moale Umbra mâinilor tale se îndoaie în umbra suflului meu cald Umbra trupului meu cade la picioarele tale încrucişate în rugăciune Ne desfacem amândoi în neverosimil suntem doi într-unul înşurubându-ne -n coarda sitarului albastru din care s-a născut lumea. Si melodia este frumoasa, ascultati-o, merita. Jacob Gurevitsch - Lovers in Paris Linkuri recomandate: www.matematica-scolara.com	Autor: Mihai Ciobanu Cartea: Liniștea cosmică(vol.13). * privesc cum metaforele se așeazǎ frumos pe asfaltul orașului ca urma unui melc pe eșafod care strigǎ-n gura mare cǎ vrea s-o ia de nevastǎ pe femeiușca prinsǎ de soț cu altul și care-a fost condamnatǎ la moarte prin decapitare de ȋnsǎși regele soare versurile sȋnt aceastǎ dȋrǎ vie ȋn care se oglindește soarele ficțiunile vesele ale celor ajunși pe eșafod viața vibrantǎ cu spume melcul ca un vis care merge pe pernǎ cu spumǎ spre niciunde cu viața pre viațǎ cǎlcȋnd la palatal Cotroceni/venirǎ niște moldoveni/ cu steagul unirii ȋn frunte/și multe speranțe, foarte multe/preșul era la Sibiu/la nevastǎ acasǎ/ uite uite uite/ cum lui nici cǎ-i pasǎ/ cum lui nici cǎ-i pasǎ/ mǎi mǎi/ dupǎ sute de km de mers pe jos/ la Cotroceni nu-i aștepta nimeni/ deși se știa cǎ vin/ așa cǎ oamenii s-au așezat pe jos/ sǎ-și tragǎ sufletul cǎ-s oameni/ … cum lui nici cǎ-i pasǎ/ de țara mea frumoasǎ/ dulce ca o mireasǎ/ el o place sfȋrtecatǎ și sǎracǎ… poetul arheologul viselor cǎlcate-n picioare printre șoaptele nopții lapții stelelor boabe de rouǎ ȋn ochii zeului care ne vegheazǎ visele ȋn gura mea flǎcǎrile metaforelor se transformǎ-n flori de nufǎr ȋnghițitorul de sǎbii ȋngȋnǎ poeme de dragoste eu visez mȋngȋieri atȋt de fine ȋncȋt mi se exfoliazǎ retina sȋnt poetul orb care vǎ vorbește despre urmǎtorul rǎzboi mondial ȋn timp ce combustia interioarǎ ȋmi incendiazǎ trupul instantaneu… la focul din mine un șaman ȋncearcǎ sǎ schimbe destinul lumii metafora focului purificator arcuiește la intrarea-n peștera mea cu mȋinile ridicate spre cer arunc potopul peste aceastǎ lume perversǎ focul sacru din mitocondriile mele va arde pȋnǎ la iarbǎ mǎruntaiele lumii sǎ cadǎ pasǎrea pe asfalt ȋnainte de-a face pui ȋn adȋncul umbrei mele ploile nesfȋrșite distrug delicatele flori de cais fǎrǎ justiție binele și rǎul amestecate distrug discernǎmȋntul și speranța oamenii-s cȋrtițe ce se rotesc dupǎ burtǎ. Autor: Mihai Ciobanu Cartea: Prădat de înger(vol.12). Prădat de înger A mai trecut o zi gri roz fantezi cȋnd toate planetele s-au aliniat pe meridianul mȋngȋierilor tale care-mi ungeau coastele cu roua dimineții pe care-ai adunato-ntre pleoape unde-ai dospit nuferi Vino iubito știu cǎ te vei ȋntoarce voi fi acolo ȋn partea comunǎ a sufletelor noastre pe prispa unde umbra ta a rǎmas impregnatǎ-n pereți afarǎ ploaia ȋmi amintește de șoaptele tale și despic tǎcerea ȋn douǎ cu urletul meu de lup nesǎtul Aștept rǎspunsul tǎu la post-restant ascult ecoul șoaptelor tale ȋncrustate-n stȋlpii din lemn pe prispǎ mǎ simt ca un zeu ce ȋnflorește ȋn fiecare dimineațǎ ca o boare ca o adiere de aripi un stol de pǎsǎri colibri… Ziua pipǎi ploaia Noaptea visele tale iubito Stau pe prispǎ și respir asfințitul ȋn rǎstimp tu pipǎi orbește coastele mele Ȋți spun eu coasta care lipsește ești tu pentru cǎ-n irisul tǎu am regǎsit metaforele mele deasupra bisericii merele sacre se rumenesc ȋn imponderabil Autor: Mihai Ciobanu Cartea: La vînătoare de licurici(vol.11). Nor Alb iubita mea din copilărie astăzi sînt pasărea de pe acoperiş scăldată în lacrimile soarelui meşterită pe vremea cînd eram copil dintr-o grindă de lemn de la casa veche a bunicului o ascult în fiecare dimineaţă cum cîntă de viaţă de moarte despre mîinile ce cad în închinare despre mîngîierile care n-au mai încăput în palmele tale Nor Alb sînt speriat de cîtă tandreţe pierd noaptea cînd călătoresc clandestin prin visele tale încurcate sînt drumurile palmei ce se termină-n tăceri cer drepturi de autor asupra vieţii şi morţii nicio mîngîiere nu ajunge pînă la suflet fără să ardă amintiri tandre fǎrǎ sǎ-mprǎștie cețuri sidefii roua din palmǎ ȋmprǎștie clepsidra sȋnt o realitate din nisip și mǎ-mprǎștii ȋn cer precum ceața de pe lac astăzi sînt pasărea de pe acoperiş scăldată în lacrimile soarelui meşterită pe vremea cînd eram copil dintr-o grindă de lemn de la casa veche a bunicului o ascult în fiecare dimineaţă cum cîntă de viaţă de moarte despre mîinile ce cad în închinare despre mîngîierile care n-au mai încăput în palmele tale Nor Alb sînt speriat de cîtă tandreţe pierd noaptea cînd călătoresc clandestin prin visele tale încurcate sînt drumurile palmei ce se termină-n tăceri cer drepturi de autor asupra vieţii şi morţii nicio mîngîiere nu ajunge pînă la suflet fără să ardă amintiri tandre fǎrǎ sǎ-mprǎștie cețuri sidefii roua din palmǎ ȋmprǎștie clepsidra Autor: Mihai Ciobanu Cartea: Cifra zeilor(vol.10). * Bacovia rînjeşte toamne şi macină ploi plouă de ruginesc măselele de minte în cimitir pămîntul se descuamează de oase vîntu-şi foşneşte faldurile gripale de zici că-ţi smulge scalpul o femeie cerşeşte o bucată de pîine şi cîntă de jale dezrădăcinînd blocurile din Titan sînt viu şi nu am cuie în talpă aştept pe burtă deznodămîntul final plouă de se crapă acoperişul şi scîrţîie grinzile-n tindă vreme de toamnǎ tȋrzie diluviul vine tunȋnd peste noi Dumnezeu vrea din cȋnd ȋn cȋnd sǎ ne reȋnvie… * Departele priveşte răsăritul printre coastele mele Nor Alb liniile palmei se beau pe stomacul gol cînd lupul cenuşiu va urla a treia oară să ştii că eu te-aştept la întorsura buzelor secătuite de umbre şi aşteptări înfrigurate atunci prorocirile şi incantaţiile au expirat păşim într-un timp pendular şi ostil pentru a citi cărţile vieţii de-apoi la ţărm scoicile secetei se-nchină la meduze în deşert şerpii fac riduri pe piele incantaţiile lor smulg unghiile soarelui ploaia repede izbucnind din luminǎ scoate viața din pǎmȋntul crǎpat zȋmbetul tǎu e atȋt de ȋndepǎrtat printre degetele mele se rǎsfirǎ lumina Autor: Mihai Ciobanu Cartea: Pătrate perfecte(vol.9). * Pămîntul îngîn tăcerea pietrei dimineaţa descînt lumina ce-ajunge la mine printre perdele absorb ca un burete gînguritul porumbeilor cocoşul salută soarele a treia oară sunt în concediu la mare şi fericirea pare posibilă trupurile noastre se prăjesc la soare în bătaia puştii judecata se suspendă soarele pare prietenul nostrum dar eu ştiu că el va exploda odată şi-odată e o bombă atomică o bombă cu ceas ticăie silenţios deocamdată şi nu există scăpare vom pieri fără rost tot ce poţi să faci este să iubeşti acest coşciug fastuos să sorbi roua dimineţii dintr-o floare să-nnobilezi mugetul mării cu visele tale să crezi în Cuvînt pasăre nemuritoare să spargi pe măseaua de minte clipa cea trecătoare s-o faci bucăţi bucăţi bucăţele s-o franjurezi multiplicată la infinit asta-se-nţelege prin “viaţa nemuritoare” un munte de sare închis în roua dimineţii o catedrală surpată în propriu-I clopot un dangăt nesfîrşit de blind ce cade pentru a ne frînge bunǎ dimineața moarte nu te ofili ȋnainte de-a te iubi… ȋn ochii mei ard amintirile toate iar cobrele defileazǎ ȋn poziție de atac nu pot sǎ uit ce datorǎm șarpelui el ne-a adus ȋn acest labirint al simțurilor placeri ale trupului și sfȋrșitul inevitabil ȋn moarte dar putem oare sǎ imaginǎm o altǎ viațǎ ? *Sărbătoare continuă dimineaţa - gâdil pe burtă fluturi şi încolăcesc cobre în jurul primei respiraţii dedicată soarelui ziua începe cu blândeţe mângâind magnoliile admir cum lumina şerpuieşte între coapsele viselor neterminate ce se zbat sub genele tale sub respiraţia sânilor tăi devin incadescent încerc să-ţi îmblânzesc visele cu buzele, sărutările mele îţi aduc la incandescenţă oasele iubirea este această iluzie ce îmblînzeşte lumina soarelui umbrele noastre se împletesc pentru a strepezi lumina… în barca luminii lăptoase vom fi prezenţi amîndoi umbră peste umbră întretăiate liniile palmelor noastre şerpuiesc în aburul dimineţii un fel de dans nuptial acompaniat de cobre regale levitȋnd printre coastele șarpelui curcubeu Autor: Mihai Ciobanu Cartea: Alianţa cocorilor orbi(vol.8). Cîmpia am rămas în pană de cerb tânăr amirosind macii în zborul unui pitpalac gonit din mijlocul lanului de grâu de-un puiuţ de şarpe speriat de roua ce se ridica la cer sfârîind în bătaia soarelui şi destrămând visele câmpiei nu vreau să ridic osanale soarelui înainte de-a mângîia noaptea din mine pe coapsele iubitei din vis zborul unui cuc sur îmi aminteşte de singurătate toţi avem orgasm în acelaşi fel, dar totuşi… metafora nu înfloreşte decît în ochiul unui şarpe căruia-îi cînt de deochi… eu sȋnt copilǎria lumii respir mirarea ȋn șoaptele vȋntului și mȋngȋi orice lucru… Singur mă joc cu iubita mea din copilărie de-a v-aţi-ascunselea printre coastele mele fierbinţi şi cădem în vis precum fulgii aceia cât oul de prepeliţă în iernile abundente din copilărie un inorog ne plimbă printr-un crâng în care crengile erau versuri albe sub clar de lună totul se petrece în măseaua de minte a unei amazoane nebune noi doi alunecând silenţios pe iţele colorate ce-asigură structura universului haiducim printre versuri astrale tu călare pe iapa ta albă şi strălucitoare eu pe armăsarul meu pur-sânge negru-metal te sărut pe coapse şi te privesc intens să mă hrănesc cu plăcerea de pe chipul tău şi ca să te cutremuri de plăcerea din ochii mei stau în echilibru fragil pe acoperişul lumii împrăştii fantasmele din sufletul meu peste acest schelet descărnat umplu acest vis cu singurătatea mea cine ştie ce păcate ispăşesc arcuind pădurea urduroasă şi de ce pescăruşii plâng atât de trist sub lumina lunii ascult pădurile cum ghemotoc se vaită ce-ai fi cu mine de-ai veni ? ȋn visul meu cu maci albaștrii o fatǎ blondǎ doar lipsea vino iubito cǎlare pe tancuri cȋntȋnd oda iubirii depline alergȋnd cu herghelia din ochii mei spre mine Autor: Mihai Ciobanu Cartea: Descîntarea şerpilor(vol.7). A XVII generaţie de nemuritori condamnat să levitez braţ la braţ cu Chagall pe cupola unei biserici ofticată că oasele mele cântă albastru de Voroneţ ţinut în picioare de o cohortă de îngeri albaştri cădelniţând cu un os de peşte în gât sufletul meu spânzurat de femurul unei virgine mă văd levitând asimptotic pe corzile unui sitar pentru a-mi curaţa oasele de durere aşa voi fi pregătit pentru marea trecere şi pentru când voi ofta ca să eliberez sufletul am pregătit un poem special pe care-l ţin strâns între dinţi… am aflat astfel că dacă ştii cum să păstrezi aer sub tălpi poţi să mergi pe apă aşa devii nemuritor din păcate n-am mai apucat să pun în practică această invenţie dar o las moştenire vouă cititorilor mei sper ca unul dintre voi să fie suficient de nebun încât să reuşească… pentru cei care transpire sub limbǎ ȋncǎ un mic adevǎr degeaba cȋntați la ziua dictatorilor ei sȋnt doar carne, carne mȋcatǎ de viermi cȋntecul poate da roade doar ȋn memoria colectivǎ așa cǎ la cǎderea dictatorilor cȋntecul vostru va pieri așa cum iepurele respirǎ sub zǎpadǎ cȋntați și voi la lampǎ despre libertate lumina de gaz va pǎstra cȋntul vostru despre libertate iar mulțimea revoltatǎ ȋl va cȋnta pe strazi… * Mumiile din sânge fac o secţiune prin neuronul ăla pierdut aseară-n absint şi scot la iveală un mic catren: "seara când singurătatea coboară în mine într-un deux-piece bleu iar cucuvelele de la palat cuibăresc în sângele meu eu gâdil verbele pe burtă pentru a face lumină în peştera muierii" aşa sângerează poeţii când secţionează artera femurală din inima neuronilor slabi de înger când e frig afară ei coboară treptele capitonate cu şoareci de câmp în burta unui crocodil auriu pentru a se încălzi croco după cum se ştie are în burtă un şemineu unde ard oase de antilopă poeţii pot trăi iluzia libertăţii chiar şi prizonieri într-o burtă de broască mai ales cei ce păstrează un iz de ţuică bătrână în oase şi care dimineaţa dau drumul la robinet să le curgă crânguri de mumii egiptene cu scene deocheate pe faţă prin venele deschise pentru vizitatori... curg rȋuri de zei ce se roagǎ-n poziția lotus mǎ ȋmbrac ȋn grinzile din pod și-mi eviscerez creierul vǎ recomand sǎ vizitați din cȋnd ȋn cȋnd un azil de bǎtrȋni dacǎ vreți sǎ ȋnțelegeți de ce voteazǎ ei PSD Autor: Mihai Ciobanu Cartea: Patima ceţii(vol.6). Eco, între picioarele verbelor magice din acest poem, zâmbeşte uneori femeia, floarea de lotus, penelul... eu sunt copilul care caută rostul, calvarul verbelor crucificate pe o limbă din lemn dulce mă rog în fiecare zi la prânz ca soarele să nu ne mai ucidă plângând la cincizeci de grade la umbrǎ cuvintele se ofilesc, iar mintea o ia razna printre degete truditorul suportă dezastrul pentru un bol de linte guvernanţii ameţiţi printre grămezi de bani au uitat rostul şi respiră povestea “cu craca de sub picioare” molfăită între gingiile ştirbe ale unui aparat de aer condiţionat brazii s-au uscat iarăşi în luna august oraşul e mort, iar iubirile au tras jaluzelele numai eu încerc la cincizeci de grade la umbră să repar acoperişul lumii cu vorbe respirând dintr-o pungă de plastic(metafore) cu viteza secundei învolburată în sângele broaştei ce se sufocă în lac de cǎldurǎ pompez spirit de plumb ȋn oasele fragile-ale pǎsǎrilor ȋmi place sǎ le vǎd cum ȋncurcǎ sudul cu nordul și smulg cu rǎbdare cercevelele de la fereastra mea odatǎ și-odatǎ voi ieși pe autostradǎ și voi alerga cu 210 la orǎ spre moarte uneori mǎ chinui sǎ exfoliez pagina de carte sǎ vǎd ce-i dedesubt poate cǎ acolo-i adevǎrul suprem... * Şarpele vieţii, m-am trezit cu un surâs în plus în lanul plin cu maci ce străjuiesc destinul catapultat de verbe sidefii în plin poem sunt chiar desfrâul de sub iarba verde, sunt şarpele încolăcit pe drumul vieţii, lumina care intră-n trup închis în grupul iubirii femeie şi iese ameţită în culoare, sunt şarpele vieţii încolăcit pe trupul costeliv al morţii, am găsit fântâna din care se naşte lacrima iubirii, scufundată-n singurătatea câmpiei plină de maci am mâncat miez de vară pe fundul mării împreună cu rechinul meu pereche am stârnit valuri de iubire pe malurile oceanului planetar şi-am anunţat la radio şi pe TV că mă însor şi lumea a aplaudat îndelung când a văzut că am floarea-soarelui în loc de ochi albaştri sunt rob într-o stâncă prăjită în ulei de cocos mă voi preface-n fântână înzăpezită într-o lacrimă de virgină ce mă aşteaptă din copilărie am trădat, sunt vinovat, voi fi spânzurat de cântecul ciocârliei cu o funie din picături de rouă adunată de curcubeul vesel de pe floricelele albastre de pe marginea drumului pe unde am rătăcit când eram copil Doamne ce senzație sǎ-ți ȋnfunzi tǎlpile goale ȋn țǎrȋna rece a dimineții Autor: Mihai Ciobanu Cartea: Ploaia de lumină(vol.5). E toamnă vântul, sinistru se-nvȋrte rătăcit printre cruci e toamnă, printre ierburi uscate scaieţi, vălătuci vântul se-nsoară cu moartea e toamnă, grinzile vechi de la căsuţă scârţîie-a iarnă, vântoasa-i sinistra goarnă a morţii e toamnă, o ploaie rece, biciuie geamul îngheață sângele-n vine îngheață şi verbul în călimară şi vântul a înlemnit într-un cântec e toamnă, ciorile, sinistre cântări învârt norii negri în ochii speriaţi de copil simt focul şerpuind pe cerul gurii, fantomatic viaţă amară iubita mea hoinăreşte prin viaţă sprinţară... e toamnǎ iarǎși și iarǎ ȋn sufletul meu azi coboarǎ lumina de gaz ce scȋrțȋie sinistru ca o dezacordatǎ vioarǎ lumina se stinge futil printre cruci scaieții ca niște cercuri alergate de vȋnt pe coclauri Singurătatea umbrei aceasta-i singurătatea umbrei mele ce iese ca o boare din cuvintele sacre din mine singurătatea care umple oasele omului cu fantasmele nopţii celei din urmă după amiaza când calc pe umbrele oaselor mele simt o durere în urechea dreaptă şi nu mai aud chemarea destinului atunci sunt vulnerabil la amintiri şi sunt trist pentru că mă gândesc la copiii care mor de foame şi-şi devorează umbra ca să nu-şi piardă dinţii o amintire mă bântuie la lăsarea serii abandonat în pustiu pe o dună de nisip mă cred călare pe spinarea unei cămile înconjurat de şerpi veninoşi ce-şi flutură-n vânt cozile pline de clopoţei cântecul lor ţine la distanţă un jaguar hămesit iar umbra mea s-a lungit atâta în spate încât oricine mă iubeşte mă poate găsi călcând în picioare sufletul umbrei mele dar deocamdată sunt singur cu cămila mea înconjurat de vipere care se joacă în cerc cu destinul meu.... o vino iubito să-mi sorbi veninul din oase eu sunt fiul umbrei unei vipere cu corn... metaforele mele fac apa clarǎ apa ȋn care se vor limpezii pruncii de sǎrbǎtoare prin oasele mele curge un fluviu de iubire Autor: Mihai Ciobanu Cartea: Ochiul ascuns al UniVersului(vol.4). Simple întrebări, la ce bun aripile dacă eu trebuie să cobor adânc în mine ca să descopăr minunea? Eu cânt despre lumină, dar în peştera verde din mine găsesc uneori cuvintele magice ce se bronzează la lumina de simpatie din ochii lui Dumnezeu, şi- atunci la ce mai e bun Soarele? Miracolul se află uneori la capătul unor scări pline de prundiş şi muşchi verde-crud de pădure pe care cobor uneori pentru a descoperi cuvântul cu iz de cafea prăjită ce susţine Universul, şi-atunci, ce motiv avem să ne temem? Nu asta este dincolo de big-bang? Uneori mă trezesc cu o dorinţă infinită să fiu fântână, dar atunci ce rost ar mai avea setea? Cuvinte abandonate păianjenu-mi surâde şi moşeşte copacul cu frunze-albastre, cuvintele alunecă-n viteză pe stradă şi dislocă maşinile şi casele, tornade imense de cuvinte dezrădăcinează copacii, dicţionarele fabrică-n neştire cuvinte nebune pe care oamenii nu le mai înţeleg, oamenii sunt luaţi pe sus şi loviţi cap în cap de furtuna de cuvinte incomprehensibile eu caut înfrigurat pe net un cuvânt care să oprească nebunia lingvistică m-am trezit transpirat din coşmar eram speriat şi nu mă puteam mişca, o pânză de păianjen uriaşă ţesută-n jurul meu mă ţinea captiv, din colţul camerei un păianjen îmi zâmbea şugubăţ în timp ce se scobea între dinţi cu stiloul meu abandonat după ultima mişcare de stradă gazată de guvern, sar din pat direct pe telefon şi sun, iubito, sunt eu, robul tǎu ȋnchinat viselor mai trăiesc ? ȋnchinat cuvintelor dedicate visului metafora-hramul bisericii din mine mǎ ține ȋn viațǎ… Autor: Mihai Ciobanu Cartea: Pestera mirarii(vol.3). Biblioteca lui Dumnezeu, ...și nu ne lăsa pe noi pradă ispitei, și parcă-L văd, într-un șezlong, cum lecturează sufletele, miliarde de miliarde de suflete, unele mai creative decât altele, am înţeles în sfârșit care-i răsplata, răsplata finală, am observat că-L citește mai des pe Eminescu, pe Nichita, uneori zâmbește împreună cu Ion-Luca, alteori se roagă cu Brâncuși, ce altceva ar putea fi, decât rugăciune, gestul acela tandru, când închide ochii și pipăie, mi se pare normal, firesc, căci după chipul și asemănarea Sa suntem făcuţi, plus un dram de libertate, se citește pe chipul Său cât este de surprins când îl prizează pe Urmuz și este în culmea încântării când îl adulmecă pe Mateiu, da, ăsta-i secretul, sufletul nemuritor nu-i altceva decât o carte din nemărginita bibliotecă a lui Dumnezeu, iar lumea-i jucăria noastră, un fel de canastă creată după chipul şi asemănarea noastră... Sămânţa lui Dumnezeu unde voi găsi un om spânzurat cu băierile ochelarilor de-atâta citit ? m-am zbătut ca peştele pe uscat la marginea uni-versului tot căutând limitele timpului, nu de alta, dar un univers infinit este absurd aşa mi-am dat seama că pentru a fi compatibil cu legea Dumnezeu a creat Universul în expansiune, pentru a mări şansa ca viaţa s-apară în mod natural din Sămânţa aruncată-n lume de Dumnezeu, asta n-a găsit Darwin, Sămânţa lui Dumnezeu, Vibraţia Vocii Sale a creat spaţiul şi timpul, iar din Cuvânt cel mai mare poem, poemul Universului, ceea ce transpira din greu la marginea Universului în expansiune, pentru a ne scoate din cercul vicios al absurdului Vă daţi seama ? Un univers în expansiune, nu este nici finit, nici infinit, aşa rămâne raţional, legic, viu, eu aud Respiraţia lui Dumnezeu, la marginea Universului , cum psalmodiază încântat eternitatea, poate Darwin sa ne explice cum a apărut legea, cum a apărut ADN-ul, ...? ce rost au toate aceste flori care acoperă pamântul dacă nu pentru a ne arăta originea vieţii ? frumuseţea arta a creat lumea noi suntem visul care-am fost în Domnul... iar Dumnezeu vǎ spun eu viseazǎ flori… Autor: Mihai Ciobanu Cartea: Diamante din lacrima de cerb(vol.2). Şarpele vieţii, m-am trezit cu un surâs în plus, în lanul plin de maci ce străjuieşte destinul, catapultat de verbe sidefii în plin poem, sunt chiar desfrâul de sub iarba verde, sunt şarpele încolăcit pe drumul vieţii, lumina care intră-n trup închis în grupul iubirii femeie şi iese ameţită în culoare, sunt şarpele vieţii încolăcit pe trupul costeliv al morţii, am găsit fântâna din care se naşte lacrima iubirii, scufundată-n singurătatea câmpiei plină de maci, am mâncat miez de vară şi miez de zi, pe fundul mării, împreună cu rechinul meu pereche, am stârnit valuri de iubire pe malurile oceanului planetar, şi-am anunţat la radio şi pe TV că mă însor, şi iubirea a aplaudat îndelung, când a văzut că am floarea-soarelui în loc de ochi albaştri, sunt rob într-o stâncă prăjită în ulei de cocos, mă voi preface-n fântână, înzăpezită într-o lacrimă de virgină ce mă aşteaptă încă din copilărie, căci mi-a fost hărăzită după toate rătăcirile firii, am trădat, sunt vinovat, voi fi spânzurat de cântecul ciocârliei cu funia cea mai tandră făcută din picături de rouă, adunate, afişând un zâmbet ciung, de curcubeul vesel de pe floricelele albastre care surâd pe marginea drumului pe unde-am rătăcit cât am fost copil, o veşnicie şi ceva printre pletele blonde ale lumii, brăzdată de drumuri neştiute, şi nemarcate, şi nestrăjuite de agenţi de poliţie. Autor: Mihai Ciobanu Cartea: Singur ca un riu subteran(vol.1). Nelinişte, Fântâna aceea, care aşteaptă tăcută în mijlocul câmpului buzele însetate ale unui melc Poate că melcul acela care iese acum din fântână este casa lui Dumnezeu Doar că el a uitat calea Şi caută într-una fântâna aceea, care este rana vie a lui Dumnezeu Când melcul acela va auzi cum şuieră buzele Lui pe trupul omului Va deveni templu Aşa cum eu aştept cu auzu-încordat Poate că eu sunt coarda din care s-a născut cuvântul, chiar tunetul din care s-a născut lumina. **Urechea sacră, Aud cum Dumnezeu a detonat cuvântul Aud cuvântul cum se face masă Aud cum energia îngheaţă şi se corporalizează Şi timpul ticăie a proaspăt, ecoul ce bruiază viaţa Aud cum spaţiul se umflă învârtind mistere. Ca un ecou, bruiat de timp şi spaţiu Îmbătrânite în acceleraţii, amalgamate , se întorc la mine, cuvintele din care D-zeu a făcut lumea e zgomotul de fond, e şarpele ispitei, babilonie fără de-înţeles.	O carte si un autor. Recomandarea anului 2023. Va recomandam un volum de versuri si un autor. Un volum de versuri recomandat de editura eP si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail poemania2021@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/ curier cu semnatura autorului. * priveam copiii aceia cum se agitau zbierau gesticulau intrau ȋnǎuntru apoi ieșeau imediat ca-ntr-o comedie absurdǎ cȋtǎ dezordine-n capul lor zgomot și lipsǎ de logicǎ le-am citit o poveste anostǎ copiilor cum se explicǎ faptul cǎ ei au fost foarte atenți copiii transformǎ orice gest orice obiect ȋn joc orice obiect poate deveni ȋn ochii lor un animal fantastic la Universitate/ un tip dovedit turnǎtor/ cȋnta muzicǎ popularǎ/ un cȋntǎreț de top/ ȋn perioada din decembrie/ cȋnd noi ȋncercam sǎ ne reculegem/ pentru morții noștrii/ ȋl angajase Firea/ din banii noștrii/ ordinaru-ǎla a trebuit sǎ plece/ huiduit de mulțime/ a plecat cu coada-ntre picioare o banalǎ aloe-vera joaca unor fractali fantastici ȋn fereastra mea cum sǎ explic faptul cǎ o piatrǎ culeasǎ din rȋu seamǎnǎ cu un inorog ce fascinant este sǎ privești cerul jocul continuu al norilor cum apar personaje fantastice apoi se deformeazǎ apar animale fantastice ce spectacol fascinant zmei caracatițe pǎsǎri care-au dispǎrut de mult uneori ploaia m-ajutǎ sǎ mǎ liniștesc apa șiroind pe fațǎ hainele ude pȋnǎ la piele mǎ pun ȋn contact cu sinele care știe ȋntotdeauna sǎ reinstaureze echilibrul și liniștea pȋnǎ la urmǎ de ce sǎ te agiți toate trec dacǎ ești echilibrat și nimic nu te pune jos poate cǎ și viața este un vis, nu? cine disperǎ din cauza unui vis? Calc ȋn picioarele goale pǎmȋntul provocȋnd zȋmbetul unui zeu ancestral veniți de luați luminǎ din Biblioteca Naționalǎ O carte si un autor. Recomandarea anului 2022. Va recomandam un volum de versuri si un autor. Un volum de versuri recomandat de editura Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului. O carte si un autor. Recomandarea anului 2020. Va recomandam un volum de versuri si un autor. Un volum de versuri recomandat de editura Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului. O carte si un autor. Recomandarea anului 2020. Va recomandam un volum de versuri si un autor. Un volum de versuri recomandat de editura Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului. O carte si un autor. Recomandarea anului 2021. Va recomandam un volum de versuri si un autor. Un volum de versuri recomandat de editura Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului. O carte si un autor. Recomandarea anului 2021. Va recomandam un volum de versuri si un autor. Un volum de versuri recomandat de editura Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului. O carte si un autor. Recomandarea anului 2019. Va recomandam un volum de versuri si un autor. Un volum de versuri recomandat de editura Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului. O carte si un autor. Recomandarea anului 2020. Va recomandam un volum de versuri si un autor. Un volum de versuri recomandat de editura Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului. O carte si un autor. Recomandarea anului 2019. Va recomandam un volum de versuri si un autor. Un volum de versuri recomandat de editura Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului. O carte si un autor. Recomandarea anului 2018. Va recomandam un volum de versuri si un autor. Un volum(4) de versuri recomandat de editura Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului. O carte si un autor. Recomandarea anului 2018. Va recomandam un volum(3) de versuri si un autor. Un volum de versuri recomandat de editura Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului. Mirările necredinţa, care nu se termină-n întrebare, în îndoială, în dulce mirare, şi nu se pierde în certitudinea iubirii este doar habotnicie, adică în certitudinea întunericului, lumina arde şi nu luminează, iubirea este ca o scoveargă mucegăită, iar mersul pe sârmă se transformă în tăiţei cu brânză fetidă, ascultă corul broaştelor pe lac şi vei înţelege că solidaritatea este măsura cu care se cântăresc destinele, caracterele, iubirile, poemele... de ce să-noţi în îndoiala de sine când nemărginita mare este atât de încântătoare ? dacă treci cu schiurile prin mine nu înseamnă că urmele vor rezista la lumina iubirii ce pot să fac decât să zic îmi deschid pieptul pentru tine, loveşte aici inima mea va cânta despre puterea loviturilor tale, în peştera mea pe pereţi am scrijelit furia ta şi i-am dat un nume iubirea de sine ești om oricum vei fi eroul meu... lovește cu putere nu face economie la lovituri iar fluturii vor cǎdea pe spate de admirație O carte si un autor. Recomandarea anului 2018. Va recomandam un volum de versuri si un autor. Un volum(2) de versuri recomandat de editura Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului. *E Ziua, sunt piatra care ascultă cum se naşte Hristosul, sunt râul care soarbe cu nesaţ scâncetul pruncului sacru, un gorun în genunchi se roagă pentru pacea luminii, sărut mâna piatră, sărut mâna apă, astăzi am fugărit cerbii destinului, până când lacrimile lor s-au transformat în diamante. O carte si un autor. Recomandarea anului 2018. Va recomandam un volum(1) de versuri si un autor. Un volum de versuri recomandat de editura Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com. Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului.

Recenzii de carte : http://alinasbookishhideout.com/recenzie-diamante-din-lacrima-de-cerb-de-mihai-ciobanu/ Recenzie: Diamante din lacrimă de cerb de Mihai Ciobanu Posted by Alina Andreea Cătărău on November 14, 2018 Titlu: Diamante din lacrimă de cerb Autor: Mihai Ciobanu Gen: Poezie Anul apariției: 2017 Editura Art Creativ Rating: 4/5 stele

[ Notă ]:

Am primit această colecție de poezii de la autor în schimbul unei recenzii oneste! Îi mulțumesc domnului profesor Mihai Ciobanu pentru exemplarul trimis!

„rugăciunea țăranului truditor pe ogor ca o lacrimă ce cade în cer pentru a aduce apoi pe pământ cuvântul cel bine-roditor ascultați cum foșnesc aceste mâini când se-mpreunează pe sapă” (Glia fierbinte, p. 46)

Diamante din lacrimă de cerb este o colecție de poezie postmodernă scrisă de domnul profesor Mihai Ciobanu, apărută la Editura Art Creativ. Temele centrale ale acestor poezii sunt iubirea, credința, istoria, natura, moartea, societatea ș.a.m.d. Fiind vorba despre poezia postmodernă, aceasta conține versuri albe (fără rimă) scrise cu literă mică la începutul rândului, iar strofele variază ca lungime. Cu toate acestea, poemele abundă în metafore, imagini artistice (vizuale și motorii), licențe poetice și motive precum orbul, lumina, visul, cântecul, cuvântul etc. Tonurile poeziilor variază de la tristețe, disperare, revoltă, la speranță și nostalgie. Eul liric proslăvește iubirea adevărată, fie ea iubirea sacră, pasională sau iubirea pentru țară și eroi prezentată în contrast cu durerea, suferința sau răutatea oamenilor.

„m-am rugat cu Dunărea la picioarele strămoșilor noștri, o lacrimă pentru cei ce-au murit pentru libertate, pentru a purifica ființa neamului nostru (…) m-am rugat – seamănă Doamne în noi grâul care rodește iubirea! ” (Rugăciunea, p. 101)

Mi-a plăcut tenta filosofică a anumitor poeme, cinstirea eroilor, strămoșilor, personalităților culturii noastre, dar și a țăranilor care trudesc pe ogoare pentru a hrăni planeta. M-a impresionat profunzimea, sensibilitatea și iscusința poetului de a broda imagini, sentimente și ganduri în versuri frumoase și pline de esență care te fac să meditezi la iubire, divinitate și sublim. Pe de altă parte, am dat peste anumite poeme criptice, mai dificil de înțeles, care mi-au făcut lectura mai anevoioasă. Însă fiecare poezie are un mesaj, fie că este vorba de proslăvirea iubirii pure care ne poate lecui de vicii și răutate, revolta față de societatea actuală sau omagii aduse marelui nostru poet, Mihai Eminescu.

„mă agăț cu disperare de razele iubirii pe care luceafărul le sărută pe trupul lucitor al nopții și mă întreb dacă eu exist pentru că razele compasiunii lui mă îmbrățișează sau el există pentru că eu plâng îngenunchiat la picioarele lui. Eminescu e Pasărea Măiastră din adâncul ființei noastre.” (Cum să-l ucizi pe Eminescu? p. 21)

[ Concluzie ]:

Poezia este un gen literar destul de nișat, pe care nu îl gustă și nu îl înțelege toată lumea, însă dacă vă place lirica postmodernă, vă recomand volumul Diamante din lacrimă de cerb de Mihai Ciobanu.

Aceasta pagina este deschisa pentru orice autor de poezie !

Aceasta pagina este dedicata in primul rind elevilor pe care-i indemnam sa scrie !

Am primit această colecție de poezii de la autor în schimbul unei recenzii oneste! Îi mulțumesc domnului profesor Mihai Ciobanu pentru exemplarul trimis!

Poezia este un gen literar destul de nișat, pe care nu îl gustă și nu îl înțelege toată lumea, însă dacă vă place lirica postmodernă, vă recomand volumul Diamante din lacrimă de cerb de Mihai Ciobanu.