POEMANIA - Poezie si muzica
(Evenimente: literatura pentru elevi)
Info: •
Comenzi•
Contact•
Produse•
Afiliati•
Evenimente
Ţara lui pseudo
(roman) Autor: Mihai CiobanuŢara lui Pseudo - roman plagiat din memoria unei broaşte
pe care-am călcat din greşeală când eram copil.
Vol.1: Introducere în peisaj
(proze scurte pentru a învăţa arta dezbinării și a urii)(Simple amuzamente-Întâmplări din ţara lui Pseudo)
Cartea 1: Crișma lui Șeli(vol.1).
Introducere: Visul lui Şeli
Salut,
eu sunt Șeli, băiatul unui învăţător de la marginea Bacăului, am venit pe lume în 1949, pe 13 iunie nu prea știu de ce, ce-a vrut providenţa cu mine, ce gânduri ascunse, ce taine, dar știu că m-am chinuit în viaţă, e greu, e greu și pe lume-i mult, mult rău am avut în schimb noroc la fete, că pe multe le-am iubit, iar ele durerea mi-au ostoit, hai noroc fete frumoase în pat leoaice focoase. Am să vă spun o poveste acum. Oameni buni, respiraţi adânc, închideţi ochii și rugaţi-vă, așa ca și când v-aţi pregăti pentru o crimă. Spor la lectură și la viaţă bună.
Visul lui Şeli
Era vară. Dimineaţa. Soarele oscila în jurul răsăritului. Nehotărât soarele. Era ca o pendulă strălucitoare. Am văzut acest miracol: doi ochi strălucitori de copil pierzându-se în această nehotărâre, ca o coroană de grâu în focul sacru al misterelor eleusine pentru a pecetlui taina iniţierii. Mergeam uitat în sinea umbrei. Desculţ. Sorbind liniştea din trupul drumului ăluia, răsărit din mângâierile nopţii. Erau sălcii în jur . Mergeam liniştit, cu paşi uşori, amirosind roua în acea uitare de sine pe marginea umbrei dantelată cu verde. Deasupra , cerul albastru şi câţiva porumbei gângurind a eternitate. Câteva perechi de porumbei jucători, bolnavi de sublim, un sublim al zborului, dar mai ales un sublim al căderii. Atât de albi. Urcând pe rând în liniştea cerului şi căzând rotitor din înalt. Repliindu-se din acest salt mortal ceresc aproape de sol. Şi urcând iarăşi. Aşa cum numai fulgii ştiu să cadă când iarna se aşează gospodăreşte şi profund. Pentru a cădea, cred, bolnavi de albastrul care, în zbor, probabil umple totul. Giulgiu purtător de eternitate. Moartea transforma totul în taină, pentru ca soarele să ardă la marginea tăcerii unde totul este plin de sens. Aşa a murit Fulger, cel mai iubit, cel mai pur, cel mai alb porumbel căzător, în această nuntă ca o clepsidră sacră între pământ şi cer. Căderea , tristeţea însoţind zborul aşa cum umbra însoţeşte omul, iar flacăra piatra. O fetiţă îmi întinde vată de zahăr, mă îndeamnă s-o iau şi muşcă şăgalnic din ea. Stau pe bancă , în parc, mă simt bine, imponderabil în această dimineaţă, înconjurat de cântecul păsărilor, urmărind jocul porumbeilor şi al copiilor. Privind totul fără să văd , numai urechi şi pipăit, amirosind aerul. Vezi dumneata tinere, era un bătrân lângă mine pe bancă. Îmi vorbea cu familiaritate, iar eu îl aprobam. Când eram ca dumneata, poate chiar ceva mai tânăr, nici eu nu vedeam progresul moral al omului. Mă mulţumeam să înregistrez progresul tehnologic, pe care bineânţeles îl făceam răspunzător de toate relele. Şi probam stagnarea morală a omului vorbind de permanenţa războiului de-a lungul istoriei omenirii. Bineânţeles treceam această permanenţă şi această stagnare şi în contul politicienilor de meserie, care aveau nevoie de evenimente excepţionale, istorice pentru a face carieră. Ceea ce pentru unii dintre ei este totuna cu a te împbogăţi. Când eşti tânăr este uşor să te visezi erou. Acum însă, ştiu că nu trebuie să treci prin ororile războiului pe care cabinetarzii nu le simt, pentru ca această monedă, eroismul, să se descalifice. Trebuie doar să nu pierzi din vedere omul....şi nici pacea milenară a pietrelor. Să nu uiţi gânguritul columbelor. Ce atenţi sunt porumbeii cu perechea lor, ai observat ? Sunt atât de gingaşi, e atâta tandreţe în jocul lor. Porumbeii sunt copilăria mea. Trebuie să călătoreşti foarte mult....pe jos. Eu am călătorit foarte mult, am umblat peste tot prin ţară şi am cunoscut foarte mulţi oameni. Am observat că în astfel de drumeţii chiar şi oamenii foarte taciturni se deschid şi devin bucuroşi să schimbe câteva vorbe cu alţi oameni. Îmi amintesc de un cioban foarte bătrân, avea cam 90 de ani şi era încă activ. L-am văzut cam de trei ori înainte de a-şi da obştescul sfârşit. El mi-a spus că tinereţea este asemenea pământului, "eu sunt aerul" spunea despre sine, "eu sunt aerul". Când i-a venit sorocul s-a urcat pe munte. L-au căutat, dar nu l-au mai găsit. Doar fluerul i l-au găsit, pe locul unde, pe vremuri a avut stână. Să-ţi mai spun ceva, despre un text scris, Cartea lui Iov. Ei bine, Iov este un om,.... un om de o deosebită nobleţe sufletească. El suferă pe nedrept şi ştie acest lucru. El crede în progresul moral neândoios al omului, pe care-l anunţă profetizând venire lui Hristos: "Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că se va ridica la urmă pe pământ", spune Iov. "Şi să ştiţi că este o judecată", spune pentru a nu pierde contactul cu trecutul. Este foarte greu să mergi până la capăt. Iov reprezintă criza morală, este o dovadă a progresului moral al omului. Biblia este şi ea un fel de a face istorie. Iar istoria este cădere, căderea umanului din plinătatea sa în cadrele înguste ale puterii.Astfel că progresul moral al omului nu trebuie căutat în istorie, ci în afara sa. Istoria este doar expresia puterii, iar puterea înseamnă întotdeauna căderea umanului în derizoriu, teroare şi crimă. Întotdeauna au existat însă indivizi suficient de puternici pentru a se sustrage timpului puterii. De altfel nu este vorba de indivizi puternici; gândeşte-te cât de inespugnabilă pare o biserică, şi totuşi cât de uşor dispar uneori aceste construcţii ca nişte cazemate. Tot aşa şi aceşti indivizi pe care i-am numit puternici;în fapt ei sunt ca o biserică bună în care vocea firavă a pastorului capătă inflexiuni divine şi mişcă sufletul. Miracolul este ceea ce aceşti oameni opun istoriei, puterii: solidaritate, compasiune, reinventarea binelui cotidian. Ei sunt istoria subterană a umanului. Cândva aceasta va ieşi la iveală; ca şi sămânţa pe care n-o bănuieşti sub şenilele tancurilor. Ca şi scânteia care zace în piatra care se rutunjeşte în albia râului. Şi va deveni adevărata valoare a vieţii.Slava omului. Am cunoscut pe vremuri o sculptoriţă, făcea şi fotografii prin locurile pe unde umblam, căci şi ea umbla foarte mult. Am de la ea acest album cu fotografii, pe care-l port tot timpul cu mine. Ea fotografia oamenii bătrâni, se temea de moarte, şi poate că nu atât de moarte cât de anonimatul fiinţei omeneşti pe acest pământ, de izolarea penibilă la care suntem condamnaţi de putere, de neînsemnatul destinului omenesc sub conjuraţia puterii. Căci aşa cum ţi-am spus, nu există o istorie a omului decât numai dacă poţi singur să o scrii, cu sânge bineânţeles. Şi atunci eşti fie erou în slujba puterii, fie însăşi puterea. În ambele cazuri, falsul, moneda calpă este răsplata finală. Vei sfârşi abandonat şi singur, neputincios şi ros de regrete. A fost greu pentru ea, dar până la urmă a înţeles, totul e fum şi părere de rău. Cum poţi să germinezi viitorul fără să fii martir ?! Câte energii morale firave şi anonime l-au fecundat pe Iov, pentru ca el să ajungă până la noi ?! Dar el este adevăratul erou. Este învingătorul. Este omul. Este umanitatea. Este suferinţa în stare pură. Sculptoriţa mea s-a îmbolnăvit într-o iarnă de pneumonie. Până să ajungă la spital a zăcut în pat câteva zile într-o stare de semiconştienţă, un fel de delir. Ultima ei sculptură era o pisică, o pisică tolănită, turmentată parcă de mângâierile soarelui de dimineaţă. Era o marmură de dimensiuni mici, aşezată pe masă. În semiluciditatea bolii privirile-i se lipeau ca hipnotizate de această pisică din marmură.... Era făcută din mai multe bucăţi de marmură de culori diferite şi lipite între ele. După ce a ieşit din spital era foarte liniştită, se schimbase foarte mult, devenise foarte tăcută. Era foarte atentă dacă-i spuneai ceva. Dacă un necunoscut îi cerea ceva, un lucru de-al ei sau bani, îi dădea imediat şi era foarte mulţumită ca poate să facă asta... O bucurie extraordinară o transfigura...Merita să vezi umilinţa cu care-i mulţumea străinului pentru că i-a dat prilejul să-l ajute. După un an , doi de la boală a început să strângă pietre din albia râurilor. Spunea că sunt atât de delicate, de blânde ... Mi-a spus într-o zi că dacă aş putea să aud, aşa cum aude ea cu tot trupul, aş înţelege că pietrele ei s-au întrupat din susurul pe care eternitatea, singurul lucru sigur pe lumea asta, îl deapănă în grupurile apei. O piatră aşteaptă doar omul care ştie să scoată din ea scânteia... Şi am trecut într-o zi pe la ea, ne plimbam foarte des împreună, era o prezenţă atât de subtilă..... Şi era atâta linişte în ea.....,şi atâta taină..... Era ca o fântână. Aveam cheile atelierului, unde şi locuia de altfel. Uşa era deschisă, semn că era acasă. Am intrat, atelierul era o încăpere lungă cam de 10-12 metri şi lată de 5-6 metri. Am îmbrăcat atelierul dintr-o privire, dar ea nu era acasă, cred că am uitat să-ţi spun că o chema Sanda Nour. Era ciudat totuşi, pentru că toate lucrurile cu care se îmbrăca de obicei erau în atelier. Pe masă era o ceaşcă de ceai, care nu se răcise încă şi era pe jumătate plină. În sfârşit am observat ceva nou...Pe perete era o fotografie, o fotografie pe care în urmă cu trei zile nu o avea. Era un copac cu o coroană foarte bogată, un copac bătrân, iar fotografia era un negativ. Iar sub fotografie scria:
"Sunt asemenea copacului sur, un sunet pur".
Foarte ciudat mi-am zis. M-am mai plimbat puţin prin cameră. Şi m-am uitat iarăşi la fotografie. Am observat atunci că în faţa fotografiei era un scaun, aşezat ca şi când cineva a stat pe el pentru a privi fotografia. M-am aşezat atunci pe scaun pentru a privi fotografia aceea atât de ciudată...Era fascinantă. Şi pe măsură ce-o priveam înţelegeam ce se întâmplase, adică aveam sentimentul a ceea ce se întâmplase. Şi-am auzit atunci ca o şoaptă, vocea ei. Mi-a spus , "Eu sunt tu....,eu sunt tu....". Când m-am trezit mi-am dat seama că trecuseră trei zile. şi nu puteam să-mi explic în nici un fel ce am făcut în acest răstimp, dac-am mâncat ceva, sau măcar dacă am băut apă,...Totul avea caracterul unei clipe, dar şi al veşniciei, căci aveam sentimentul unei vieţi deosebit de bogată, o mulţumire sufletească greu de explicat. Aveam sentimentul unei împliniri. Şi totuşi nimic nu părea straniu sau misterios. Aveam sentimentul unei experienţe autentice, profunde. Şi apoi, parcă întinerisem, mintea mea se mişca deosebit de uşor. Dar cred că este mai bine să mergem împreună la atelier, este aici aproape, şi numai acolo pot să-ţi povestesc, rămânând în limitele verosimilului, ceea ce mi s-a mai întâmplat. Trebuie însă să înţelegi cât de ciudată îmi părea fotografia aceea, căci ea nu mai făcuse fotografii după ce a ieşit din spital. Iar copacul este imens, şi nu cred că se află în oraş un asemenea copac. M-am gândit că a fotografiat copacul înainte de-a se îmbolnăvi, într-una din călătoriile ei prin ţară. Este un mister greu de rezolvat, dar m-am gândit că poate nu este totuşi atâta de important. Îi placeau mult bisericile, intra în ele când nu era lumea. Spunea că biserica este tot atâta de profundă ca şi urechea omenească, că ea ar putea să obţină, prin deformări minime, o biserică dintr-o ureche omenească. În ultimul timp venea foarte des aici la Kreţulescu, era mai aproape de ea. Ca să reluăm firul poveştii trebuie să spun că am căutat filmul după care ar fi putut să facă fotografia aceea. Dar nu am găsit nici un film în tot atelierul. Apoi nici aparatul de mărit nu avea aerul că a fost folosit în ultimul timp. Bine'nţeles că am renunţat să dezleg acest mister, provenienţa fotografiei adică. Cu atât mai mult cu cât ceea ce mi s-a întâmplat în continuare punea în umbră orice altceva... Dar iată că am ajuns..,chiar aici stă....,aşa...,poftim... E ciudat nu !? Să ştii că nu am mişcat nimic de la locul lui, absolut nimic....,scaunul bineânţeles a rămas în aceeaşi poziţie în faţa fotografiei... Te rog să te aşezi pe scaun şi să priveşti atent fotografia...,aşa...,ei ? "Eu sunt tu, eu sunt tu,...". Doamne ce vis ciudat, şi ce soare-i afară... Şi eu dorm la ora asta...Hai fetiţo scoală..., leneşă eşti...,îîî ce bătrââân...Mă duc astăzi în Cişmigiu, poate dau de el. O, o ...dar ai haz , nu glumă. Haide, haide....Dar chiar, ce-ar fi să dau de el ? Vai cât eşti de fragil omule. Oricum visul acesta are părţile lui bune, căci o plimbare, acum, dimineaţa nu strică. E frumos afară, atâta soare, sunt vesele suratele mele zburătoarele, cip-cirip, cip-cirip,... Ce sentiment minunat de libertate, să trăieşti ca un pensionar când eşti în floarea tinereţii. Ce naiba să iau în picioare, sandale sau papuci ? Ce mai dilemă. Hai iute, iute, iute... Sandale deci, să am ceva sigur legat de picioare. Cine ştie, cine ştie,.... Să mă gândesc ce trebuie să cumpăr astăzi pentru casă. Şi tramvaiul ăsta care nu mai vine. Să nu uit să-i dau un telefon Sandei să o rog să-mi facă rost de un cartuş de Kent pentru doctor. În sfârşit mititelule...bine că venişi bre, şi eşti gol, goluţ la ora asta. Aşa să stau colea pe scaun...la gravide...şi la bătrâni-elul meu. Ce ciudate sunt visele. E un univers fascinant. Pe vremea când eram student dormeam cu un carnet lângă pat şi încercam să-mi notez visele. E adevărat că tot trezindu-mă să-mi notez visele ajunsesem să dorm foarte puţin. Ştiu că m-am chinuit câteva luni bune , după ce am renunţat la studiul viselor pe propria piele, ca să dorm iarăşi ca oamenii. Şi era fascinant cum după ce îmi notam un vis, cum puneam capul pe pernă, cu credinţa fermă că voi dormi, începeam iarăşi să visez. De multe ori continuam visul pe care de-abia îl notasem. Dar trebuie să cobor, ce pustiu e pe bulevard. Sper să nu fie îmbulzeală nici în Cişmigiu. Orice s-ar spune, dar unui parc nu-i stă bine să fie înţesat de oameni. oricum mie nu-mi place îmbulzeala, viermuiala. De aceea mă plimb vara prin parc când oamenii se îmbulzesc la ştrand. E minunat aici în Cişmigiu, vara, dimineaţa, când soarele e parfumat cu rouă, delicata mireasă a zorilor. Îmi place să văd cum adumbreşte verdele umbra copacilor. Îmi place să ascult freamătul pomilor în ghers de păsărele, cip-cirip, cip-cirip,... Ca întotdeauna paşii mă poartă spre aleea sau havuzul porumbeilor. Sunt minunaţi porumbeii, îmi amintesc de anii copilăriei când aveam atâţia porumbei şi eram atât de mândru de ei. Ei, iată un lucru nou , nu m-am gândit până acum că poţi avea pasiunea fotografierii porumbeilor. Lângă mine, pe bancă , era un bătrân care tocmai fotografia porumbeii care se jucau în faţa noastră. L-am privit puţin surprins ,dar cu simpatie.... Va plac aşa de mult porumbeii, l-am întrebat. Vezi dumneata tinere , e bine să priveşti lucrurile nu ca pe simple întâmplări, nu ca pe simple aparenţe... Tot ceea ce ni se întâmplă este fundamental, nimic nu este doar întâmplător, deşi este şi aşa. Eu am călătorit mult, foarte mult, am cunoscut foarte mulţi oameni. Am avut norocul să întâlnesc oameni mai vârstnici sau mai tineri, care au înţeles esenţa acestei lumi. Am învăţat de la ei să privesc lucrurile adânc, ca pe nişte coduri care pot şi trebuie să fie descifrate: ce crezi că este în interiorul unei pietre, sau ce se ascunde într-o boabă de nisip? Îndeobşte oamenii admit că suntem singuri, dar sunt puţini cei care înţeleg ce înseamnă această singurătate, singurătatea în lume. Neânţelegerea este cu atât mai profundă cu cât sunt şi oameni care cred că singurătatea nu există decât în cazuri limită, care ţin de patologic. Dar eu nu despre boală îţi vorbesc, ci despre condiţia omului în istorie. Nu putem ieşi din propria noastră piele, şi suntem singuri sub acest acoperiş care este propria noastră piele. Şi sub acest acoperiş nu este loc şi pentru altul. Suntem singuri în suferinţă ca şi în iubire. Solidaritatea în istorie este un mit(mitos, înseamnă şi minciună), ea vine din exterior, ceea ce înseamnă că există, dar nu are puterea să-mi străpungă pielea, nu-mi poate alina suferinţa, nu-mi împărtăşeşte iubirea.. De mult un bătrân mi-a spus: "solitari în istorie, solidari în eternitate". Un bătrân care a participat la două războaie mondiale. Ia seama la timp, spunea, nu te vinde lui. Ajunsesem să nu mai visez, îni spunea, mi-a fost greu să aflu cum visele-mi, treptat, treptat m-au părăsit. M-am gândit că acesta era semnul, aveam 80 de ani, deci trebuia să mă pregătesc de moarte. Şi atunci am înţeles cât suntem de singuri. Şi întreaga zbatere diurnă a omului pentru a-şi crea paleativul solidarităţii mi-a apărut zadarnică. Am înţeles, şi în mine a coborât liniştea, mi-au revenit şi visele, blândele, blajinele. Ele erau solii solidarităţii, o solidaritate dincolo de istorie, de cotidian, ca un lanţ al strămoşilor, de dincolo de moarte, la izvoarele neamului. Era pictor prietenul meu, un foarte mare artist.. L-am întrebat într-o zi de ce nu mai pictează, pentru că nu mai picta. Mi-a spus: "aş putea să-ţi explic prin cuvinte simple, dar nu mai înţelege. Vino mâine pregătit să mergem la munte, ştiu eu un loc unde ai putea să înţelegi.", este aproape de Babe. Atelierul său, o încăpere de 10-12 metri lungime şi 5-6 metri lăţime, este aproape de-aici şi nici eu nu stau departe, aşa că a doua zi dis de dimineaţă, pregătit de munte, am trecut pe la prietenul meu. Uşa atelierului său era întotdeauna deschisă, el spunea că s-a născut într-un orăşel de provincie unde nu existau chei la uşă, adică nimeni nu încuia casa când pleca la muncă. Aşa că am intrat voios şi convins că că îl voi găsi îmbrăcat aşteptându-mă. Prietenul meu însă nu era în cameră, am căutat cu privirea rucsacul care în asemenea ocazii trebuia să fie plin şi la vedere. Nici urmă de rucsac însă. Nu lipseau nici hainele sale, era ca şi când prietenul meu a plecat să cumpere ceva, dar dezbrăcat. Pe masă era o cană cu ceai, care mai era caldă încă şi pe jumătate plină. Şi mai era ceva nou, ceva ce nu văzusem până atunci în camera prietenului meu. Era, pe o măsuţă pe care înainte şedea telefonul, o piatră foarte ciudată. Am privit-o cu atenţie. M-am învârtit în jurul ei, am pipăit-o. Era o piatră de râu, şlefuită de ape poate secole... Era o formă ciudată incizată în ea. M-am aşezat pe scaunul care era lângă măsuţă şi am început să privesc atent piatra, convins, nu ştiu de ce, că de ea depinde dezlegarea misterului. Treptat, treptat am început să înţeleg, aveam din ce în ce mai pronunţat sentimentul că înţeleg ce se întâmplase cu prietenul meu. Eram din ce în ce mai fascinat, aveam o din ce în ce mai mare adâncime, am început să mângâi piatra. Şi-am auzit atunci ca o şoaptă vocea lui. Mi-a spus : "Eu sunt tu, eu sunt tu,...". Când m-am trezit mi-am dat seama că trecuseră trei zile. Cred însă că tot ceea ce a urmat nu ţi-ar mai părea verosimil decât dacă am fi la el în atelier, în prezenţa obiectelor care au participat la întâmplările acelor zile, obiecte pe care cuvântul nu le-ar putea ridica la rangul lor. De aceea îţi propun să mergem în atelierul său şi să continuăm povestea. De altfel drumul până acolo este nu numai scurt, dar şi presărat cu amintirile extraordinare pe care le am despre acest om de excepţie şi pe care ţi le voi împărtăşi cu plăcere. A fost un portretist deosebit de rafinat, în ultimul timp folosea o tehnică deosebit de simplă şi alungea uşor figurile. Ochii în special erau ciudaţi, dacă îi priveai cu lupa numai, căci şi el tot cu lupa îi picta. Ochii pictaţi de el erau asemenea unui mozaic fascinant. Tehnica sa amintea mozaicurile, numai că tablourilor sale le lipsea rigiditatea geometrică a acestora. Femeia pe care el a iubit-o, nu a fost niciodată căsătorit,avea ochii alcătuiţi din sute de pete de culoare, mici forme mai mult sau mai puţin dreptunghiulare, de diverse dimensiuni şi culori, ca într-un mozaic. A murit într-un accident în timp ce escaladau, împreună cu alţi alpinişti amatori, un vârf abrupt din Făgăraş. Atunci, prietenul meu, care era un om deosebit de sensibil, câţiva ani a dus o viată deosebit de solitară. Fără să picteze şi aproape fără să vorbească. A trăit în preajma muntelui, la poalele muntelui. Ce expresie! Îţi dai seama ce limbă avem? La poalele muntelui,....îţi dai seama ? Când a pus mâna pe pensulă a scris cu mici forme dreptunghiulare:
"Omul, ca roua dimineaţa, în bătaia soarelui".
Şi de atunci...., dar iată că am ajuns, ...poftim. Când m-am trezit, soarele era sus la câteva suliţe. Mi-am pus sandalele, m-am îmbrăcat şi am plecat sub chemarea unei fascinaţii. Am luat tramvaiul, am trecut prin Cişmigiu, porumbeii erau veseli şi la locul lor. Am trecut pe lângă biserica Kreţulescu, am ajuns în faţa unei porţi masive, am intrat, am urcat o scară, am intrat într-o încăpere lungă, în mijloc era un catafalc, în jurul catafalcului câteva bătrâne care privegheau. M-am urcat pe catafalc, aşa am simţit, sau poate că o voce misterioasă mi-a şoptit ca este pentru mine: oau, oau, oau,.... mirosul acela înţepător de caca, fumul de ţigare din foi de tutun uscate la soare, tutun rulat între foi de ziar, ce piele albă avea prietena mea din liceu, stăteam extaziaţi între rugi de mure, în mijlocul pădurii, era atât de blândă sub mângâierile mâinilor mele, ce culoare ciudată aveau chiloţii ei, un bleu-ciel, aşa ca o febră, ca o răceală zdravănă care te pune la pat, mult timp culoarea aceea îmi antrena stomacul, ca şi când voia să mă întoarcă pe dos, ca pe-o mănuşă, profesorul de latină îngâna lângă catafalcul meu mirosind a tămâie, "amore more ore re , probantur amiciţie" , singurele cuvinte ce mi-au rămas în cap din manualul de latină, de altfel am mai reţinut ceva "noli me tangere", "nigra sum sed pulchra", dar nu mai ştiu de unde am citit aşa ceva, ce noapte cu stele, cerul senin se întinde ca o plăcintă de dovleac, la marginea lumii un armăsar roib şi pintenog nechezând a sfârşit de lume, o fată blondă m-a luat de mână şi m-a tras în gangul de la Chinezu, miliţienii alergau câţiva puşti care strigau libertate pe mijlocul străzii, am intrat speriaţi în holul blocului Unic, şi ne-am pierdut minţile într-un sărut cu sclipici, vedeam broboanele de sudoare de pe fruntea mea, era cald afară, iar eu trebuia sa iau un opt la examen ca să-mi păstrez bursa, în stângă mea era colega mea Veronica, avea poalele rochiei ridicate, Doamne ce pulpe avea fata asta, si ce piele albă, iar eu trebuia să mă gândesc să-i rezolv exerciţiul ăla nenorcit cu un ideal nărăvaş, şi să-i arunc o fiţuică, dar nu puteam să-mi mişc mâna, doar ochii mai erau mobili din mine, la intrarea în cămin nişte miliţieni m-au prins de mâini şi unul de-al lor şi-a înfipt foarfeca în pletele mele, "bă mâine când venim să te găsim tuns, aşa ca noi, ai înţeles ?" mă uit prostit la fumul care iese din ţeava de eşapament a unei maşini, văd cum şi-a prins Tudorel mâna în valţurile unei batoze, mâna i-a dispărut într-o secundă în burta batozei, dar nu curgea sânge, hă...şi ăla râdea ca un nebun, pe malurile Dunării sfinte îmi plăcea să-mi ascut ochii urmărind valurile sclipitoare, câţiva soldaţi ruşi îi legaseră de gard pe părinţii Mariei a lu' Dogaru, soldaţii i-au tăiat viţelul şi l-au pus în proţap, nea Vasile a avut proasta inspiraţie sa-l pocnească pe unu, da, şi soldaţii au tras, apoi au împuscăt-o şi pe ţaţa Dorina, şi pe moş Petre, i-au legat de gard, şi au violat-o pe Maria, şi aruncau cu cuţitul cu care au tăiat viţelul în amărâţii ăia trei, se distrau,... în timp ce viţelul se prăjea, iar Maria îi privea pe ai ei şi nu mai avea grai să ţipe, şi de ce să ţipi la nişte martiri ? ei taică, prin ce-a trecut neamu-ăsta, am întins mâinile cruce printre rufele albe de pe sârma din curtea mamei mele, preotul îngâna destinul şi mă cununa pe mine cu roaba lui Dumnezeu Elena, am găsit un manuscris în pivniţa unei case pe care o curăţam noi soldaţii în termen, la inundaţii, era plin cu tot felul de reţete cu ierburi, omul care le-a scris trebuie să fi fost un mare vraci, şi bunica mă freca cu mâinile în jurul buricului, îşi înmuia mâinile în apă călduţă în care topise săpun, şi masa apăsând în jurul buricului, şi mă descânta până dispăreau durerile de burtă, mă chirceam ca un prunc şi adormeam. E noapte, iar eu stau la uşa spitalului aşteptând vestea minunată, naşterea primului meu copil, ce emoţii groaznice am avut când am ţinut primul meu "discurs" la seminarul de filosofie, după asta m-am ales cu o fetiţă foarte frumoasă şi ţâţoasă în pat, colega mea Amelia, m-a răsplătit pentru frumoasele metafoare pe care le-am născocit despre "omul singur", femeile sunt întotdeauna dominate de instinctul matern, dacă ştii să stârneşti asta,.... când nu voi mai putea molfăi verbele-n gură, atunci voi şti ce înseamnă umilinţa supremă. PS. Sper că sunteţi relaxaţi, aţi citit un fel de vis de-al meu. Nu luaţi lucrurile prea în serios. Dacă mâine când vă treziţi şi vă uitaţi în oglindă să vă luaţi în posesie destinul aveţi pe buze un surâs abia schiţat la amintirea visului meu înseamnă că mi-am atins scopul. Ziua bună.
0.Intercontinental – 21.12.1989 -Jos comunismul. Jos cizmarul. Jos analfabeta -Fraţilor veniţi în centru, hai veniţi aici, nu staţi pe margine. -Nu vă fie frică , Ceauşescu pică. Nu vă fie frică , Ceauşescu pică. -Libertate, libertate, libertate…. -Hei dobitocilor, taburile alea, le-am plătit noi..... Boii dracu’....., ăştia chiar sunt în stare să dea peste noi. Brava noastră armată , conducea taburile prin Piaţa Universităţii, plină de oameni, ca la raliu-băieţii vor să ne arate ce i-a învăţat pe ei Ceauşescu. Să intri în plin şi în viteză în mulţimea adunată în Piaţă este demenţă curată-nu cred că îi pândea Ceauşescu de la fereastră să vadă dacă taburile alea nenorocite încearcă să bage oamenii sub roţi. Aici avem un spirit criminal care trebuie judecat şi condamnat. -Fără violenţă, fără violenţă..... Opriţi-vă aici, formaţi zidul aici, nu înaintaţi, lăsaţi liberă trecerea spre strada Batiştei... Am văzut doi tineri sub 25 de ani care se mişcau pe o linie imaginară dealungul străzii Batiştea, dar pe bulevard, la Inter şi încercând să ţină zidul uman faţă în faţă cu zidul de militari înarmaţi astfel încât să nu se ajungă la o ciocnire violentă. Ciudată revoluţie. El, un băiat brunet cu păr cârlionţat şi cu plete, aproape până la umăr, cam 80 de kg şi aproximativ 1,80 înălţime, ochi negri, faţa rotundă, pielea albă, nasul drept şi subţire. Ea, brunetă cam de 1,60 înălţime, 60 de kg, tunsă scurt, faţa ovală, ochii căprui. Amândoi ţineau mâinile ridicate orizontal şi se mişcau stânga-dreapta pentru a menţine zidul, şi culmea reuşeau. Pe mijlocul bulevardului oamenii treceau dintr-o zonă în alta, dar militarii formau un zid care bloca trecerea şi doar pe centru şi pe trotuare se putea trece fără să dai peste ei. Unde începea strada Batiştei spre ambasada SUA erau parcă altfel de puşti militari, cei de la USLA, erau cam 30 de militari dispuşi pe trei rânduri. În partea cealaltă a bulevardului erau tot cam acelaşi număr de militari, dar îmbrăcaţi ca nişte soldaţi obişnuiţi, oricum păreau de la altă armă şi erau înarmaţi, în timp ce cei de la USLA nu erau înarmaţi.Olga -Hei, Şeli, ce faci prietene ? -Salut, bine să zicem... Şeli mi-a întins mâna , dar se vedea de la un kilometru că nu este în apele lui. Părea absent şi preocupat. Arăta destul de rău, prost îmbrăcat, aproape un om al străzii şi chiar asta era în acest moment. -Hai să bem o cafea, zic. -O.K. zise el fără prea mult entuziasm. -Băi , pari la pământ , băi băiete, ce-i cu tine ? -Ei rahat, ce nu se vede ? Sunt un om al străzii acum, de-abia am ieşit din cavernele Bucureştiului. Îmi întind oasele, mă mai încălzesc, respir...., cam asta e. -Zi-mi cu ce pot să te ajut, nu ne-am mai văzut de mult şi nu mai sunt la curent cu evoluţia ta. Ai dispărut aşa ca măgaru-n ceaţă , am văzut că la restaurant sunt acum Olga şi şmecheru-ăla de Pricop.. -Dă-i în măsa , un escroc, un bandit fără seamăn, un securist ce mai… În sfârşit am ajuns la o cafenea, la magazinul Unirea, în interior, ne-am aşezat la o masă cu o cafea în faţă, era o atmostferă de seară, o lumină slabă, am mai schimbat câteva vorbe despre situaţia lui actuală, dar nu am insistat, era evident deranjat de subiect, aşa că l-am întrebat direct despre Olga şi Pricop. -Păi, ce să-ţi spun, ştii că am cunoscut-o la revoluţie în Piaţă, ne-am intersectat atunci, ca şi-n alte momente esenţiale din viaţa mea… Poate că şi ăsta ar fi un subiect demn de povestit şi comentat. Atunci am crezut că a fost doar o întâmplare fericită din viaţa mea, eram în Piaţă şi la un moment dat mă trezesc în braţe cu o puştoaică, era Olga. Am făcut cunoştinţă cu ea şi am rămas împreună de-atunci. Era bună în pat, bună rău dacă-mi permiţi .... şi ştii că eu apreciez femeile după pofta lor de contact. Iar Olga chiar era nesăţioasă. Am făcut amor cu ea în cele mai imposibile împrejurări, locuri şi poziţii. Pricop era tatăl ei, aşa mi l-a prezentat, un tip rezervat şi bine crescut, aşa părea. Am hotărât să fac restaurantul ăla şi după cum ştii am reuşit, mi-ai dat şi tu ceva bănuţi pe care evident nu –i vei mai vedea niciodată înapoi, dar să ştii că banii tăi sunt la Olga. -Dar cum ai ajuns tu acolo, în spaţiul ăla ? -Păi simplu, prin Olga şi Pricop, ei au aranjat totul, eu am venit cu banii. -Da, mi-am imaginat eu... -Ei bine, pe 21 după ora 22-23, am plecat din Piaţă împreună cu Olga, am ajuns la mine şi pentru că eram aşa tulburat de ce am văzut în Piaţă, iar Olga era aşa speriată am pus ceva de băut , am şi ciugulit ceva, apoi am intrat în baie, eram aproape relaxaţi, iar baia a făcut restul. Aşa că am avut un prim contact, aproape astral, puştoaica era extrem de pricepută, ba pot să spun că era specialistă. Avea şcoală ce să mai discutăm, iar acum, după ce ştiu totul despre ei doi îţi spun clar că erau doi securişti nenorociţi care cu asta se ocupau şi erau pregătiţi special pentru acestă treabă. Am stat de vorbă toată noaptea şi m-a satisfăcut ori de câte ori mi s-a sculat, mi-a spus nesfârşite vorbe dulci şi a ştiut să mă îmbrobodească ca nimeni alta. Am crezut atunci că în sfârşit am ajuns la liman, ca voi avea în partea a doua a vieţii mele trăirile cele mai intense şi mai pline de satisfacţie. Eram în culmea fericirii şi totul părea atât de simplu şi de natural. Am sporovăit într-una şi între două partide de amor, când focoase când extrem de delicate, am hotărât să intrăm în afaceri, atunci mi-a vorbit pentru prima dată despre Pricop, tatăl ei, un om cu relaţii şi care ne poate ajuta. Încet, încet am ajuns la conceptul de bar, părea entuziasmată de idee şi m-a lăudat pentru perspectiva culturala pe care o aveam cu privire la bar. Eu vedeam acolo un spaţiu pentru intelectuali, pentru oameni care vin acolo să discute la nivel înalt , să pună lumea la cale, un spaţiu cultural unde ideile despre politică, artă şi ştiinţă sunt la ele acasă. Aşa am visat în noaptea aceea, apoi am mers a doua zi la Universitate şi apoi la Televiziune, am colindat străzile , am strigat “libertate”, “vrem capitalism”, “jos comunismul”, etc, am trăit intens momentul stradal, iar seara am ajuns iarăşi în pat , fericiţi şi plini de vise ca nişte copii. Doamne, chiar era raiul pe pământ, m-am simţit liber şi fericit, credeam că asta este împlinirea, că în sfârşit pot să fiu şi eu fericit. Parcă toată viaţa mea chinuită era acum răsplătită din plin, în sfârşit trăsesem lozul cel mare. Mă uitam la acel trup tânăr şi aproape perfect care-mi aparţinea în totalitate şi nu-mi venea să cred. Pe 23 am mers la ea acasă, locuia într-un apartament în Drumul Taberei împreună cu tatăl ei. Aşa l-am cunoscut pe Pricop. Am stat la masă cu ei şi Olga m-a pus să-i povestesc tatălui ei despre afacerea pe care urma s-o punem la punct. După ce ne-a ascultat ne-a spus ca ne poate face rost de un spaţiu, după ce trece momentul de derută în care eram şi după ce va fi prins Ceauşescu. După ce Pricop a plecat eu şi Olga am intrat în baie şi ne-am desfătat cu cele mai minunate mângâieri şi delicii amoroase. Seara am plecat iarăşi pe străzi, am ajuns la Televiziune şi apoi la mine acasă. În drum spre Televiziune ne-a abordat un tip care spunea că este actor şi că merge la Televiziune să recite o poezie în cinstea revoluţiei – s-a agăţat de noi pentru că era cam întuneric şi pe străduţele alea nu te putea-i simţi chiar în siguranţă. Ne-a spus că Iliescu este un tip genial, că a făcut facultatea la Moscova împreună cu Gorbaciov şi că era cel mai deştept dintre studenţii care studiau atunci la Moscova, iar Gorbaciov a spus despre el că va ajunge un mare om politic, dar că-i plac prea mult soluţiile neortodoxe. Olga a completat că probabil se referea la mişcările de stradă şi lupta de gherilă. Stie ea de la taică-su care are un prieten cu relaţii în CC că la Moscova se studia problema, că se făceau diverse scenarii despre cum se preia puterea de la capitalişti. Eu am mângâiat-o pe creştet şi am zis, măi, măi ce fată deşteaptă. Ba da a zis ea, păi nu-i normal când eşti comunist să ştii cum să preiei puterea ? Am mai tachinat-o eu cu una cu alta şi a mai spus nişte tâmpenii de genul ăsta , dar le-am uitat. Oricum eu eram uimit de cât de mulţi oameni spuneau că ei ştiau mai de mult că Iliescu va ajunge preşedinte după Ceauşescu şi cât de deştept era acest Iliescu care mie nu-mi spunea mai nimic. Le-am povestit şi eu că pe 22 când veneam spre Universitate cu alţi câţiva colegi de serviciu, cei de la Griviţa erau aliniaţi, încolonaţi şi aşteptau secretarul de partid să meargă împreună cu acesta la Universitate să-l dea jos pe Ceauşescu. Mie mi s-a părut cu totul curios că-l aşteptau încolonaţi pe secretarul de partid, dar probabil şi asta face parte din şcoala de la Moscova unde au învăţat comuniştii cum se organizează mişcările de strada şi cum se preia puterea. Olga m-a ameninţat că dacă mai fac mişto mă pedepseşte ştie ea cum şi că ar fi mai bine să tac decât să spun tâmpenii despre lucruri la care nu mă pricep. La Televiziune am cunoscut un tip foarte interesant, Sandu, era un fost puşcăriaş, un tip care a încercat să fugă din ţară şi a fost prins, din cauza asta a ajuns la puşcărie. El a fost student la Politehnica din Timişoara şi după puşcărie a venit în Bucureşti, dar nu şi-a reluat studiile, dar a găsit de lucru pe şantier, apoi printr-o cunoştinţă a ajuns chelner. Tipul ăsta mi-a spus atunci că viitorul preşedinte al României va fi Iliescu şi că ăsta este un lucru cert. Sandu mi-a spus că în puşcarie l-a cunoscut pe Grig yoghinul şi că dacă vreau fetiţe tinere să-i spun lui că mă duce la Grig. I-am spus că-l cunosc şi eu pe Grig, dar că nu mai ştiu acum de unde să-l iau şi că dacă voi vrea să-l văd atunci o să-l contactez. Acum îmi ajunge Olga i-am spus şi el a zâmbit. Cam aşa au trecut acele zile şi o să trec la partea cu afacerea care a început în ianuarie. Ei bine cam pe 10 ianuarie Pricop vine la mine şi mă duce să văd o vilă pe lângă Piaţa Victoriei, era o vilă un pic găurită de gloanţe, dar avea spaţiu, avea demisol, parter şi etaj şi am apreciat că poate fi transformată uşor într-un bar elegant. M-a întrebat dăcă-mi place , eu am spus că este perfectă , iar el mi-a spus că este a mea, mi-a dat cheile şi mi-a urat succes. El a plecat cu maşina, mi-a spus că-l aşteaptă cineva important din anturajul lui Iliescu şi a zis că este sigur că sunt o maşină de făcut bani şi că are deplină încredere. Să fiu cinstit am rămas câteva minute bune blocat neştiind ce să fac, am sunat-o pe Olga şi i-am spus ce s-a întâmplat, am aşteptat-o acolo inspectând camerele şi încercând cheile. Nu-mi venea să cred. Când a venit Olga, ne-am pupat şi cred că am râs de fericire juma’ de oră. Ne-am tot plimbat prin camerele alea goale şi ne-am tot pupat până când excitaţi am intrat în baie şi am petrecut câteva ore delicioase, era absolut genială femeia asta. Am trecut apoi la ora de făcut planuri, am proiectat mobilierul şi amplasamentul, am făcut măsurători, Olga avea în mod ciudat o ruletă de 2 m la ea şi un caiet pe care am făcut toate acele schiţe. Apoi cu banii pe care-i aveam am comandat mobilier la nişte tipi care se ocupau cu asta , undeva pe Dudeşti. Olga mă tot întreba dacă am suficienţi bani, dacă nu, spunea ea, să-i spun că-i cere lui taică’su. Cred că amenajatul a durat cam până pe 15 februarie şi cred că a fost şi cea mai fericită perioadă din viaţa mea. Atâtea vise, activitate intensă, creativitate şi amor. In fine am căutat şi furnizori, am pus la punct un concept şi v-am implicat şi pe voi cerându-vă bani. Adevărul este că mi se părea că acest Pricop este un înger şi nu prea am vrut să-l introduc prea adânc în afacerea mea din punct de vedere financiar, voiam să fac o afacere pentru mine şi pentru Olga şi mi s-a părut normal să fac eu rost de bani. Olga s-a cam supărat pe chestia asta , dar a acceptat că este mai elegant aşa şi că poate nu este bine să profităm prea mult de tatăl său. În fine, în martie am deschis şi primii clienţi a-ţi fost voi şi nişte tipi cu care Pricop venea şi se întâlnea cu ei la etaj. Am angajat un băiat la bar care era priceput, tu nu l-ai cunoscut prea bine pentru că nu prea a-i venit, dar eu l-am considerat supertalent. Apoi au fost trei fetiţe apetisante pe care mi le-a adus Pricop. Vorbind cu Pricop într-o zi când aştepta pe cineva şi era singur la masă acesta mi-a vândut un pont, voiau să achiziţioneze câteva sute de calculatoare pentru Ministerul de Interne. I-am spus că am un prieten în America specialist în calculatoare şi dacă vrea îl pot contacta . Zis şi făcut, a doua zi m-am dus la părinţii lui Ţache şi le-am cerut adresa. Aveau şi un telefon, vorbeau zilnic cu Ţache şi voiau să meargă şi ei în America, Ţache chiar avea o firmă de calculatoare în America. L-am sunat în aceeaşi zi seara şi am vorbit cu el. Nu-ţi spun cât s-a bucurat să mă audă şi când i-am explicat despre ce este vorba s-a bucurat şi mai tare. A doua zi am vorbit cu Pricop, i-am dat telefonul lui Ţache şi într-o lună a cumpărat calculatoarele. De aicea începe şi calvarul meu. În primul rănd am observat că Olga mea cam ia banii din firmă zilnic, ca şi când era autoservire. In fine i-am atras atenţia că banii ăia trebuie înregistraţi şi băgaţi în bancă, că trebuie să ţinem o contabilitate, că vor fi probabil şi nişte controale şi trebuie să fim în regulă, etc. Într-una din zile Pricop m-a abordat pe tema asta şi m-a întrebat de câţi bani am nevoie si că să-i spun lui dacă îmi trebuie bani. Eu am încercat să spun că totuşi asta este afacerea mea şi că mi se pare normal să hotărăsc eu ce se face cu banii în firmă. El m-a asigurat că aşa va fi, dar că să nu-mi fac griji că el are relaţii şi că nu vor fi controale, apoi că deocamdată firma asta nici nu există practic, pentru că nu sunt actele ieşite, apoi vila aia înseamnă şi nişte chirii, apoi relaţia trebuie “unsă” nu? doar nu-ţi dă nimeni aşa pe de-a moaca o vilă în centrul Bucureştiului fără să ceară nimic. Altă chestie care m-a pus pe gânduri a fost afacerea cu Ţache, eu n-am văzut nici un ban din chestia asta şi nu mi s-a părut normal. Pricop mi-a explicat că nici el nu a văzut nimic şi că el a crezut că eu am un aranjament cu prietenul meu Ţache, dar că nu m-a întrebat din delicateţe şi a aşteptat ca eu să-i spun şi chiar să-i dau şi lui ceva. A conchis că sunt un naiv din punctul de vedere al afacerilor şi că ar fi bine să citesc ceva cărţi despre antreprenoriat să ştiu cum se pune problema. Domnule , realitatea era că firma era în fapt a lor, iar eu primeam doar firimiturile, ei controlau totul şi eu habar nu aveam ce bani se scurg prin firma asta şi cred că se scurgeau sume importante. Eram destul de cătrănit, dar nu prea aveam loc de întors, nu voiam nici s-o pierd pe Olga, care era drăguţă în continuare cu mine şi părea chiar supusă şi îndrăgostită. Dar fericirea se pare că nu-i făcută să dureze. După Golaniadă lucrurile au început să se clarifice, raporturile de forţe au început să iasă la iveală din ce în ce mai clar, eram cu siguranţă doar de faţadă, un papiţoi, ce mai. Prima întâmplare nefericită a apărut pe la sfârşitul lui iunie când după inchidere m-am trezit că rămân singur la bar cu Teo, una dintre fete. Băusem ceva , fata m-a servit în continuare cu băutură, mi-a făcut şi nişte ouă că nu prea mâncasem şi am stat de vorbă cu ea despre una, despre alta. Ştii cum e, eu i-am spus viaţa mea , ea mi-a spus-o pe-a ei şi aşa am ajuns în baie cu ea. Ştii că eu întâi ajung în baie cu o femeie şi de-abia apoi în pat. Sub duş pielea este mai strălucitoare şi mai alunecoasă, mai fină la pipăit, iar eu simt cum mi se cutremură tot corpul când pun mâna. Doamne cum ai făcut lucrurile, de ce ai lăsat la îndemâna bieţilor pământeni atâta sensibilitate şi atâta plăcere. Femeia era unt, frumoasă tânără, blondă natur, senzuală. Şi ce crezi, pe la unşpe noaptea mă trezesc cu Olga şi Pricop. Nici n-am avut timp să ne tragem chiloţii pe noi şi ăştia doi erau lângă noi. Ce dracu era să fac, am încercat să mă port ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, totul trebuia sa pară ceva normal, ceva natural şi impersonal, aşa că nu m-am obosit să mă reped la haine. I-am întrebat dacă au mâncat, dacă vor ceva de băut. -Pricop: Băi Şeli eşti tare, da, vrem şi noi ceva de la masa voastră, chiar n-am mâncat în seara asta şi eu aş vrea un martini. Tu ce vrei Olga ? Si-a însoţit întrebarea cu o privire intensă care voia să o avertizeze pe Olga să fie calmă, o privire , aşa ca o hipnotizare. -Olga: Cred că o să vreau ce vrei şi tu, dacă Teo este atât de drăguţă şi vrea să ne servească şi pe noi. Şi în momentul acela o privi cu drăgălăşenie şi cu subînţeles pe Teo, arborând un zâmbet larg pe faţă. Eu am rămas perplex şi am privit-o pe Teo care părea destul calmă, era în chiloţi şi nu a făcut nici un gest să se îmbrace. S-a dus la bar, a preparat băuturile, apoi s-a dus la bucătărie şi ne-a adus să mâncăm. Teo era în chiloţi şi te rog să mă crezi că nu era o prezenţă pe care s-o poţi ignora, aşa că toate privirile erau lipite pe fesele geniale ale fetei, pe ţâţele ei rotunde şi flexibile. Doamne ce spectacol. Iar eu nu pricepeam nimic, mă uitam la toţi aceşti oameni şi nu înţelegeam nimic. M-am îmbrăcat, am tras pantalonii pe mine şi o cămaşă în speranţa că şi Teo va face acelaşi lucru. Poate că vrea să le sugereze că între noi încă nu s-a petrecut nimic şi că ea nu mi-a oferit decât un mic şi nevinovat spectacol de striptis, mi-am zis eu. Pricop s-a apucat să povestească despre un secretar de partid de la Iaşi şi despre partidele de sex pe care le aveau ăştia în weekend la o cabană a partidului pe muntele Retezat(?). -Pricop: Tov. Gornescu, era un activist de partid destoinic, secretarul oraganizaţiei din Iaşi. Ăsta avea la cabana aia o trupă de fete tinere şi vesele şi organiza weekenduri sexule pentru tovarăşii săi de partid. Mergeau băieţii acolo, mâncau , beau şi bine-nţeles erau serviţi de aceste fete cu minijupe. Seară dansantă, striptis şi nopţi fierbinţi. Asta până când a aflat Ceauşescu care a dat cu ei de pământ de nu s-au văzut. Au zburat toţi din partid, iar unii au ajuns şi la puşcărie pentru că se cheltuiau sume importante şi bineînţeles au urmat controale, organele de stat şi-au intrat în pâine , nu ? Eu cred că probabil totul era prelucrat de servicii, trebuia să-şi justifice şi ei, nu , existenţa. Poate că şi li se puse-se pata pe secretarul de partid. Ma rog, din toate câte ceva. Oricum pe tip scria KGB şi Ceauşescu se temea cel mai mult de aceşti oameni, ştia că pericolul dinspre ei vine, era şi paranoic, dar avea şi informaţii desigur, nu era prost şi temerile lui s-au adeverit acum. -Olga: Eu cred că bieţii oameni au tremurat mulţi ani după aia în partid, nu ? -Pricop: Ba bine că nu, erau speriaţi ca dracu. -Olga; Teo, tu cum de arăţi aşa de bine, faci ceva gimnastică, îţi lucrezi cu diferite aparate fesele alea apetisante ? Băieţi nu-i aşa că Teo arată splendid ? -Pricop: Îîîîîîîîîîîîîîîîîîî....... chiar sculător aş putea spune, iartă-mă Olga, dar simt cum îmi ard ochii. Şi în timp ce spunea vorbele astea Pricop se uita la mine rânjind cu gura până la urechi. -Teo: Ei lasă că nici tu nu arăţi rău, nu vrei să te dezbraci şi tu, că e cald aici. -Pricop: Hai noroc copii,.... nu vă faceţi griji, tot răul este spre bine, iar un şut în fund este un pas înainte, dacă nu-ţi face praf coloana. Către mine: dar tu Şeli nu spui nimic, ne laşi numai pe noi să combatem aici ? Haide prietene relaxează-te. -Eu: Mă rog, la ora asta, după o zi atăt de plină mai degrabă mă lupt să nu mi se închidă ochii decât să fabric vorbe... -Olga: Teo vino te rog un pic cu mine în bucătărie. Mă gândeam că acum va izbucni scandalul şi păruiala....., dar nu ştiam ce să fac aşa că aşteptam încordat să văd ce se întâmplă. Mă gândeam cum naiba să ies din scenă, ce pretext să găsesc... La un moment dat vine Olga cu alt rând de băuturi pe o tavă. Pricop trece dincolo în bucătărie unde este Teo. Olga dă noroc cu mine, mă mângâie pe obraz ca şi când ar vrea să mă zgârâie cu ghiarele şi spune: “lasă iubitule că nu-i nimic, eu sunt fată bună şi te iert”. Eu zâmbesc , dar mă simt ruşinat şi deloc relaxat. Olga se aşează cu capul pe pulpele mele întinsă pe sofaua unde şedeam eu. Din bucătărie se aud icnetele lui Teo, icnete cu care făcusem şi eu cunoştinţă mai devreme. Se pare că Pricop o muncea adânc pe Teo, de-anpicioarele aşa, sau poate pe la spate. Pervers cum sunt mă gândeam să mă duc până în bucătărie să văd, mă mânca curiozitatea, dar ar fi trebuit să o îndepărtez pe Olga şi nu îndrăzneam. Poate că Olga voia să se relaxeze aşezată cu capul pe mine. La început asta m-a jignit, apoi m-am liniştit şi mi-am dat seama că în fond este o bună ieşire din situaţia penibilă în care mă aflam. Sau poate că voiau să mă umilească, cine ştie... ,dar în fond de ce mi-ar fi păsat. Mie îmi părea rău de Olga, de faptul că nu o s-o mai pot privi în ochi cu atâta dragoste şi devotament. Mă gândeam ce să-i zic lui Olga să o îmbunez, şi mai ales să o fac să vorbească despre aventura mea şi să tranşăm subiectul, dar nu-mi venea nimic potrivit în cap. M-am gândit atunci cât sunt de caraghios, poate că eram pentru prima oară în viaţa mea legat cu adevărat de o femeie din moment ce mă simţeam vinovat şi nu-mi găseam cuvintele. Eram într-o încurcătură groaznică. În fine , în lipsa unei idei deştepte, nu-mi rămânea decât să aştept, să văd cum evoluează lucrurile. În timp ce astfel de gânduri, ba unele negre de tot îmi devastau creierul din bucătărie apar Pricop şi Teo. Pricop îmi face cu ochiul şmechereşte din spatele lui Teo, şi un gest semnificativ cu degetul arătător în sus că este OK, i-a ieşit perfect. Eu am schiţat un zâmbet anemic, iar Olga privea tavanul tăcută, poate că era obosită doar, era şi dezamăgită desigur. Am mai băut un pahar în timp ce Pricop sporovăia cu Teo despre nu ştiu ce dans la bară a văzut el la Amsterdam şi eu le-am zis că mă duc să ma culc pentru că sunt obosit. Am sărutat-o pe Olga, care-a suportat inertă gestul meu şi am plecat la mine acasă, fără să dau noroc cu Pricop. Au urmat câteva zile groaznice în care nimeni nu avea iniţiativa să vorbească cu mine, eram în plus, era clar. Olga era inertă, Pricop nu zicea nimic, toţi tăceau în prezenţa mea, ca şi când se înţeleseseră între ei să nu-mi vorbească. Teo se purta ca şi când nimic nu se întâmplase doar că nu vorbea decât monosilabic şi numai la iniţiativa mea. Am întrebat-o dacă Olga i-a reproşat ceva, sau dacă a întrebat-o ceva despre ce s-a întâmplat între noi, mi-a spus că nu i-a zis absolut nimic. Şi ca din întâmplare, Teo se atingea , într-un fel sau altul de mine când era Olga prin preajmă. Am întrebat-o pe Olga dacă vrea să mergem să vedem un film, i-am spus că este un film bun englezesc la Scala, nu-mi mai amintesc exact ce film era, dar mi-a spus că nu se simte bine. De obicei Olga venea la mine în fiecare seară la sfârşitul programului şi-mi prezenta situaţia încasărilor din ziua respectivă şi-mi dădea şi o sumă de bani, o parte din bani îi lua Pricop şi tot ei se ocupau cu celelalte cheltuieli şi cu plata personalului, cu aprovizionarea, etc. Acum, de câteva zile acest lucru nu s-a mai petrecut, ca şi când eu nu aveam nici o legătură cu firma. Am întrebat-o pe Olga ce se întâmplă , mi-a zis să vorbesc cu Pricop. Am încercat să o mângâi pe Olga pe obraz, pe umeri, etc aşa cum făceam înainte, dar ea s-a strecurat cu un surâs amar pe lângă mine, şi vorba poetului “şi te-ai dus dulce minune, şi-a murit iubirea noastră”. În sfârşit, într-una din seri, după program, am rămas singur cu Olga şi Teo. Am abordat-o discret pe Teo şi am rugat-o să plece, să se strecoare cât mai neobservată şi fără să anunţe şi să mă lase singur cu Olga. Da, dar o să se supere Olga a zis ea. În fine Teo a dispărut din peisaj. Am preparat un coctail şi am servit-o pe Olga, a băut cu mine fără să vorbească. Şedeam pe sofa, fiecare cu paharul în mână şi am luat iniţiativa şi-am zis: Olga cred că merită să depăşim momentul şi să uităm, în fond relaţia noastră poate continua foarte bine ca şi mai înainte, cred că este mai profitabil aşa pentru amândoi. Fiecare dintre noi are slăbiciunile lui şi trebuie să fim înţelegători unul cu altul. Şi poate că uneori ceea ce se întâmplă are menirea să verifice cât de puternică este o legătură. Olga s-a ridicat de pe sofa şi s-a dus lângă bar, s-a uitat la mine şi a zis că ea nu poate avea o legătură dacă nu are încredere. M-am ridicat şi eu şi m-am dus lângă ea şi am încercat să o mângâi. Mi-a zis că speră că nu voi profita de ea profitând că nu este Pricop acolo. Am scâncit ca un copil: Olga , te rog ştii bine că nu pot să trăiesc fără tine, fii bună, te rog şi hai să reluăm lucrurile de la-nceput. Olga s-a dus iar pe sofa, mai degrabă pentru a evita un contact fizic prelungit. Încercam să fiu delicat şi să nu forţez lucrurile pentru că era clar că n-aş fi obţinut nimic. Doamne, am zis, ce n-aş da să-ţi revii şi să continuăm povestea noastră, totul a fost aşa de frumos, nu se poate să pierdem asta Olga. Haide fată dragă, revino. Ştii bine că nu sunt un sfânt, dar te iubesc. Şi tu mă iubeşti, Olga, nu-i aşa ? În momentul acela a intrat Pricop, a sărutat-o pe Olga şi i-a zis să se îmbrace repede că este aşteptat de cineva importan din FSN şi să mergă cu el. A întrebat unde-i Teo. Păi , cred că a plecat. Măi ce tembelă , i-am zis să mă aştepte că vreau să mergă cu noi, hai fată , hai. Pricop era agitat şi se plimba de colo, colo când spunea asta. Olga şi-a luat lucrurile şi au plecat, era a nu ştiu câta seară când pleca fără să-mi dea nici un ban. Mi-am promis să discut a doua zi cu ea şi Pricop şi acest aspect. Nu eram în situaţia să forţez lucrurile, dar nici nu puteam lăsa lucrurile aşa. A doua zi am ajuns pe la două după amiaza la bar şi am încercat să fiu relaxat şi vesel, să nu mai am atitudinea aceea de câine plouat. Voiam de altfel să mă conving şi pe mine că nu pot fi acuzat de cine ştie ce, doar nu eram căsătoriţi, ce Dumnezeu. Apoi dacă tot era să mă despart de Olga măcar să nu sufăr. Dar intrarea mea triumfală a fost ca un foc de paie, am făcut greşeala să încerc să o sărut pe Olga , iar ea s-a eschivat într-un mod extrem de evident pentru toată lumea, ceea ce m-a enervat şi m-a jignit. Mă simţeam lovit în orgoliul meu de cocoş, aşa că am început să beau, ca şi în zilele precedente. Să fiu cinstit cred că în fiecare zi m-am cam îmbătat, pentru că eu când mă îmbăt devin destul de taciturn şi absent, nu prea am chef de nimic. Cam aşa am petrecut în primele două săptămâni dupa întâmplarea aceea nefericită cu Teo. Am rămas într-o seară iarăşi singur cu Olga şi în aşteptarea lui Pricop, am încercat tot felul de stratageme pentru a comunica cu Olga, dar nu prea a mers şi din păcate eram destul de beat ca să –i ofer siguranţa de care avea nevoie ca să stea de vorbă cu mine. Din păcate am şi bruscat-o puţin încercând să mă apropii fizic de ea, nu ştiu dacă mă înţelegi, dar în zilele acelea am suferit cumplit privind-o cum se mişcă de colo , colo fără să o pot atinge. Simţeam nevoia să o mângâi, să o sărut, voiam să fac dragoste cu ea, mi- o imaginam în tot felul de poziţii, goală şi împărtăşindu-mi dragostea. Doamne ce nevoie aveam de contact fizic cu ea, eram dependent ce să mai discutăm. Iar ea ştia şi-şi bătea joc de mine. În toată această perioadă nu cred că am schimbat două vorbe cu Teo, de care m-am ferit ca dracu de tămâie. Dar şi ea îmi provoca suferinţă, pentru că fără să vreau o vedeam mişcându-se prin bar, şi râzând cu clienţii, o vedeam cum îşi unduie trupul, simţeam cum îi foşnesc fesele magistrale şi nu puteam nici măcar să- i vorbesc, darmite să o ating. Eram într-o situaţie disperată. În sfârşit l-am prins pe Pricop şi l-am întrebat de bani. S-a uitat la mine şi după un moment de tăcere mi-a promis că discutăm şi despre asta. Tot aşteptând discuţia promisă de Pricop eu tot încercam să scornesc tot felul de mici gesturi şi de situaţii să fiu singur cu Olga şi să reiau asaltul asupra redutei, pentru că obsesiile mele deveniseră insuportabile. Într-una din zile mă trezesc însă singur cu Teo, am venit un pic mai devreme şi dau peste Teo în loc de Olga. Am întrebat-o unde-i Olga, mi-a spus că vine mai târziu astăzi , ca are nişte probleme femeieşti şi că s-a dus la doctor. Îţi dai seama ce chin pe mine, o imaginam în tot felul de poziţii pe Olga la ginecolog, l-am blestemat pe bietul om că el are parte de astfel de desfătări în timp ce eu chibiţam pe margine ca un derbedeu oarecare. Dar după un moment de derută mi-am dat seama că ar fi mai bine să plec şi să revin mai târziu ca să nu dau loc la cine ştie ce interpretări. Şi să fiu cinstit îmi era greu acum să fiu în aceeaşi cameră cu Teo, singur cu Teo fără să sar pe ea. Şi eram şi înfometat, în fapt eram de câteva săptămâni bune în afara jocului, nu participam în nici un fel la facerea lumii. Lucru neobişnuit pentru mine, veşnicul îndrăgostit. Cum să stai cu o femeie atât de frumoasă lângă tine şi să nu sari pe ea ? I-am spus lui Teo că plec, dar la plecare nu m-am putut abţine să o întreb cum îşi explică faptul că Olga se poartă atât de urât cu mine şi atât de normal şi de natural cu ea, care are cu siguranţă o parte din vină . De ce pe ea nu o tratează ca pe o femei care i-a sedus iubitul, sau ca pe o prietenă care a trădat-o ? -Teo : Mi-ar fi greu să-ţi explic sentimentul de solidaritate pe care-l împărtăşesc în mod natural femeile, pentru că voi bărbaţii nu înţelegeţi noţiunea de intimitate aşa cum o înţelegem noi femeile, voi trăiţi o intimitate spaţială, geografică, în timp ce noi trăim o intimitate maternală, ca şi fătul cu mama care-l ţine la sân. Şi oricum noi suntem prietene de foarte mulţi ani, am şi trecut prin multe împreună, eram pritene chiar înainte de-al cunoaşte pe Pricop. Bine am zis eu , o să mai discutăm despre chestia asta, dar pe drum am trăit noi momente de coşmar. Teo spuse-se că “înainte de a-l cunoaşte pe Pricop”, cum dracu vine asta băi frate, adică Pricop nu era tatăl lui Olga ? Ce poţi să înţelegi prin “înainte de-al cunoaşte pe Pricop” dom’le ? Sau poate Pricop nu este tatăl biologic al lui Olga ? Putea foarte bine să fie tatăl adoptiv sau tatăl vitreg, eu nu ştiam lucrurile astea. Mi-am propus să nu mai beau si să o abordez mai atent pe Teo, puteam să aflu mai multe de la ea decât de la Olga sau Pricop. A doua zi a fost o zi favorabilă pentru a vorbi cu Olga, am plecat împreună la aprovizionare, Olga conducea, eu ştii că n-am carnet, aşa că am deschis discuţia, întrebând-o dacă Pricop este tatăl ei biologic. -Olga: Dar de unde-ţi veni ideea asta ? -Nu cercetez neapărat lucrurile astea, dar aşa pare. -Olga: După ce? -Am impresia că relaţia voastră este mai profesională, mai rece decât relaţia dintre tată şi fiică. -Olga: Nu cred că este un lucru care să-ţi afecteze viaţa în vreun fel şi în fapt de ce naiba te interesează pe tine ce fac şi ce nu fac eu, cine sunt sau cine nu sunt ? -Nu ştiu de ce vorbeşti aşa, dar cred că am avut o relaţie suficient de intimă ca să fiu îndreptăţit să ştiu , mai ales că eu încă te consider iubita mea şi este normal să mă intereseze ce faci şi cum te simţi. Dacă te iubesc înseamnă că depind sentimental de tine, dacă tu eşti tristă sunt şi eu , nu ? -Olga: Ar fi mai bine să mă laşi să conduc, bine ? -Adică vrei să spui că tu nu mă iubeşti ? -Şeli, eşti un naiv şi este mai bine să rămâi aşa, habar n’ai în ce te-ai băgat. -Te iubesc, înţelegi ? Am zis asta cu disperare în glas şi am încercat să o ating cu mâna pe pulpe. A oprit brusc maşina şi a coborât. -Olga ce faci, i-am zis eu. -Ori te dai tu jos ori mă dau eu, e clar ? -Olga , te rog... -Nu pot să conduc aşa. Dacă vrei să ne continuăm drumul atunci taci din gură şi nu mă atinge, bine ? Doamne ce privire teribilă avea, mă dispreţuia, cred . Am avut atunci vedenia dezastrului în care mă aflam. Era clar că totul se terminase. I-am spus că nu o voi mai deranja cu nimic, să urce şi să ne continuăm drumul. Evident că m-am ţinut de cuvânt. Eu voiam să fiu cu Olga. M-am gândit tot drumul cum să aflu măcar adevărul din spatele acestei piese de teatru, căci mă simţeam ca la teatru. Doamne, cine sunt oamenii aceştia ? După ce am umplut maşina cu tot felul de produse trebuincioase pentru bar ne-am întors la bar, am descărcat şi m-am aşezat la o masă cu o bere în faţă. Eram hotărât să nu mă mai îmbăt şi să mă gândesc la o strategie, era clar că nu voi afla nimic decât ce vor ei să aflu. Ştii că erau acolo mai multe fete care serveau şi barmanul. Am ajuns la concluzia că voi putea afla ceva de la Alexandra, era fetiţa aia brunetă, minionă căreia îi spuneam Alex, cred că ţi-o aminteşti. -Da, ştiu despre cine vorbeşti, avea faţa rotundă, ochii negrii şi era tare drăguţă, cam micuţă e-adevărat, dar bună... Bănuiesc că ştii că am avut o mică aventură cu ea, chiar din prima zi când am venit în bar. Stătea cu chirie pe strada Roma, la demisol. Era bună gagica , îi plăcea să facă amor, avea plăceri tantrice şi avea un suflet sensibil. Ştiu că am discutat cu ea o noapte întreagă despre poezie, era îndrăgostită de Nichita Stănescu şi recita din Milarepa. Ştia bine franceza şi recita din Villon. Era victima sigură pentru tine, ai ales-o bine. -Da, dar conjuctura era nefavorabilă, toţi se cam fereau să discute cu mine, aşa că trebuia să fiu cu băgare de seamă. Dar am găsit un moment favorabil a doua zi şi i-am zis că vreau să vorbesc cu ea între patru ochi fără să ştie Olga şi Pricop. La un moment dat mi-a strecurat un bileţel cu adresa ei şi scria că mă aşteaptă duminică la ora 23 la ea acasă, adică peste două zile şi după program. M-am purtat cât se poate de retras în acele zile şi nu i-am deranjat cu nimic, dar sâmbătă Olga s-a purtat mai ciudat cu mine, se tot uita la mine galeş mi s-a părut mie, mi-a adresat câteva cuvinte şi la un moment dat chiar s-a lipit de mine: eram în picioare la bar şi-i explicam barmanului cum se prepară un anumit cocktail, ea a venit la bar şi a comandat o băutură pentru unul dintre clienţi, cu care se întreţinu-se până atunci destul de intim, era un tip care nu mai venise pe-acolo şi părea că se cunosc mai demult. Au tot şuşotit, ea râdea cu plăcere şi destul de ostentativ, ca şi când voia să-mi facă în ciudă, deşi era posibil să râdă doar cu plăcere de cele ce auzea şi vedea, tipul arăta bine. Dar eu credeam că spectacolul era pentru mine şi încă mai speram că pot întoarce lucrurile în favoarea mea şi că nu este totul pierdut. Eram convins că dacă aş şti cine sunt indivizii ăştia voi găsi o cale să ies bine din afacerea asta. Ai înţeles desigur că în momentul când a venit la bar să comande, Olga s-a lipit cu spatele de mine, un moment doar şi mi-a zâmbit întorcând un pic capul spre mine. -Dar poate că voia să-l joace un pic pe degete pe celălalt, cine ştie, nu ? -Da este posibil, dar eu voiam să văd partea plină a paharului. -In fine pe la ora 21 a venit şi Pricop, a mâncat ceva şi m-a invitat să bem împreună un coniac. A adus o sticlă de coniac franţuzesc .......... La un moment dat m-a întrebat dacă nu am poftă de o femeie adevărată din moment ce Olga mi-a dat papucii. -Am poftă de orice femeie acum, am zis eu, dar cred că o pot împăca pe Olga până la urmă. -Eu văd că v-aţi rupt rău, iar Olga este o tipă dintr-o bucată. Dar înţeleg pasiunea ta pentru Olga, ea este o femeie specială, dar ai greşit şi nu cred că te va ierta. -Ştiţi cum e domnu Pricop, speranţa moare ultima, iar eu sunt un tip romantic, iar vârsta mă face destul de prostănac în materie de sentimente. Oricum şi eu sunt un tip special şi nu cred că Olga va mai întâlni unul ca mine. Pricop m-a privit arborând un surâs înţelegător. -Ma rog, probabil că sunt puţini bărbaţi care să creadă altceva despre ei, toţi ne credem speciali şi probabil chiar aşa şi suntem, dar depinde ce înţelegi prin special. Apoi ar trebui ca şi femeile cu care avem de-a face să ne creadă aşa. Ar trebui să ţii cont şi de faptul că Olga are destulă experienţă, a trecut de mult de 20 de ani şi este o femeie în toată firea. -Da , dar eu cred că sentimentele mele au fost împărtăşite pe deplin şi cred că Olga este suficient de inteligentă să treacă peste un incident despre care oricum nu ştie nimic sigur. -Lucrurile astea nu se reduc la inteligenţă şi raţiune, iar Teo poţi să fii sigur că i-a povestit totul, cu lux de amănunte. N-o cunoşti pe Olga, dar este în stare să scoată orice de la un interogatoriu, iar cu Teo .... ,sunt prietene vechi, ele nu au secrete . Şi nici nu este pentru prima dată când se culcă cu acelaşi bărbat. Au făcut asta de mai multe ori, poţi fi sigur de asta. -A zis chiar aşa, interogatoriu ? -Da, exact aşa. Şi pe mine m-a frapat cuvântul şi l-am reţinut. De altfel aveam mai multe astfel de cuvinte care mi s-au întipărit în memorie ca o ţeapă, o ţeapă destul de dureroasă. -In fine, hai zi mai departe că mi se pare interesantă discuţia ta cu Pricop, ce ţi-¬a mai propus ? -Păi nu mare lucru , dar mi-a zis să rămân la bar după ora 23, că voi avea parte de acţiune la cel mai înalt grad. Trebuia să vină nişte prieteni de-ai lui mai speciali, şi printre ei vor fi şi “câteva gagice trăsnet”. “Vor veni ăştia cu ele, nu le-am invitat eu, dar eşti liber să nu rămâi, evident.” a adăugat Pricop. Olga rămâne , am întrebat eu ? “Păi nu ştiu, dar dacă vrea să rămână , asta e, nu ?”. După discuţia cu Pricop, eu am plecat şi m-am întors pe la 23 şi 30 cu aproximaţie. Petrecerea era în toi şi Pricop era în mare vervă, era şi Olga acolo. Am făcut cunoştinţă cu gaşca lui Pricop şi am încercat să stau pe lângă Olga, adică voiam să sugerez că eu pentru ea am venit. Olga şi Teo serveau şi am încercat să fac eu pe barmanul. Să fiu cinstit ăştia aveau nişte mutre cam lugubre, deşi beau , spuneau bancuri şi femeile râdeau destul de strident. Era veselie şi păreau toţi destul de chercheliţi. Evident am băut şi eu, dar cu măsură, mi-am impus să nu mă îmbăt şi să o observ cu atenţie pe Olga, trebuia să fiu lucid ca să pot valorifica orice moment favorabil s-ar fi ivit. -Bă voi ştiţi bă ce face un poliţist într-o intersecţie semaforizată , întrebă unul din indivizii de acolo ? -Păi, eu cred că dirijează semafoarele, veni un răspuns care stârni hohote de râs. -Nu, ăla îşi tratează mahmureala, vă daţi seama că după atâta dat din mâini elimină toate toxinele după cheful din noaptea trecută. -Nu bă, ai să vă spun eu: pur şi simplu poliţistul crede că semafoarele au ceva de învăţat de la el. Ha, ha, ha, ha........ O întrebare interveni şi una din fete: într-o intersecţie cu sens giratoriu, o poliţistă frumoasă cu picioare lungi dirija circulaţia îmbrăcată în bikini. Doi oameni în vârstă, soţ şi soţie, erau într-un trabant şi aşteptau să intre în intersecţie. Poliţista tot dădea din mâini , dar nici un automobil nu se mişca din loc. De ce credeţi că maşinile nu circulau deşi poliţista făcea semnele necesare pentru ca maşinile să treacă ? -Păi dacă avea picioare lungi nici eu nu m-aş fi mişcat, logic nu ? Ha, ha, ha.... Oamenii râdeau şi se simţeau bine. Mai râdeam şi noi. -Eu cred că şoferii aşteptau ca poliţista să desfacă cracii să treacă printre ei cu maşinile ca prin arcul de triumf, ha, ha, ha,....... -Îmi dai voie să răspund eu, am intervenit ? -Da băiete, dăi bătaie..... -Cred că poliţista era pe stop... -Bravo, uite un băiat deştept, închin în cinstea inteligenţei, ha, ha ,ha..... La un moment dat unul dintre invitaţii lui Pricop povesti următoarea istorioară: -Băi, să vă spun cum m-a dezvirginat pe mine o puştoaică: eram student şi mă ocupam cu meditaţiile la fizică, ca să mă întreţin la facultate. Aveam o puştoaică in clasa zecea cu care făceam meditaţii. De multe ori, când făceam meditaţii, fratele ei mai mic, elev în clasa a şasea şedea la aceeaşi masă cu noi şi-şi făcea lecţiile. Aveau o sufragerie mare, într-o vilă şi o masă superlungă. Ei bine, la un moment dat ăsta mic trage un pârţ, eliberează aşa pe şest o băşină puturoasă, mamă , mamă... Eu m-am ridicat de la masă şi am întrebat unde este toaleta, puştoaica m-a condus spre toaletă, dar părea mai degrabă amuzată, în mod normal ar fi trebuit să fie ruşinată de gafa fratelui ei.... Am auzit de la toaletă zgomot de paşi, palme şi zbierete, aş că mi-am dat seama că tipa l-a pocnit pe-ăla mic şi l-a alergat prin cameră. Când am revenit fata şi-a cerut scuze pentru incident şi am observat că băiatul nu mai era acolo. Mi-a propus să facem o pauză de ţigară şi s-a aşezat pe un recamier in faţa căruia era o măsuţă joasă. Eu m-am îndreptat spre masa aceea scundă să stau într-un fotoliu din faţa fetei. Mă rog, am început să discutăm despre muzică, ea era entuziasmată de Mungo Gerry, o formaţie care avea atunci un mare succes. M-a întrebat dacă am ascultat. In timp ce vorbeam fata îsi indepărta piocioarele uşor , iar eu îi vedeam chiloţii. Aşa că eram cu ochii pironiţi pe picioarele ei şi din ce în ce mai excitat. Ea râdea şi dădea din gură, dar mă observa cu atenţie. În fine ne-am ridicat şi am continuat lecţia, dar eram teribil de excitat şi mă uitam cam fix la ea. Când am plecat m-a condus şi când am ajuns la scări m-a luat de mână şi m-a tras în sus pe scări spre ceea ce părea podul casei. Inutil să vă spun că urcam scările, şi-i vedeam fundul fără chiloţi de data asta pentru că fata mai fusese la toaleta şi-şi dăduse jos chiloţii, aşa că era clar ce voia şi era clară premeditarea. Eu eram şi excitat şi îngrozit pentru că eram la ei acasă şi era normal să-mi fie frică. Dar ce puteam face, nebuna asta mă trăgea în sus pe scări, iar eu eram doar instincte şi hormoni. Am ajuns în ceea ce era în fapt o cameră imensă aranjată in podul casei unde erau rufe puse la uscat, o masă pentru călcal, un recamier şi o măsuţă . Fata a încuiat uşa şi s-a lipit de mine şi de buzele mele într-un sărut pasional. A început să se dezbrace în tăcere, şi pentru că eu eram destul de încurcat, mai trăgea şi de hainele mele cu o mână ca să ma determine să mă dezbrac şi eu. Aşa că am ajuns repede dezbrăcat, şi cu nişte ochi cât cepele pentru că gagica arăta trăznet dezbrăcată, mă uitam la ea cât era de frumoasă, dar şi încurcat pentru că eram la prima mea aventură de genul acesta şi nu prea ştiam ce să fac. Fata s-a lipit de mine şi a inceput să mă sărute şi să mă mângâie pe fese. -Aşa, aşa fato zise una dintre invitatele lui Pricop, tot fetiţele să vă arate ce e frumos şi să vă înveţe carte tăntălăilor.... -Păi normal , dacă umblaţi îmbrăcate şi băieţii nu ştiu unde este gaura...., ha,ha,ha..... -Nu ştiu, nu ştiu , dar li se scoală.......,ha,ha,ha........ -Ei, ei lăsaţi-mă să termin. -Haide că restul î-l ştim şi noi......,ha,ha,ha......... -Da, dar este interesant şi ce-a urmat.. -Eu cred că cel mai bine ne dezbrăcăm ca să înţelegem mai bine atmosfera şi emoţia lui puţulică ăsta, ...... ha,ha,ha......... Zis, şi făcut , gagica chiar a început să se dezbrace..., era muzică, atmosferă, aşa că a început să se mişte în ritmul muzicii şi să se dezbrace ca la bar, cheflii au început să facă glume şi să o îndemne să continue, bravo, ......aşa...... Erau din ce în ce mai excitaţi, noi priveam spectacolul, eram un pic mai reci, dar cine nu apreciază o scenă de streeptease ? -Vichi, dăi tare, aşa lasă-te în jos, vreau să –ţi văd chiloţii, .....ha,ha,.......... Unul dintre bărbaţi a început să danseze pe lângă Vichi, cea care făcea streeptease. Mişcări lascive, rotunde oamenii se pricepeau, e clar că nu erau la prima reprezentaţie de genul acesta. Atmosfera era din ce în ce mai incendiară. -Hei, Vichi când îţi dai jos sutienul să mă anunţi şi pe mine că până atunci eu mă duc să trag un pui de somn , zise unul dintre bărbaţi râzând... -Bine că ştiu că eşti doar un puşti nerăbdător să mă feresc de tine..., zise Vichi. N-aş vrea să intri în mine şi să ieşi în secundă următoare. Hohote de râs şi apluze. Bărbaţii s-au sculat în picioare şi au început să bată din palme în ritmul muzicii, toată lumea dansa şi o priveau pe fată cum se dezbracă cu încetinitorul. -Vio lasă-mă să-ţi dau eu jos sutienul, te rog. Pricop s-a apropiat de ea dansând şi a înconjurat-o de mai multe ori dansând şi plimbându-şi mâinile în jurul ei ca şi când voia să o atingă, apoi a început să-i desfacă sutienul la spate şi i-a cuprins sânii cu palmele înainte să vedem întreaga splendoare. Toată lumea a strigat în cor, jos labele, jos labele..... Pricop era în spatele fetei şi-i ţinea sânii în palme înlocuind aproape sutienul, amândoi se mişcau lasciv, şi zâmbeau extaziaţi... Olga s-a îndreptat şi ea spre cei doi, mişcându-se şi unduindu-se după muzică, părea în transă fata mea. Dansau toţi trei şi se frecau unul de altul, iar noi băteam din palme şi aşteptam momentul suprem. In sfârşit Pricop a luat palmele de pe sânii fetei, moment marcat de un ohoooo, oooooooooooo..... general, doi sâni superbi care se mişcau acum cu elasticitate după muzică. Pricop s-a apropiat de Olga, şi în timp ce Vichi continua să se dezbrace Pricop şi Olga au început să simuleze un act sexual. Eu m-am blocat în momentul acela şi cred că mi-au ieşit ochii din orbite. Pricop a început să o manevreze pe Olga ca pe un obiect, schimbau poziţiile destul de rapid şi simulau probabil poziţii pe care le mai încercaseră, dar Dumnezeule ăsta era tatăl ei, nu ? Nu se poate, nu se poate ! E doar o piesă de teatru, refuz să cred gândul care mă străbate. Nu ştiam la ce să mă uit, la superba Vichi sau la Pricop şi Olga. Vichi era acum doar în chiloţi şi a venit la mine, m-a tras şi pe mine în centru, şi a început să-mi pună mâinile pe trupul ei, pe sâni şi pe fese. -El va trebui să-mi dea jos chiloţii a zis Vichi lăsându-şi capul pe spate. Dacă vreţi să-mi vedeţi deschizătura, încurajaţi-l, ....e ca o fantă de lumină,..... laserul Vio... cereţi-i lui....... -Dăi jos chiloţii, au început cheflii să scandeze, .....jos chiloţii, jos chiloţii.... -Doamne în ce situaţie eram, dar m-am repliat repede şi am început să fiu îndrazneţ, aşa că am trecut la mângâieri şi lascivităţi, şi i-am dat chiloţii jos în apluzele chefliilor. Mă gândeam că poate aşa se va trezi Olga, dar nici vorbă, iubita mea îşi făcea numărul cu Pricop şi nu-i păsa. Dar Vichi a început să mă dezbrace, aşa că m-am desprins din braţele ei şi am fugit la baie, dar gagica a venit după mine, aşa că îţi dai seama ce a urmat. Când am ieşit din baie m-am dus direct în bucătărie cu gândul să-mi fac un sandvich, ei bine ce crezi că mi-a fost dat să văd. Pricop o regula pe Olga, erau complet dezbrăcaţi, iar Olga era întinsă pe masa din bucătărie. Să fac infarct nu alta. Băi omule îţi dai seama, tatăl îşi regula fiica, iubita mea, pe masa din bucătărie. Am asistat interzis la scenă şi cum nesimţiţi ăştia nici nu se sinchiseau de mine, am plecat să nu fac cine ştie ce prostie, şi dus am fost. Am luat un taxi şi am ajuns acasă , dar eram extrem de agitat şi n-am dormit toată noaptea. Cred că spre dimineaţă am aţipit un pic, luat de oboseală. Vineri pe la prânz am plecat la Alexandria, la Adrian Manea, un fost coleg, poate-ţi aminteşti de el. Era la a treia căsătorie şi îşi boteza fetiţa. Era căsătorit cu o puştoaică destul de arătoasă. Nu eram în toane bune aşa că după botez n-am stat decât vreo două ore şi m-am reântors la Bucureşti şi m-am dus direct la Alex. În sfărşit duminică la ora stabilită m-am înfinţat la Alex, fata mă aştepta îmbrăcată într-un capot şi părea relaxată. Eu i-am dus un buchet de flori, nu se cuvenea să vin cu mâna goală pentru prima dată la tine în casă, am zis eu şi i-am înmânat florile, apoi fata m-a sărutat direct pe buze, dar uşor , fără pasiune, un fel de sărut matern, sau ca de la o soră , dacă vrei. -Ia loc, mă bucur că ai venit, spunem te rog ce bei, am vin şi votcă. -Cred că un pahar cu vin şi mult sifon dacă ai, am băut alatăieri destul. -Da, am auzit că aţi făcut-o lată şi am şi observat că nu ai venit ieri pe la bar. Dar să ştii că o să-ţi pun apă minerală, căci sifon nu am. -Nu-i nici o problemă, merge şi cu apă minerală. Văd că ai un apartament intim şi frumuşel. Stai singură aici ? -Da, nu am pe nimeni deocamdată, iar părinţii mei sunt la ţară. -De unde eşti de fel, Alex ? -Sunt din Alexandria, a zis ea zâmbind. -Serios ? Chiar din Alexandria ? Frumos. -Da, şi numele meu nu este doar o coincidenţă, părinţii mei mi-au ales numele după cel al localităţii unde m-am născut şi am copilărit. Dar, mie îmi place, este un nume frumos, nu ? -Chiar foarte frumos, am zis eu. -Mă bucur că-ţi place. Tu de unde eşti Şeli, m-a întrebat ea . -Eu sunt din Ploieşti, acolo m-am născut, dar pe la 2-3 ani ne-am mutat la Timişoara, apoi la Bucureşti. -Sunteţi colindători văd, zâmbi Alex şăgalnic. Ce muzică vrei să asculţi Şeli ? Uite am aici casete cu muzică rock, alege ce vrei. M-am uitat printre casete şi am ales una cu Beatles. -Foarte bine a zis Alex când a văzut caseta, şi mie îmi place Beatles. În fine, am mai sporovăit aşa vreo jumătate de oră şi am ajuns şi la subiectul nostru, adică la motivul pentru care eram la Alex acasă, adică Pricop şi Olga. -Păi, ce să spun, a zis Alex, sunt multe de spus, dar nu ştiu ce te interesează pe tine. -În primul rănd aş vrea să ştiu dacă ăştia sunt tată şi fică, am zis eu. -Păi sunt, dar nu natur, adică el este tatăl ei vitreg, mama ei a murit se pare la revoluţie. -Ciudat, Olga nu mi-a zis nimic despre chestia asta, iar eu am cunoscut-o la revoluţie. Eşti sigură că aşa s-a întâmplat sau ai auzit de undeva ? -Nu, nu mi-a spus nimeni, chiar am fost la înmormântare, aşa că este un lucru incontestabil. Singura chestie pe care n-o ştiu sigur, este dacă a murit la revoluţie sau nu. Dar este sigur că a murit de un glonţ tras în cap. Acum cine a tras, Dumnezeu ştie. Împrejurările morţii ei nu-mi sunt clare şi ce-ţi spun ştiu de la Olga, iar Olga nu a fost prea darnică în explicaţii. -Ciudat pentru că Olga nu mi-a zis nimic şi nici nu am văzut-o în doliu. -Ei doliu, păi nici la înmormântare nu era în doliu, nici ea nici Pricop. Iar la înmormântare am fost doar 5-6 persoane. E drept că atunci pe 25 eram cu toţii destul de speriaţi şi ne gândeam la terorişti mai degrabă decât la amănunte de genul ăsta. Dar oricum Olga nu este o persoană credincioasă şi nici nu am văzut-o plângând după mama ei. Se pare că nu au avut o relaţie prea grozavă. Mai afectat părea Pricop, dar şi el era mai preocupat de terorişti decât de înmormântarea propriei soţii. De altfel cred că trăiau în concubinaj, nu cred că erau căsătoriţi legal. Anumite amănunte nu le ştiu nici eu prea bine, dar cred că nici nu prea contează, nu ? -Mă rog, nu te contrazic, dar este bine că subliniezi că nu ştii lucruri prea sigure despre mam ei. În sfârşit, poate ştii unde au lucrat oamenii ăştia înainte revoluţie, cu ce se ocupau şi ce studii au. -Văd că eşti foarte curios şi vrei să ştii tot. Ei bine ca să înţelegi, îti spun clar şi trebuie să ştii că informaţia este sigură, sută la sută: amândoi sunt securişti, asta au lucrat. Şi sunt amanţi de mult timp, aşa că ai picat la mijloc. Nu ştiu ce urmăresc ei cu tine, dar trebuie să ştii că scopurile lor sunt întotdeauna legate de fosta securitate, adică au un interes profesional legat de tine. Nu ştiu ce-ai făcut tu înainte de revoluţie şi de ce sunt ei atraşi de tine, dar bănuiesc că ei te ştiu dinainte şi poate îi cunoşti si tu dinainte... -Nu, eu am cunoscut-o pe Olga la revoluţie, pe 21 decembrie la Inter, apoi ne-am mai văzut în zilele acelea fierbinţi şi aşa am ajuns să avem o relaţie amoroasă. -Aha, păi, mă rog, asta poţi stabili cu Olga, întreab-o pe ea. Eu ţi-am spus esenţialul ca să ştii cu cine ai de-a face şi să fii cu băgare de seamă, dar îţi dai seama că nu pot confirma ce ţi-am spus în faţa altor oameni, adică ţi-am spus , dar am şi uitat în secunda următoare. Şi te rog să nu spui nimănui că ai fost la mine acasă, adică ţi-am spus din simpatie , dar nu putem dezvolta o relaţie, viaţa mea depinde în mare măsură de ei şi nu pot călca strâmb. Ei sunt stăpânii mei, înţelegi ? -Da, am înţeles, şi-ţi mulţumesc pentru că m-ai avertizat şi evident voi păstra o discreţie totală. Apreciez curajul tău şi poţi să fii sigură că oricând voi putea să te ajut o voi face fără condiţii. În fine, am mai discutat cu Alex despre tot felul de lucruri şi am plecat apoi spre casă, dar când am vrut să deschid uşa , cheia nu mergea. Am rămas perplex şi toate încercările mele să aflu un răspuns au fost zadarnice, încuietorile de la uşă erau în mod evident schimbate. Mă gândeam ce dracu mai înseamnă şi asta. Am luat un taxi şi am plecat la bar, m-am gândit să dorm acolo pâna a doua zi când pot să vorbesc cu nişte oameni şi să mă lămuresc. Dar surpriză, şi la bar yalele erau schimbate şi nu am putut intra. Ba mai mult înăuntru era un tip care păzea şi mi-a spus că nu mă cunoaşte, că pe el l-a angajat Pricop şi că dacă nu plec cheamă poliţia. Aşa că am plecat înapoi la Alex, am sunat la uşă cu inima strânsă, a apărut Alex adormită, fata m-a primit în casă nedumerită. I-am explicat ce mi s-a întâmplat şi am dormit la ea în sufragerie pe un recamier. A doua zi mi-am luat picioarele la spinare şi m-am dus direct la administratorul blocului. Nea Petre cum m-a văzut m-a şi felicitat pentru preţul bun pe care l-am obţinut pe apartament. Domn’ profesor zice el, şi eu vreau să-l vând pe al meu şi acum dacă am văzut cât de bine l-aţi vândut pe al dumneavoastră chiar m-am hotărât pentru că vreau să mă mut cu baba mea la ţară. Şi am vorbit cu domn’ Pricop, tare cumsecade om, ce să mai zic, mi-a promis omul că îmi găseşte şi mie un cumpărător. Da luaţi loc domn profesor, vă văd cam galben la faţă, pot să vă fac un ceai chinezesc, că eu ştiţi că nu beau cafea, să vă întăresc puţin. Ce ziceţi domn’ profesor ? -Mulţumesc nea Petre, dar nu-i nevoie, mulţumesc. Şi zici mata că a venit Pricop pe aici şi ţi-a spus că a cumpărat apartamentul meu ? -Da, sigur, a fost ieri pe aici, a schimbat yala şi mi-a dat o copie după actul de vânzare-cumpărare ca să-l înregistrez în cartea imobilului, eu îi am scrişi pe toţi aici la catastif, nu ? -Bre îmi arăţi şi mie actul ăla de vânzare-cumpărare ? -Sigur domn’ profesor, da ce mata nu-l ai ? -Păi nu prea, dacă ţi-l cer, nu ? -Păi cum se face, că tocmai dumneata care eşti vânzătorul nu-l ai ? -Ei asta-i altă poveste şi nu am timp acum, dar vin eu altă dată pe la mata şi-ţi explic, acum arată-mi te rog actul ăla că mă cam grăbesc. -Imediat, imediat domn’ profesor. Mi-a arătat omul actul şi m-am uitat lung la el, era semnat de mine şi părea în regulă. A doua zi am revenit la nea Petre şi l-am rugat să-mi dea şi mie contractul ăla să-l multiplic. M-am dus până la un xerox şi l-am multiplicat în mai multe exemplare. Apoi m-am dus direct la poliţie să reclam că mi s-a furat apartamentul printr-o excrocherie. Poliţistul m-a pus să fac o sesizare, dar mi-a spus că ei nu au ce să facă, actele sunt clare, să mă adresez instanţei, dar că după părerea lui nu am nici o şansă. Lucrurile sunt clare ca lumina zilei. I-am zis şi de lucrurile din casă şi că cer o percheziţie imediat pentru că în casă trebuie să fie încă lucrurile mele, şi doar nu crede domnul poliţist că eu mi-am vândut şi izmenele, nu ? -Da, unele lucruri nu se pot vinde pentru că nu au cumpărători, zise poliţistul. Chestie care m-a lăsat mască. Avea perfectă dreptate. În fine mi-a zis să vin mai târziu, că are un coleg care se ocupă de zonă, dar este plecat pe teren acum şi revine după ora 16. Am plecat şi am ajuns la un avocat. I-am explicat omului ce-am păţit şi i-am spus că am fost la poliţie şi am reclamat escrocheria. Avocatul s-a uitat la acte şi mi-a spus că dacă nu putem dovedi că actul este fals sau că am fost forţat să-l semnez nu am nici cea mai mică şansă şi ar însemna să-mi ia banii degeaba. Şi cum eu l-am asigurat că semnătura este autentică, deşi nu-mi pot explica cum am semnat aşa ceva, furtul era perfect legal şi puteam să trec apartamentul la pierderi. I-am spus de faptul că nu am putut să intru în sediul firmei mele şi că acolo există un paznic care nu mă lasă să intru înăuntru. Mi-a cerut un act, ceva care să dovedească faptul că am o firmă şi că am închiriat acel spaţiu, şi cum nu aveam nimic, am rămaşi înţeleşi să fac rost de acte şi să vin să i le arăt. Am plecat la Registrul Comerţului să fac rost de acte, dar surpriză, firma figura ca fiind proprietatea exclusivă a lui Pricop, nici măcar Olga nu era trecută în acte. M-am trezit astfel într-o singură noapte fără nimic şi mi-am dat seama că Pricop a premeditat totul şi că nu am nici o şansă în mod legal să-l dau în gât pe bandit. Mi-am petrecut vremea la o cafenea gândindu-mă ce să fac, cele mai negre gânduri mi se învălmăşeau în minte si ajungeam iremediabil la o singură concluzie: nu se poate, este incredibil, cum mama dracului s-a întâmplat aşa ceva, nu-mi vine să cred, ăsta este adevărul, nici astăzi nu-mi vine să cred că aşa ceva se poate întâmpla. Cum poţi să imaginezi un asemenea scenariu, ce fel de om poate concepe aş aceva ? În sfârşit la ora 16 m-am dus la poliţie, poliţistul a venit pe la 17 şi am plecat cu el la apartamentul meu. Am sunat şi ne-a deschis un tip, era un arab care vorbea stâlcit romăneşte , dar vorbea şi înţelegea. Omul ne-a explicat că el stă cu chirie la domnul Pricop în apartament , ne-a arătat actele şi ne-a permis să ne uităm prin casă. Nici urmă de izmenele mele, toate lucrurile erau ale arabului , iar mobila era a lui Pricop ne-a spus arabul. Ne-am urcat la nea Petre şi l-am întrebat dacă ştie că apartamentul este închiriat. -Sigur că da, domn ‘ profesor, uitaţi am actele aici, domn’ Pricop a înregistrat totul legal. -Bine, dar când am venit eu dimineaţă la dumneata de ce nu mi-ai spus că apartamentul este deja închiriat ? -Nu v-am spus ? -Nu, nu mi-ai spus. -Mă scuzaţi domn’ profesor, probabil am uitat, dar aveam actele, am totul în regulă. Aşa că am plecat cu coada între picioare, poliţistul mi-a spus că îi pare rău că nu mă poate ajuta, dar aici este treaba instanţei, poliţia nu are ce să facă în asemenea cazuri. M-am dus la bar, Olga m-a întâmpinat cu un zâmbet pe buze şi m-a întrebat ce vreau să servesc. Am întrebat-o dacă a venit Pricop pe la bar, mi-a spus că este plecat la Constanţa pentru câteva zile, are o afacere acolo cu nişte mărfuri de import. Am cerut ceva de mâncare şi ca băutură un pahar cu vin. I-am povestit apoi ce mi s-a întâmplat şi am întrebat-o dacă ştie ceva, dacă-mi poate da o explicaţie. -Păi, nu ştiu ce să-ţi spun , numai Pricop poate să-ţi dea relaţii despre asta. Dar mă mir că mă întrebi aşa ceva, din moment ce a-i semnat acele documente ar trebui să ştii ce-ai semnat, nu ? -Îţi dai seama că nu am semnat aşa ceva, de ce să-mi vând apartamentul ? Iar firma de ce nu este trecută pe numele meu ? Nu aşa a fost înţelegerea ? Doar erai şi tu de faţă când am semnat documentele ? -Da, dar nu ştiu ce să spun, poate că te-ai răzgândit între timp şi aşa ai aranjat cu Pricop din moment ce aşa a şi făcut . Oricum prefer să nu mă bagi în gura lui Pricop, eu depind total de el, tu eşti bărbat , te descurci altfel. Şi oricum eu nu am nici o vină . -Băi Olga, băi, îţi dai seama, mi-a luat apartamentul, înţelegi ? Eu nu l-am vândut nimănui, pricepi ? -Nu ştiu, nu mă bag, vorbeşte cu el. De unde să ştiu eu ce-aţi făcut voi ? -Dragă ţie ţi-a spus ceva despre chestia asta , zi ? -Dar el nu-mi spune mie ce face şi ce nu, ştii bine asta . Băi frate îţi dai seama în ce rahat am intrat ? În viaţa vieţilor mele nu aş fi crezut că pot să păţesc aşa ceva, că aşa ceva se poate întâmpla. Cum bă, să-ţi ia apartamentul uite aşa dintr-o semnătură. Cum se poate întâmpla aşa ceva băi frate ? -Doamne, Dumnezeule ce grozăvie. Băi Şeli dacă nu te-aş cunoaşte aş crede că minţi cu neruşinare. Ei şi până la urmă ai dat ochii cu Pricop, el ce explicaţie ţi-a dat ? -În fine după ce-am vorbit cu Olga la bar am plecat la Alex, am stat pe capul fetei în zilele alea şi să fiu cinstit n-am stat degeaba. Era o fată minunată şi am avut o aventură frumoasă cu ea, păcat că nu am cunoscut-o pe ea înainte să o cunosc pe Olga. Asta mi-a mai alinat durerea şi suferinţa, mi-a mai înmuiat sufletul că nu ştiu dacă nu ajungeam la balamuc. Eram într-o stare de încordare maximă, simţeam că sunt gata să explodez. Alex s-a străduit să mă îmbuneze şi să mă facă să văd lucrurile într-o tentă mai puţin violentă. Ziua mergeam la bar unde mâncam şi beam aşteptându-l pe Pricop, iar noaptea mă iubeam cu Alex. În fine viaţa părea că-şi urmează cursul normal, băutură , mâncare şi femei. Pentru mine părea că nimic nu s-a întâmplat. Frumoasa Alex îmi împrospăta simţurile şi-mi încânta ochii cu graţia ei. Mă uitam la braţele ei minunate, ce sâni frumoşi şi rotunzi avea, ce pulpe frumos arcuite şi minunate la pipăit avea fata asta. Doamne de ce-ai lăsat pe lumea asta ticăloşi ca Pricop, când viaţa este atât de frumoasă ? M-am bucurat de intimitatea acestei minuni câteva zile. În sfârşit l-am întâlnit pe Pricop. M-am dus la bar şi spre surpriza mea Pricop era acolo, cu câţiva dintre cheflii cu care am făcut dezmăţul despre care ţi-am vorbit, dar tot personalul barului era schimbat, ceea ce m-a mirat. Nici Olga , nici Vio, nici Alex nu erau acolo. L-am salutat pe Pricop şi l-am rugat să stea de vorbă cu mine că am ceva să-l întreb. Mi-a zis să stau jos la masa lui că mă ascultă. Eu i-am zis că aş prefera să discutăm între patru ochi. -Domnu profesor, nu-i nici o problemă, prietenii mei sunt oameni absolut siguri şi discreţi , putem vorbi orice de faţă cu ei. Am înţeles că voia să vorbim de faţă cu martorii lui, aşa că l-am întrebat: -Domnu Pricop, am fost la apartamentul meu şi acolo am aflat că vi l-am vândut dumneavoastră. Am văzut şi actele, dar dumneavostră ştiţi bine că eu nu v-am vândut nici un apartament şi că nu mi-aţi dat nici un ban, nu ? -Domnu profesor, poate aţi uitat, dar doi dintre prietenii aci de faţă, George şi Dan, pe care i-aţi mai văzut au fost martori când v-am dat banii, iar notarul a făcut un act legal şi este şi el martor când s-a perfectat tranzacţia şi poate spune că atunci când aţi semnat aţi primit şi banii. -Domnu Pricop, am văzut că toate actele sunt în regulă, dar repet, eu nu am primit nici un ban şi nici nu v-am vândut apartamentul. Nu ştiu cum aţi obţinut semnătura mea şi nici nu am fost cu dumneavoastră la nici un notar. -Haide domne că asta-i prea de tot. V-am dat banii cu martorii aici de faţă şi aţi semnat la notar. Restul nu mai e treaba mea, nu ? -Domne cum poţi să faci aşa ceva ? Păi, domne nu-ţi dai seama că sunt pe drumuri acum din cauza dumitale ? Şi firma, de ce actul de constituire al firmei este doar pe numele dumitale ? -Păi ce treabă ai dumneata cu firma ? Este firma mea, eu am pus totul, spaţiul ăsta este al dumnitale ? -Spaţiul l-ai găsit dumneata, dar toată cheltuiala pentru amenajarea barului, mobilier şi tot ce este aici, chiria pe 3 luni, garanţia cerută de proprietar, etc, au fost banii mei . -Domnu profesor, asta este vila mea, am acte în regulă, nu ştiu despre ce chirie vorbiţi. Oamenii ăştia îţi pot confirma că eu sunt proprietar aici. Tot restul sunt baliverne domnule. Ai dumneata cea mai mică dovadă că ai plătit ceva, că măcar unul dintre scaunele de aici este plătit de dumneata ? -Nu am pentru că toate chitanţele le-ai luat dumneata să le bagi în contabilitate, nu ? -Normal că toate acele chitanţe sunt înregistrate în contabilitatea firmei ca şi cheltuieli de constituire, dar nu scrie pe ele numele dumitale, nu ? -Nu, bineînţeles, dar nici numele dumitale nu scrie pe ele, nu ? -Nici nu-i nevoie din moment ce este firma mea, înţelegeţi ? Şi uite aşa m-am ciorovăit cu el fără să pot scoate nimic de la el: el era proprietar, a plătit în mod cinstit, are acte , are martori, iar eu nu aveam nimic. Am plecat cu coada între picioare fără să am nici cel mai mic indiciu. L-am întrebat de Olga şi mi-a spus că nu crede că Olga vrea să mă mai vadă după cele ce i-am făcut. M-am uitat la el cu câtă gravitate spunea toate acestea şi nu-mi venea să-mi cred ochilor cum poate exista atâta neruşinare. Am plecat la Alex, generoasa mea gazdă şi minunată iubită. Fata mă aştepta ca de obicei cu mâncarea pregătită , într-un capot semitransparent. Mişcările ei de felină î-mi încântau privirile, iar priveliştea unui trup atât de perfect şi de dăruit pentru dragoste mă făceau să mai uit de mizeria vieţii din lumea lui Pricop, în care, fără Alex , m-aş fi scufundat precum Titanicul in ocean. Ce situaţie comică într-un fel, îţi dai sema, tot ce aveam acum câteva zile erau ale lui Pricop acum: apartamentul meu era acum al lui, barul meu era al lui Pricop acum, iubita mea Olga, era iubita lui acum. Dar m-am ales şi eu cu ceva, ospătăriţa lui Pricop, Alex, era acum iubita mea. Dar mă întrebam dacă nu cumva şi asta era tot o aparenţă construită de Pricop. Maestrul de ceremonii, Pricop putea să facă orice, era clar pentru mine. Dar gândurile negre legate de realitatea bizară în care căzusem nu mă împiedicau să mă bucur de farmecele acestei fetişcane minunate. Şi în fond ce puteam face altceva ? Am întrebat-o pe Alex de ce nu era la bar. Mi-a spus că Pricop le-a dus în Drumul Taberei unde are un alt restaurant şi că acum a fost avansată şefă de sală acolo şi i-a mărit şi salariul. A doua zi dimineaţa am plecat şi m-am dus la Pricop acasă. I-am spus lui Alex că mă duc la un avocat. Am sunat la apartament şi mi-a deschis Olga. Pricop nu era acasă. I-am povestit Olgăi discuţia pe care am avut-o cu Pricop. -Şeli, ţi-am spus că nu am nimic de-a face cu tranzacţia ta cu Pricop. Nu ştiu nimic şi nu pot să-ţi dau nici cel mai mic detaliu. Degeaba insişti, dar nu am ce să-ţi spun, înţelegi ? -Bine, am înţeles, dar trebuie să-ţi povestesc, poate vorbeşti cu el, nu se poate să mă arunce în stradă aşa. Măcar să-mi dea banii înscrişi în actele de vânzare-cumpărare şi banii pe care i-am băgat în amenajarea barului. Tu ştii foarte bine că eu am cheltuit acei bani, ai mers cu mine după mobilier de mai multe ori. Am mers împreună să cumpărăm marfă şi ştii foarte bine că am plătit cu banii mei nu cu banii lui. -Păi ştiu că tu ai plătit, dar ce dovadă am eu că nu erau banii lui Pricop ? -Olga tu ştii că nu te mint, crede-mă că erau banii mei. -Nu, tu nu înţelegi că nu te pot ajuta. Vreau să nu mai discutăm despre asta, îmi face rău şi este inutil, eu nu te pot ajuta cu nimic. -Olga, noi doi am trăit o poveste atât de frumoasă, nu se poate să fii atât de insensibilă. -Ei asta-i acum, dacă ai fi Domnu’ Sensibilu ţi-ai fi văzut de treaba ta şi nu mai fi înşelat în stânga şi-n dreapta. -Olga, ştii bine că a fost doar atunci cu Vio şi mi-am cerut scuze pentru această slăbiciune. Poate că a fost chiar o manevră aranjată de Pricop. -Ei sigur acuma tot Pricop este vinovat pentru slăbiciunile tale. -Şi să nu crezi că nu ştiu, individ labil ce eşti. Ştiu că acum ai o aventură cu Alex. Şi ai grijă că dacă află Pricop fata aia zboară de la bar cu o tinichea mare de coadă, ai înţeles ? -Olga, spune-mi te rog, ce relaţie este între tine şi Pricop ? -Este relaţia pe care ai văzut-o, e clar ? -Olga, nu pot să înţeleg crede-mă. -N-am ce să-ţi explic, lucrurile sunt aşa cum sunt şi nu am de dat socoteală nimănui. -Olga, nu-ţi cer socoteală, este viaţa ta şi faci ce vrei, doar că aş vrea să înţeleg. -N-am ce să spun. -Olga, eu te iubesc şi nu-mi este indiferent cum te simţi, dar cred că eşti nefericită. -Nu poţi să mă ajuţi în nici un fel, pricepi ? Zarurile au fost aruncate odată pentru totdeauna. Pentru mine nu există cale de întoarcere. -Olga, eu am aproape cincizeci de ani şi trebuie să o iau acum de la capăt, de la un zero absolut. Nu este uşor , dar sunt încredinţat că o voi face. Tu eşti o fată tânără, poţi să faci orice schimbare vrei în viaţa ta. Numai să vrei, înţelegi ? -Păi, da, şi ce te face să crezi că vreau ? Şi de ce trebuie să schimb ceva în viaţa mea ? Ţi se pare că este ceva în neregulă cu mine ? -Olga tu ai o relaţie intimă cu tatăl tău, ţi se pare în regulă ? -Nu este chiar aşa imposibil au mai păţit-o şi alţii. Şi-apoi Pricop nu este tatăl meu. -Cum nu este tatăl tău, mă prefac eu surprins. -Ei gata, schimbăm subiectul, ţi-am spus deja prea multe şi nu am nici un chef. De altfel cred că ar fi mai bine să pleci pentru că vreau să dorm. Am venit târziu azinoapte şi vreau să dorm. Ei prietene, vezi cum a fost întâlnirea mea cu iubirea vieţii mele , Olga. Am încercat desigur, să mă apropii fizic de Olga, să o mângâi, am compătimit-o că munceşte prea mult, i-am făcut complimente, cât de bine arată, etc, dar a fost zadarnic, era irascibilă şi mă tot împingea spre uşă, aşa că a trebuit să plec. M-am întrebat desigur în toate aceste zile de calvar dacă fata asta a simţit cu adevărat ceva pentru mine, ba chiar mi-a trecut prin cap că în fond totul a fost o maşinaţiune de-a lui Pricop. Dar nu puteam să-mi dau seama de unde mă cunoşteau ăştia pe mine dinainte de 21 decembrie 89 . Dacă aş fi avut cel mai mic indiciu în sensul ăsta, atunci era clară lucrătura şi multe lucruri s-ar putea explica foarte uşor. Dar atunci cum aş fi putut digera o asemenea monstruozitate, cum să înţelegi atâtea tone de răutate absolută ? -Băi Şeli oamenii ca noi sunt întotdeauna descoperiţi în faţa răului, degeaba te dai tu uns cu toate alifiile, după cum vezi ăştia ţi-au tras-o într-un mod genial, absolut genial. Şi mă mir că nu vezi liniaritatea comportamentului lor. Dar nici eu nu înţeleg cum de-ai semnat tu astfel de acte fără să-ţi dai seama ? -Băi nu ştiu băi, cum s-a întâmplat. A fost o perioadă când Olga îmi băga sub nas tot felul de acte pe care trebuia să le semnez pentru constituirea firmei, apoi pentru contabilă. Şi-ţi dai seama că eu semnam fără să mă uit ce semnez, nici nu mă pricepeam de altfel şi aveam încredere absolută în Olga. Este posibil să fi semnat acele documente în perioadele când beam cu Pricop, am mai jucat şah cu el, şi evident udam zdravăn piesele alea de şah cu alcool. Dumnezeu ştie când am semnat, dar le-am semnat, asta-i clar. Bă da gândeşte-te la jigodiile astea, domnule. Cum poţi să faci bă aşa ceva ? Ce fel de oameni sunt ăştia măi frate ? Să-ţi povestesc o scenă tare ca să înţelegi. Mă rog în speranţa că o să înţelegi ceva şi mă lămureşti şi pe mine, că altfel totul pare desprins dintr-o lume extrapământeană. Eu am tot încercat să o abordez pe Olga, deşi era clar că între noi totul se sfârşise, dar speram să o mai trag de limbă şi să mai aflu una, alta, poate găsesc un capăt de aţă să mă leg de ceva. Căutam ceva concret, o dovadă a excrocheriei la care am fost supus. Ei bine într-una din zile, după câteva luni de la aceste întâmplări pe care ţi le-am povestit, îmi mai revenisem din punct de vedere financiar, mă duc la Alex, la care de altfel locuiam, îi cumpărasem un buchet frumos de flori şi aveam o sticlă de vin şi un tort cu ciocolată. Mă gândeam că vom petrece iarăşi o noapte fierbinte. Am intrat şi o văd pe Alex privindu-mă cu ură, dar şi cu dispreţ. O întreb ce s-a întâmplat, dacă a păţit ceva, încerc să mă apropii de ea şi s-o mângâi cu afecţiune, dar Alex s-a ridicat în picioare şi m-a respins. Mi-a spus că sunt un porc şi că nu credea că-i pot face aşa ceva după câte a făcut pentru mine şi după cât a riscat pentru mine. Eu eram nedumerit şi i-am spus că habar n’am despre ce vorbeste. -Alex, te rog să te calmezi şi explică-mi ce s-a întâmplat, i-am zis eu împăciuitor. -Păi bine boule nu ţi-am spus să nu afle Olga şi Pricop de relaţia noastră ? Nu ţi-am spus cine sunt ăştia şi ce rău îmi pot face ? -Dar nu am spus la nimeni despre noi, ce vorbeşti acolo Alex ? -Ai fost la Olga nemernicule, ai pocnit-o de i-ai învineţit ochiul, te-au reclamat la poliţie şi te-ai mai şi lăudat cum mă regulezi tu pe mine. Marş afară idiotule. -Alex am fost la Olga în speranţa să mai aflu ceva, dar nu am lovit-o şi nici nu i-am vorbit vreodată despre tine, crede-mă. E o minciună. -Atunci poţi să-mi explici cum au aflat ăştia de relaţia noastră ? Hai să te-aud. -Nu ştiu, dar nu este chiar aşa greu de presupus la ce meserie au, nu ? Oricum nu de la mine au aflat, fato, înţelegi ? Păi ce interes aveam eu să se afle aşa ceva, când tu eşti salvatoarea mea ? Dacă tu mă dai afară acum eu unde mă duc, poţi să-mi spui ? -Atunci de ce ai vrut s-o regulezi pe Olga, nu-ţi ajunge ce-ţi dau eu ? -Dar n-a fost vorba despre aşa ceva, Alex. Recunosc că sunt un desfrânat, dar nu am încercat nimic cu Olga, pur şi simplu am stat de vorbă şi am tras-o de limbă. Vreau să înţeleg cum am semnat acele acte şi dacă ăştia mă cunoşteau dinainte de 1990. -Te cunoşteau dinainte, stai liniştit, ăştia te-au lucrat în reţeaua lor infomativă , fraiere. Ţi-au tras-o cât se poate de profesionist, numai tu nu te-ai prins nici până în ziua de astăzi. Micuţa ta Olga nu este nimic altceva decât un banal securist. Asta ţi-au făcut, acum poţi crăpa liniştit, ştii adevărul gol goluţ. Dar vreau să pleci de la mine chiar acum, nu te mai pot ţine aici nici măcar o secundă, altfel păţesc exact ce-ai păţit şi tu, şi-mi pierd şi slujba. Chiar dacă nu de la tine au aflat, acum ştiu şi aventura noastra s-a încheiat. Nu putem nici măcar respira fără acordul lor, ai înţeles ? Te rog să pleci şi să nu priveşti în urmă. I-aţi lucrurile chiar acum şi pleacă, te rog. -După ce a zis ce-ai auzit, mi-a întors spatele şi s-a dus în dormitor, a încuiat uşa şi eu mi-am făcut bagajul, câteva lucruri acolo care încăpeau într-un geamantan. I-am spus la revedere, mi-am cerut scuze pentru răul făcut fără să-mi dau seama, şi am plecat. Ce puteam să fac, era clar că dacă rămâneam la ea ar fi păţit-o poate chiar mai rău decât mine. Cine ştie cu ce o aveau la mână nenorociţii ăştia. Era clar că nu puteam respira în oraşul acesta, nu puteam munci şi nu puteam iubi fără acordul lui Pricop. -Doamne câtă suferinţă provocată doar de lăcomie ? Poate că şi teama lor, paranoia lor este o explicaţie a comportamentului acestuia atât de agresiv, nu ? -Da......, îţi dai seama cât rău au făcut aceşti oameni, pe câţi i-au nenorocit. Aşa că nu mă mir că ei văd acum peste tot numai duşmani, doar ameninţări teribile. Şi ce să faci într-un astfel de labirint psihic ? Dai pumni în stânga şi-n dreapta tuturor celor pe care-i întâlneşti şi ştii că nu sunt securişti. Pe toţi ceilalţi îi percepi ca pe nişte ameninţări la securitatea ta şi încerci să-i distrugi. Ca pe front , nu ? -Da, şi tu cum te-ai descurcat Şeli după astfel de teribile întâmplări ? -Păi am luat-o încet, de la zero. Mai întâi am făcut rost de ceva bani de pe la diverşi prieteni. Apoi am închiriat o tarabă în Piaţa Castanilor şi am găsit o fătucă căreia îi duceam tot felul de lucruşoare să le vândă. Încet , încet am străns ceva bani şi mi-am cumpărat o garsonieră şi o maşină. I-am lăsat în pace pe de’alde Pricop şi am încercat să mă dau la fund. N-am făcut avere, dar m-am descurcat, nu aşa-i românul, condamnat să se descurce ? Până într-o zi când am intrat cu o fătucă la restaurantul La Doi Cocoşi. Peste cine crezi că dau acolo ? Peste tov.Pricop. Bineînţeles că m-a mâncat în fund şi m-am dus la el la masă să-i spun că nu m-a omorât destul, aşa că uitemă’s în carne şi oase şi în exerciţiul funcţiunii. Am avut grijă desigur să-mi cer scuze femeii cu care era Pricop la masă că sunt inoportun, dar ţineam neapărat să-l salut şi să-l asigur pe tov.Pricop de ataşamentul meu la cauză. -Pricop : Domn’ profesor credeam că ai mai multă minte. Inainte de ’89 parcă te mişcai mai bine, ba o meditaţie, ba nişte blugi, ba un aparat video pe care- l primeai din când în când de la Corina, o fostă amantă de-a mata ajunsă pe filiera noastră în America, ba un pokeraş, etc. Mici găinării pe care vi le permiteam noi şi pe care le făceaţi cu colaborarea noastră discretă. Discretă dacă mă-nţelegi . N-o mai face pe grozavul, că te-am lucrat bine fără să-ţi dai seama, şi-am făcut ce-am vrut din tine. Crezi că eşti nevăzut şi neobservat acolo în Piaţa cu castani ? Haide domne plimbă ursul, ce vii aici să mă deranjezi cu hoitul tău. -Nu ştiu dacă-ţi dai seama fratele meu, ce-am simţit eu atunci. Mi s-au împăienjenit ochii şi mi-a venit să iau cuţitul de pe masă şi să-l străpung pe ticălos. I-am zis că din moment ce mă lucrează dinainte de 1990 înseamnă că m-am lămurit complet, că nu mai am nicio îndoială şi că şi-a semnat actul de deces cu această mărturisire. În acel moment tipul într-un acces teribil de ură şi furie, a luat o sticlă de suc de pe masă şi m-a pocnit cu ea în cap. Poate pentru moment am fost un pic derutat, dar doar o fracţiune de secundă, aşa că i-am dat un pumn din toţi rărunchii, l-am văzut căzut jos şi am început să-l toc cu piocioarele. Dacă nu interveneau chelnerii îl făceam bucăţi , îţi spun. Aşa că au venit poliţaii şi m-au ridicat, m-au judecat în regim de urgenţă şi am mai făcut un an şi ceva de pârnaie. Şi iată-mă în carne şi oase acum în faţa ta şi complet scos din circuit. Nu mă mai interesează nimic, societatea este pentru mine un căcat foarte urât mirositor. Nu mai vreau să aud de nimic. -Băi omule prin ce-ai putut să treci şi tu. Ce mi-ai povestit este o grozăvenie atât de mare încât îmi trebuie săptămâni sau chiar luni să compilez. Nu pot să-nţeleg domne cum se poate întâmpla aşa ceva. Şi eu am păţit tot felul de chestii cu proprietăţile confiscate de statul comunist, dar ce-ai păţit tu e ceva demonic, de-mo-nic, pur şi simplu. Sunt uluit. Trebuie să-ţi mărturisesc stimate cititorule că am rămas interzis, aproape că nu mai aveam voce şi eram sub impresia unei puternice emoţii, aşa că între mine şi Şeli a intervenit o tăcere apăsătoare, ca şi când eram vinovaţi de ceva greu, apoi ne-am îmbrăţişat şi ne-am despărţit cu un sentiment de tristeţe şi zădărnicie iremediabilă. Doamne ce grozăvie, ce ticăloşie. Să fii urmărit tot timpul de securişti, să racoleze orice persoană cu care veneai în contact, să te urmărească şi după revoluţie şi să-ţi ia totul, absolut totul, şi casa şi sufletul şi viaţa. Să te simţi o persoană confiscată, o viaţă confiscată. Dumnezeule. Vă daţi seama ce era în sufletul acestui om acum după o astfel de experienţă distrugătoare ? (VA URMA)
-Vrem libertate. Jos comunismul. Mulţimea, paşnică, părea mai degrabă veselă decât îngrijorată. Oamenii nu erau încrâncenaţi şi nici nu păreau că-şi dau seama de pericolul în care erau. Eu eram sigur că totul s-a sfârşit pentru Ceauşescu şi că-l vom da jos. Gata, pentru mine venise sfârşitul comunismului. De altfel când am auzit caseta cu strigătele de groază ale celor din Timişoara în care se trăgea am ştiut că sfârşitul comunismului a venit – sângele va scoate oamenii în stradă şi nimic nu rezistă în faţa unei mulţimi care nu renunţă. Nu ştiu dacă caseta difuzată de radio Europa Liberă era autentică sau nu, dar era clar că solidaritatea românilor începe să se manifeste în stradă. -Vrem capitalism. Libertate, libertate...... Strigam cu o voce pe care nu mi-o recunoşteam şi care atrăgea privirile celor din jur. Eram intrigat, nu strigam numai eu, dar oamenii din jurul meu, deşi era vacarm întorceau capul şi mă priveau – în vocea mea erau lacrimi de fericire care gâlgâiau, aşa cum se varsă apa dintr-o damigeană de 50 de litri. Aveam o voce specială în care se manifesta o fericire divină. Ciudată voce, cred că nu era a mea. La un moment dat dau nas în nas cu Şelaru, un fost coleg de facultate pe care nu-l mai văzusem de mult, noi îi ziceam Şeli. Ne-am îmbrăţişat zgomotos şi ne-am aşezat la taclale pe marginea bulevardului, în dreptul Inter-ului, pe scări. -Ce mai faci măi Şeli, pe unde mai trăieşti, ce mai faci, nu te-am văzut de mult …. -Nici eu nu mai ştiu nimic de tine, am mai vorbit cu Nelu despre tine, m-am întâlnit cu el la Mamaia vara trecută, dar nici el nu ştia mare lucru, aşa că avalanşa de întrebări pe carea-i abătut-o asupră-mi îmi stă şi mie pe buze. Şeli era cu o fată, Olga s-a prezentat ea, părea destul de speriată. Am avut impresia că mergea un pic aplecată , aşa cum aveam să mergem şi noi peste câteva ore când au început militarii să tragă în noi. Olga, aşa o chema pe fată, părea mult mai tânără decât el, o roşcată focoasă şi cu un pic de pistrui pe faţă. Părea o fată cu simţul umorului şi care râde des. O slăbănoagă, maximum 50 de kg, la 1,60 înălţime. Mi-a întins mâna şi când ne-am strâns mâinile m-am întristat un pic, am simţit că ceva nu e-n regulă cu ea, dar ea mi-a scuturat hoinăreşte mâna şi n-am reuşit să am o viziune coerentă. Nu ştiu dacă a sesizat că m-am schimbat un pic la faţă când am atins-o sau poate că aşa salută ea, băieţeşte, în fine….. -Jos comunismul. Jos cizmarul. Jos analfabeta….. Mulţimea fremăta în jurul nostru, erau şi mici grupuri care discutau , aşa cum făceam şi noi acum, dar nimic nu părea că se coagulează . La un moment dat câţiva revoluţionari au adus nişte mese de la Dunărea şi le-au pus de-a curmezişul bulevardului în dreptul Inter-ului să bareze trecerea taburilor şi le-am spus să le întoarcă invers, cu tăblia pe caldarâm şi să pună ceva greu pe ele. Unul dintre ei, a fost mai târziu, în timpul Golaniadei destul de vocal, îl chema Dincă. I-am zis că în momentul cand vor trece iarăşi taburi, taburile veneau dinspre Colţea şi intrau în viteză în mulţime, mesele alea vor zbura exact în capul nostru... -Băi Şeli tu ce crezi fratele meu îl dăm jos pe cizmar ? -E hotărât, da.... se băgă-n vorbă Olga, ..........e sigur, nu vezi oamenii ăştia ..... În momentul următor, în timp ce eu mă uitam la Olga să înţeleg ce are în suflet, câteva taburi au intrat în piaţă în forţă şi primul a lovit mesele alea nenorocite, care-au zburat la secundă spre trotuar, iar primul tab l-a lovit pe un puşti. Câţiva băieţi l-au dus la spital, am plecat şi eu spre Colţea şi l-am văzut pe unul dintre băieţi stând pe pervazul unei ferestre de la spital. Am trecut prin pasajul de la Universitate şi am vrut să dau un telefon, dar telefoanele nu mai funcţionau, apoi am ajuns la sala Dalles unde erau telefoane, dar nici acelea nu funcţionau. La un moment dat mai mulţi studenţi au venit la coloanele de la Dalles şi încercau să dea telefoane. Unul dintre ei i-a zis unui tip cu barbă , brunet cu părul des, şi barbă neagră deasă şi destul de mare: A ieşit bine domn’ profesor, nu ? Da , excelent a răspuns tipul şi l-a bătut prieteneşte pe umăr pe student. Râdeau, erau bucuroşi că le ieşise figura. Aţi văzut cum fugeau oamenii speriaţi de zgomotele alea infernale, nici nu s-au prins ce-am făcut noi, nu ? Da, a fost foarte bine şi ingenios. Am plecat spre Librăria Eminescu, voiam să găsesc un telefon şi s-o sun pe nevastă-mea. Peste tot oamenii scandau lozinci cu “Jos comunismul” şi erau cordoane de militari, iar la Eminescu erau miliţieni. Pe trotuare erau destul de mulţi oameni nehotărâţi dacă să vină în mijlocul străzii şi să strige cu noi, Jos Ceauşescu sau să plece acasă. Erau oameni care au fost la mitingul organizat de Ceauşescu şi care din curiozitate sau cine ştie din ce alte motive nu voiau să plece acasă, aşa cum au făcut ceilalţi, marea majoritate. Înainte de-a veni în Piaţă, cam pe la zece jumate eu eram pe Calea Moşilor şi habar nu aveam că este organizat acel miting. Peste tot erau militari înarmaţi şi miliţieni, semn că Ceauşescu este sub asediu. Eu mergeam agale pe Calea Moşilor şi la un moment dat am intrat într-un mic magazin să le cumpăr ceva fetelor. Am văzut nişte fulare drăguţe şi le-am cumpărat. În magazin era un poliţist care vorbea cu vânzătoarea. La difuzorul din magazin s-a anunţat că tovarăşa X, nu i-am reţinut numele, este invitată să ia cuvântul. Tovarăşa era directoarea fabricii de confecţii Bucureşti, la APACA era tovărăşica directoare. Tovarăşa a început să înfiereze cu ură proletară pe cei care la Timişoara atentează la “cuceririli revoluţionare ale poporului”. Atunci am înţeles ce se întâmplă şi am avut viziunea dezastrului, aşa că am ieşit imediat din magazin şi m-am îndreptat ca o busolă spre Universitate. Am avut o viziune, pur şi simplu am ştiut ce se întâmplă la Universitate. Când am ajuns în bulevard şi am luat-o la dreapta spre Universitate am văzut deja o masă imensă de oameni care venea de la Universitate şi se îndreptau spre casele lor din cartierele muncitoreşti, 23 August, Titan , etc. În dreptul bisericii Armeneasca, m-am întâlnit cu aceşti oameni care veneau de la mitingul lui Ceauşescu. Eu mergeam pe mijlocul bulevardului şi toţi se uitau la mine uimiţi, pentru că ei fugeau speriaţi spre casă, evident, se citea spaima pe feţele lor. La un moment dat am văzut o fostă colegă de la Centrul de Calcul 23 August, unde am lucrat şi eu şi soţia mea, şi-am întrebat-o dacă ştie ceva de soţia mea Elena. -Bună Tania, ce faci, ai văzut-o pe Elena ? -Da, am văzut-o acolo, dar s-au îmbulzit oamenii nu mai ştiu ce s-a întâmplat. Nu ştiu, am căzut cu toţii acolo şi am fugit înebuniţi de zgomot, eram speriaţi. Nu ştiu, cred că am vazut-o căzând, dar nu pot să spun ce s-a întâmplat. -Şi voi unde vă duceţi acum, de ce nu staţi în Piaţă , am întrebat eu. -Ei, nu poţi, ce ...acolo sunt nişte nebuni care protestează, strigă “Jos Ceauşescu”. Nu ştiu ce vor ăia... A fost o greşeală, iartă-mă, dar trebuie să ajung acasă... pa. Fata asta mi-a confirmat că în Piaţă s-au adunat deja oameni care protestează, aşa că am plecat spre Piaţă, mergând pe mijlocul drumului şi făcându-le oamenilor semne cu mâna să se întoarcă spre Universitate. Unii dintre aceşti oameni mă cunoşteau şi mă priveau ciudat, pentru că eu voiam să merg acolo de unde ei fugiseră speriaţi de moarte. Când am ajuns la Universitate , la Inter erau în jur de 50 de oameni care protestau şi strigau “Jos Ceauşescu”, iar pe trotuare erau alţi oameni care priveau şi oameni care se îmbulzeau să plece cât mai repede din zonă. Veneau mulţi oameni de la CC şi se îndreptau spre casă, dar ei treceau prin Piaţă şi vedeau protestatarii şi auzeau cerinţele lor: jos Ceauşescu, jos comunismul, etc. Doamne ce fericire, nu-mi venea să cred că aud aşa ceva, mi se părea că aud o muzică divină, sentimentele mele erau celeste. Doamne îţi mulţumesc că sunt aici şi că trăiesc această zi de primăvară şi la propriu şi la figurat. Era cald în decembrie ca primăvara, soarele strălucea pe cer la amiază, iar noi eram copiii pea iubiţi ai Domnului. Eram mort şi acum sunt viu, în sfârşit trăiesc. Acum înţeleg de ce m-am născut, ca să fiu aici şi să renasc, să ştiu că se poate, de-acum nimic nu mă mai poate speria. Am trăit în puşcărie şi am ieşit la lumină. Sufletul nu poate fi închis – singura problemă este să cuplăm sufletele, să le descătuşăm. Să credem că totul este posibil. Să credem în libertate. Am fost mort, acum sunt viu. Am trăit în Piaţă cea mai mare fericire posibil – solidaritatea cu semenii mei aflaţi în suferinţă. În sfârşit puteam să vorbim între noi, cu copiii noştri, cu nevestele noastre fără să ne mai temem. Pur şi simplu până acum nu puteam să ne împărtăşim cu adevărat gândurile nici măcar cu soţiile noastre – eu nu am vorbit niciodată până acum cu soţia mea despre obsesia mea de a pleca din ţară să scap de comunism. Nu am vorbit despre asta nici cu iubita mea din studenţie, nici cu prietena mea Sanda, nici cu prietenul meu Sorin, etc. Doamne cum mi-am distrus viaţa visând să fug, o iluzie care a distrus generaţii în şir îşi găsea acum sfârşitul. Toţi ştiam că suntem înconjuraţi de securişti şi turnători, că tovarăşii sunt extrem de vigilenţi, că au oameni peste tot , că soţul îşi toarnă soaţa, copii îşi toarnă părinţii, că rudele se toarnă între ele, etc. Nu exista o realitate mai generală, supa primordială românească, decât turnătoria naţională. Când am revenit în Piaţă după ce am plecat spre Colţea, ca să-l regăsesc pe Şeli, am dat de soţia mea care era numai zâmbete şi radia de fericire, ne-am îmbrăţişat şi ne-am privit extaziaţi. Nu ne venea să credem. Doamne ce fericire a zis ea. O priveam şi nu-mi venea să cred că este atât de curajoasă, nu se gândea la pericolul pe care-l înfruntam, acesta nu exista în capul nostru. Eram doar muzica aceea: jos comunismul. Acum am avut confirmarea acelei legături mistice dintre mine şi soţia mea care mi-a fost prezisă din clipa când am atins-o prima dată. Eram în armată şi am trecut pe la birou să-mi văd tovarăşii de muncă, la biroul meu era o fată tânără , tânără, o puştoaică. Colegii mi-au făcut cunoştinţă cu ea, ne-am dat mâna, ne-am spus numele, dar eu nu am simţit nimic special şi nu am avut nici o reacţie, pur şi simplu nu am băgat-o în seamă, a fost doar un gest normal de politeţe, un gest neutru. Dar când m-am întâlnit cu pritena mea Gabi, în aceeaşi zi, seara ea mi-a spus imediat că “astăzi ai cunsoscut-o pe viitoarea ta soţie, o fată drăguţă cu faţa rotundă, ochii jucăuşi, pielea albă, roşcată, veselă”. M-am uitat la Gabi ca la felul paiş’pe şi am zâmbit aşa a lehamite, haide fat-o las-o baltă, n-am cunsocut pe nimeni. Dar peste aproape doi ani mă căsătoream în secret cu colega mea de birou Elena, care, s-a dovedit şi astăzi, era alterul meu feminin. Iar căsătoria s-a hotărât dintr-o privire, fără istorie şi fără premeditare şi fără nici un fel de pregătire. Totul a fost parcă picat din cer, fără ca noi să avem vreun merit, aşa cum este şi ziua aceasta, ziua destinului nostru ca români. Este ciudat că eu m-am tot plimbat prin Piaţă fără să depăşesc aproape perimetrul Colţea-Eminescu-Dalles, iar acum cu soţia mea tot asta făceam. Strigam lozinci, ne zâmbeam, ne îmbrăţişam şi eram fericiţi. I-am povestit de Şeli şi de Olga. Î-i căutam de altfel în mulţimea aceea pestriţă şi zomotoasă – deja erau mulţi oameni acum şi se vedeau mulţi şi spre Romană. Eram o mică armată de câteva mii de oameni, dar paşnici. De altfel chiar dacă am fi vrut să fim violenţi nu aveam la dispoziţie nimic, nici măcar nişte pietre din caldarâm nu puteam avea, era doar astfalt peste tot. Acel astfalt cenuşiu al marilor oraşe omniprezent în viaţa omului modern. -Elena , cred că ar fi mai bine ca tu să te duci acasă la fete, rămân eu aici. -A, nu …… vreau să văd şi eu... de ce vrei să scapi de mine….., nu e drept… -Mă fată, aici ăştia vor trage în noi când se va lăsa întunericul, dute acasă la fete. -Nuuuuuu……, mai stau..., dute tu dacă ţi-e frică.... -Nu mi-e frică, e chiar ciudat cât de liniştit şi de sigur sunt, dar trebuie să înţelegi că vor trage, aşa cum au tras şi la Timişoara. Acum este ziuă, aici la Inter sunt şi străini, nu au curaj să tragă acum, dar ei aşteaptă seara, înţelegi….., vor trage. Eu zic să te duci acasă, este suficient să rămân eu… -Mai facem o tură două şi plec… La un moment dat am văzut pe cineva care filma de pe Inter, eram convins că securiştii ne filmau, era normal… Am auzit că nu ştiu ce general ar fi împuşcat pe cineva, un tânăr care i-a zis ceva când l-a văzut cu uniforma şi cu epoleţii lui strălucitori… Unii ziceau c-ar fi fost fratele lui Ceauşescu. Am văzut cum cordoanele de poliţie înconjuraseră Piaţa din toate direcţiile, ca într-un cleşte, băieţii se pregăteau să ne prindă şi să ne evacueze în dube. Erau deja dube peste tot în jurul Pieţei, era un cordon de miliţieni la Eminescu, în Piaţă, la vărsarea Batiştei în bulevard, pe partea cu Inter pe Batiştei, la Rosseti şi la Colţea, la Arhitectură, aşa că ar fi trebuit să ne simţim asediaţi… Dar nu cred că-i mai păsa nimănui de ce făceau miliţienii. La Inter, pe trotuar a apărut un tip care spunea că el a filmat de pe Inter şi că securiştii i-au confiscat aparatul de filmat, soţia mea mi-a spus că tipul ăsta lucrează la 23 August, că l-ar fi văzut ea pe-acolo. În fine unul se urcase pe un stâlp de la Inter şi striga lozinci. Am văzut la Colţea, pe geamuri cum medicii de-acolo acordau asistenţă unor oameni răniţi se pare, aşa spuneau cei din zonă, că au fost aduşi oameni răniţi la spital... În sfârşit Elena a acceptat să plece acasă, la fete. Ne-am îmbrăţişat şi-a plecat. Am început să-l caut pe Şeli, când am dat iarăşi de el în învălmăşeala de la Inter era singur. -Unde este fata -Băi nu ştiu, m-am pierdut de ea, nu ştiu… trebuie să fie pe-aici -Da, de unde o ştii -Nu, am cunoscut-o aici -Cum, aşa pur şi simplu -Da, care-i treaba -Şi hopa v-aţi şi luat de mână, eraţi ca doi porumbei -Normal ştii că eu mă entuziasmez repede.... Zâmbea gagicarul ăsta, ştiam că este un afemeiat cu sistem şi că nu pierde niciodată vremea degeaba În Piaţă a apărut generalul Milea, atunci nu ştiam cine este, dar peste câteva zile aveam să-i văd mutra-n ziare, mort. S-a dus la militarii de lângă Batiştei, vis-a-vis de Inter şi pe diagonală, şi tot gesticula în faţa celui care-i comanda, cred că-i zicea să tragă, ofiţerul ăla însă nu voia să tragă, aşa că se cam certau pe tema asta. Dar “ordinul se execută nu se discută” aşa ca ofiţerul a dat ordin să se tragă, cred că acum era în jurul orei 17, încă mai era lumină şi se vedea bine totul. Miltarii trăgeau pe deasupra noastră cu ,sau şi cu trasoare. La început ne-am speriat şi am luat-o la fugă spre zidurile de la Inter, alţii spre Arhitectură şi Universitate, etc. Dar în secunda următoare am revenit în centrul străzii, ne-am dat seama că trag pe deasupra să ne sperie. În fine boul ăla de Milea a plecat după ce s-a mai certat cu ofiţerul de la comanda trupei, care în mod evident nu voia să tragă în plin, sau cel puţin nu voia să tragă în plin, ziua. Căci noaptea cineva a tras totuşi şi au murit atâţia oameni nevinovaţi. M-am dus iarăşi la Dalles să încerc telefoanele, voiam să văd dacă soţia mea a ajuns acasă. Dar telefoanele nu mergeau, idioţii ăştia se gândiseră şi la chestia asta, ... ai dracului porci.... Erau atâţia oameni care încercau acelaşi lucru, să dea şi ei un telefon să-şi anunţe familiile. Au făcut o mişcare deşteaptă securiştii. M-am tot mişcat de colo, colo poate, poate dau de Şeli. Poc şi iarăşi dau nas în nas cu soţia mea. -Băi eşti nebună , du-te acasă, nu pricepi... -Ho, c-o să plec, văd că ai dreptate, aici o să fie măcel. Hai iubitule nu te supăra, că plec, uite acuşi... Hai să mai facem o tură. Ziarul Opinii: Imbecil brand ------------------- Cel care a avut puterea cu adevarat , Isus Hristos , s-a sacrificat pentru noi . Da ! El era iubirea. Dumnezeu ne-a izgonit din rai pentru ca si noi sa cunoastem deliciile libertatii ,dar Dumnezeu nu ne-a dat si puterea. Desi el ne-a creat ,dupa chipul si asemanarea sa , cu mici lipsuri insa. De aceea sensul puterii nu poate fi decit unul singur : OMUL. A sluji oamenii care ti-au dat putere ,nu puterea - aceasta nu poate proveni decit de la Dumnezeu ,iar acesta a daruit-o unuia singur ,Lui , Fiului. Acesta este scopul adevarat al politicii ,asta inseamna a face politica. Iar mântuirea înseamnă să acţionezi eficient şi sistematic pentru realizarea acestui scop. Nu poti sa te simti confortabil in lume decit daca actionezi in slujba omului. Si atunci ,monstri care au populat secolul XX , nu si-au ratat ei singura sansa sa se mintuiasca ? Nu sunt ei in fapt niste ratati. In timp ce milioane de alti oameni au creat un secol XX minunat ,un secol de cultura ,un secol de eforturi extraordinare pentru pace ,pentru respectarea Drepturilor Omului ,pentru a invinge si distruge fascismul si comunismul . Doamne cât de multi oameni au murit sperind ca "la capatul drumului ii asteapta alti oameni". Si aşa va fi, în vecii vecilor. Ticăloşia nu va reuşi. Trebuie sa-i consideram pe toti monstri secolului XX ,niste imbecili : Lenin,Stalin,Churchil,Roosvelt,Mao,Che,Castro,Idi Amin,Ceausescu,Dej, Bocasa ,etc. Un sir nesfirsit de imbecili. Merita sa scriem despre ei ? Eu cred ca trebuie ,pentru ca altfel ,ei sau clonele lor vor aparea la televizor si ne vor tine o lectie de istorie ,sau poate chiar o lectie de morala. Ei vor putea , altfel ,sa revina si sa schimonosesca iarasi lumea. Trebuie sa trudim din greu pe acest ogor ,pentru a salva memoria parintilor nostri ,niste anonimi si EI ,care au singerat in doua razboaie mondiale si in atitea alte lupte . O suta de ani de razboi continuu ,fara oprire. O suta de ani de crime, după alte sute de ani de războaie. Dumnezeule... Oare copiii nostri vor avea parte de pace ? Iar noi ne vom putea spala de vina de a nu iubi ? Asta este tacerea , o mare vina , participare la crima. Asta au stiut ei cel mai bine ,sa ne faca partasi. Dar crimele sunt totusi ale lor . Iar crimele sunt crime. Hidoasele crime ale secolului XX. Si se vor putea oare bucura copii nostri fara teama ? Vor putea ei sa traiasca fara teama ? Vor putea ei sa ne multumeasca pentru ca nu am murit in razboi ,asa cum le multumim noi parintilor nostri pentru ca au murit in razboi si nu ne-au lasat prada barbariei ? Barbaria , un secol de barbarie , un secol de iresponsabilitate ,un secol de politicianism ieftin ,iresponsabil ,criminal. De ce s-au intimplat toate acestea ? Frica ,lasitatea ,tacerea ,teama. Da ,ne-a fost teama ,si am lasat barbaria sa vorbeasca in locul nostru. Generatia mea a copilarit ,a adolescentit ,a imbatrinit cu Beatles.Am sperat ,am iubit ,ne-am bucurat ,am creat ,dar am uitat sa participam. Si istoria a fost acaparata de monstri. Politica a fost lasata pe miini patate de singe. Spiritele criminale ale politicii secolului XX. Sa ne amintim ceea ce a fost si sa veghem sa nu se mai repete. Nu-i acuz pe Beatles, nici pe alţii, în fapt ei au întreţinut speranţa şi ne-au spus că pe lume există şi altceva decât sclavie. Deşi, cred, cǎ toţi ar fi putut face mai mult pentru respectarea drepturilor omului. Pentru cǎ oamenii celebrii, VIP-urile au mai multe posibilitǎţi de acţiune, au şi bani, au şi fani care-i pot susţine, etc. Mari criminali : 1.Marx , Engels, Lenin 2.Stalin 3.Churchil 4.Roosvelt 5.Mao 6.Che 7.Castro 8.Idi Amin 9.Ceausescu 10.Gheorghiu Dej 11.Bocasa 12.................. 1. Tic-Tac În primăvăra lui 90 mi se părea că totul este posibil; idealurile umblau alături de oameni pe stradă şi le rotunjeau fiinţa. Soarele ne zâmbea cu generozitate în egală măsură tuturor. Pe bulevard fetele tinere cu fustiţe colorate şi scurte râdeau fără limite. Totul părea minunat. Eram pe bulevard, mergeam spre Cişmigiu, când am ajuns la Tic-Tac, un bar pe care-l frecventam şi când eram studenţi, am intrat din reflex şi l-am văzut pe Şeli. Era singur la masă şi avea în faţă un pahar cu coniac şi o cafea. În bar nu erau mai mult de 3-4 clienţi, pe o asemenea vreme oamenii preferau să se plimbe pe bulevard, era mai spectaculos şi aveai ce să admiri, deopotrivă, soarele strălucitor şi pulpe tinere zâmbind graţios. Am intrat in bar şi m-am îndreptat spre masa lui. Ne-am salutat şi am luat loc la masa lui Şeli. Salutul său era o adiere de mână, pentru că avea degete fine şi lungi, erau subţiri şi când dădeai mâna cu Şeli contactul era doar o iluzie. Un contact imaterial. El spunea că salutul său este doar spiritual; o atingere kantiană . -Ei cum e, am zis , merge afacerea ? Că afacerile mele merg ca unse, eu muncesc şi securiştii cu care m-am combinat, crezând că-mi sunt prieteni, se îmbogăţesc. În timpul ăsta eu fac paşi siguri spre faliment. În timp ce eu vorbeam, Şeli sublinia ceea ce spuneam cu un zâmbet amar, de-abia schiţat. -Ţi-am zis şi n-ai vrut să mă asculţi. Nu este bine să faci afaceri cu prietenii de pe vremea lui Ceaşcă. Ar fi bine chiar să nu mai crezi că ai prieteni. Nu spun să nu crezi în prietenie, dar este mai bine să practici o prietenie fără prieteni. Tu eşti un tip prea sentimental ca să te iubească cineva, iar în socialism doar securiştii "iubeşte poporul", ăilalţi sunt prea speriaţi ca să iubească. Tipii ca tine sunt victime sigure în orice relaţie fie ea de prietenie sau amoroasă. Tipa care este la masa din dreapta mea şi în faţă, sper că nu ţi-ai pierdut simţul de observaţie specific curvarilor şi a-i observat-o, îşi leagănă uşor pulpele, pentru plăcerea mea de când s-a aşezat la masă şi şi-a dat seama că mă uit la ea. Dacă eu o agăţ acum mâine nu ne mai cunoaştem , dar ori de câte ori ne vom mai întâlni ulterior, ea mă va trata cu maximum de respect, şi mă va dori în patul ei. Dacă o agăţi tu, sigur o să te întâlneşti cu ea şi mâine, şi poimâine, iar peste ani şi ani când vă veţi reîntâlni ea te va ocoli. Vezi asta înţeleg eu prin tip sentimental. Nu ştii să te porţi cu oamenii, tu crezi că le datorezi ceva şi eşti drăguţ cu ei. Tu când te întâlneşti cu un prieten, ăla se gândeşte cum să te tapeze de ceva bani. Adică ai doar o valoare de întrebuinţare. Prietenia ta este una strict utilitară, iar oamenii te consideră un tip slab, deşi tu îi iubeşti cu adevărat şi-ţi face plăcere să te întâlneşti cu ei , dar şi să le faci tot felul de servicii. Omule , prietenia este o relaţie de forţă. Şi amorul este la fel : cine pe cine domină. Tu crezi că este o calitate dacă eşti cinstit şi corect, în timp ce eu sunt fericit pentru că ştiu să obţin ceea ce-mi doresc de la oameni. Şi nu mă simt deloc obligat faţă de ei, pentru că şi ei au scopurile lor. Şi nu-i treaba mea dacă ei obţin sau nu ce vor de la mine. Tu te bagi singur în mormânt. Trezeste-te “românie socialistă”. L-am privit cu atenţie şi am zâmbit, dar nu am zis nimic, eram sigur că după o scurtă tăcere o să-mi spună ceva important. O mărturisire. Am simţit asta de când l-am întâlnit în Piaţa Universităţii , în timpul revoluţiei. Avea ceva pe suflet şi voia să-mi spună, dar atunci nu era momentul. Ştiau cǎ nu este un dur, cum se dǎ , dar dǎ sfaturi altora ca orice “Stan Pǎţitu“. Este adevǎrat cǎ nu era “poet” ca mine, dar nici un dur nu era. Trăgeam din ţigări şi tăceam. El privea din când în când la fata din faţa lui. Era clar că mai degrabă îl deranja, poate că şi din cauza faptului că voia să se destăinuie ar fi vrut să o agaţe, ca să nu-i mai stea în cale. După un timp, se uită la mine şi izbucneşte abrupt cu o voce stinsă, care parcă ieşea dintr-o cavernă. -Am omorât un om; iar privirea lui s-a înfipt adânc în ochii mei, parcă voia să se topească în sufletul meu sentimental. Era un tip care era student la istorie, cred că-l ştii pentru că venea destul de des prin cămin, la Grozăveşti. Îl ştii pe Toni cred, un tip solid, şaten , rotund la faţă, venea pe la noi să jucăm pocher. Este tipul ăla care ne-a luat banii şi l-a lovit pe Marcel, într-o noapte cu ploaie şi vijelie, când am jucat pocher la voi în cameră. Trebuie să-l ştii pe puştiu-ăla că a spart geamul cu un scaun, atunci. Îmi aminteam într-adevăr întâmplarea. Şeli, Marcel şi Iepuraşul l-au invitat la o partidă şi s-au înţeles cum să-l cureţe de bani. Numai că treaba a ieşit prost şi băieţii au vrut să-i ia banii cu forţa. Tipul a fost însă mai abil şi l-a pocnit pe Marcel care era în dreapta lui, a luat banii de pe masă de la ultimul pot, a ieşit pe uşă şi dus a fost. Marcel s-a ales cu nasul spart. Un geam spart, pentru că tipul a aruncat cu scaunul în cei doi, iar scaunul a spart geamul. Eu m-am ridicat în picioare în pat unde eram, şi l-am pocnit cu piciorul în umăr, aşa că, uşa deschisă ,sub presiunea unui corp de peste 80 de kg aruncat în ea a ieşit din balamale. Băieţii erau speriaţi ca dracul şi au dispărut instantaneu prin cămin. A doua zi m-au întrebat dacă i-a căutat poliţia sau administratorul. În fine, întâmplarea n-a avut urmări. Îmi amintesc şi acum groaza de pe feţele pocheriştilor şi cât de repede au dispărut. Îi credeam mai curajoşi şi mai demni. Puteam să dispărem , cel puţin din cămin şi cu o tinichea de coadă la facultate, puteam să fim exmatriculaţi sau chiar arestaţi, pentru că gălăgia făcută în timpul incidentului a scos destui studenţi pe hol. Am avut noroc că nimeni nu ne-a turnat atunci. Colegii mei ştiau că eu nu jucam pocher, dar că Marcel era un jucător înrăit, însă dacă s-ar fi făcut o anchetă o încurcam şi eu. În fine, slavă Domnului că n-am păţit nimic, mai ales că eu nu m-aş fi simţit prea mândru să fiu anchetat pentru pocher. -După demonstraţia din 68, de Crăciun, eu am fost anchetat mai multe luni, apoi arestat şi băgat la puşcărie. Am ajuns la Poarta Albă. După doi ani am fost eliberat şi în anul următor am dat iarăşi examen de admitere la facultate şi am luat-o de la început. Ştii chestiile astea. După ce tu ai terminat facultatea, eu am fost de mai multe ori în provincie cu Toni să jucăm pocher cu nişte medici. Uneori mai mergea cu noi şi Florian, ştii, tipul ăla care s-a căsătorit cu Maria, o gagică care-ţi plăcea ţie. Dacă-ţi aminteşti, spuneai despre ea că are nişte pulpe de-ţi lasă gura apă, ca şi tipa asta la care mă uit eu, de altfel. Dar tu te-ai aşezat cu spatele ca să-mi faci mie plăcere, deşi ştii că te-aş fi respectat mai mult dacă îţi înfigeai şi tu un pic ochii între picioarele ei. O să te rog să mă aştepţi un pic ca să vezi despre ce este vorba. Este bine să înţelegi şi tu ce este această lume: ori vacă de muls ori bâtă. În momentul ăla se uită intens către tipa de la masă şi îi face semn cu capul. Se ridică de la masă şi pleacă la WC. Tipa îl urmează imediat. Aşa că am rămas singur la masă şi mi-am aprins o ţigară. Ştiam că Şeli nu prea suporta să mă vadă fumând, el spunea că un tip rafinat şi talentat ca mine trebuie să fie atent şi să savureze natura umană. Spectacolul pe care oamenii ţi-l oferă, pe gratis, când sunt într-un bar este fascinant. Comportamentul oamenilor inteligenţi, în bar, capătă un luciu de mahon. Aşa spunea Şeli. Numai în bar o femeie are umbră, mister, background, consistenţă. După aproximativ un sfert de oră Şeli se reântoarce la masă şi-mi spune că gagica merită mângâieri mai prelungi aşa că va trebui să plece, diseară, dacă mă interesează povestea lui mă aşteaptă la Dunărea, un bar lângă Universitate. -Tipa are nişte pulpe colosale, trebuie să am loc să le mângâii în voie. Nu te superi că plec şi te las neterminat. Oricum ea mă perturba, aşa că diseară voi fi mai coerent şi mai relaxat. Este important să înţelegi ce mi s-a întâmplat pentru că ai ce să înveţi . -Da, nu zic nu, ne vedem diseară. Am plecat şi eu să-mi văd de treburi, trebuia să depun un dosar la Primăria Capitalei pentru o autorizaţie de construcţie, eu eram pe atunci, micul întreprinzător. Gata să investească şi să facă afaceri cu fervoare. Toţi prietenii mei erau puşi pe căpătuială. O lăcomie fără margini ne schilodea vieţile. Oricum mie îmi plăcea să mă întâlnesc cu Şeli pentru că era un tip care mereu avea ceva de povestit şi mai ales pentru că îşi luase rolul de profesor în serios şi voia să mă înveţe câte ceva despre viaţă. Îmi plăcea şi tonul cu care mă dojenea sau mă îndruma în hăţişurile încurcate ale vieţii lui mizerabile. El credea sincer că-mi dă lecţii folositoare şi că este îndrumătorul meu spiritual. Îmi amintesc de un alt coleg care avea astfel de obsesii cu mine, nea Costel, aşa-i ziceam noi pentru că deşi era colegul nostru, era mai în vârstă decât noi cu 5-6 ani pentru că repetase de mai multe ori şi apoi luase facultatea de la început cu examen de admitere. Era o modă atunci în facultate să repeţi anii numai să amâni sfârşitul vieţii de student şi să rămâi în Bucureşti cât mai mult timp posibil. Erau 10-15 studenţi care aveau state vechi în facultate şi nu pentru că erau proşti sau nu le plăcea matematica , ci pentru că aşa voiau ei. Eram şi dezorientaţi; societatea socialistă nu era pe placul nostru şi nici nu ne oferea un viitor atractiv. Viaţa de student era un fel de turn de fildeş pentru noi, ne simţeam protejaţi de politruci şi secretari de partid. Nu voiam să ne asumăm responsabilităţi sociale într-o ţară falimentară şi super-controlată. Trăiam din meditaţii şi nimeni nu ne deranja, iar salariul de profesor nu era nici o atracţie pentru noi, pentru că din meditaţii puteai câştiga mai mult. Studenţia a fost pentru noi un exerciţiu al libertăţii şi ştiam că în afara ei libertatea nu există. Aşa că am rămas studenţi cât de mult s-a putut. Nea Costel era un tip extrem de îndoctrinat, era sectant, şi voia să mă aducă la credinţa adevărată, adică la credinţa lui. Într-o seară , când ne întorceam de la restaurantul de lângă cinematograful Favorit din Drumul Taberei, l-am condus până la cămin, iar în faţa camerei mi-a spus "tu eşti diavolul". La restaurant am tot discutat despre religie şi pentru că nu m-am lăsat convins că el descoperise adevărata cale spre Dumnezeu, pentru că şi eu eram credincios, şi pentru că eram împotriva manierei agresive în care încerca să-i convingă pe ceilalţi să-l urmeze, am plecat destul de supăraţi. Mie mi se părea că propaganda comunistă sau sectantă nu sunt lăudabile. Am fost întotdeuna atent să nu perturb viaţa celorlalţi ridicând părerile mele la rangul de lege, mă interesa mai mult ce cred ceilalţi. Şi în nici un caz nu eram în stare să mă supăr dacă ceilalţi aveau păreri diferite de ale mele, aşa cum face propagandistul. Nea Costel era supărat rău de tot aşa că eu ca să-l mai îmbunez l-am condus până în faţa camerei, dar nu am intrat înăuntru pentru că voiam să ajung şi eu la mine acasă să mă culc. Oricum nu voiam să continuăm discuţia cu martori, ar fi fost un dezastru, pentru că prezenţa altora ar fi încurajat intoleranţa care venea la mine din faptul că nea Costel nu era în stare să-şi declare deschis scopurile şi nici nu recunoştea că face parte dintr-o sectă. Partea comică era că în buzunarul de la haină aveam o carte format mic scrisă de Zavattini şi care se intitula exact aşa "Eu sunt diavolul". Iar nea Costel nu ştia de carte. Am fost teribil de amuzat. Este ciudat că mai mulţi colegi de-ai mei mă tratau ca pe un puşti care are nevoie de îndrumător. Şi nu spun că nu eram un puşti naiv, dar nici ei nu erau cine ştie ce răsăriţi. Din această atitudine a lor eu am tras multe foloase. În primul rând ei mi se confesau. Îmi povesteau viaţa lor crezând sincer că eu am ceva de învăţat din asta. Adevărul este că mie îmi plăcea să ascult astfel de poveşti, în care ficţiunea se împletea în mod subtil cu realitatea. Ei îşi construiau în faţa mea propriul mit. Fiecare om cu mitul său proprietate personală, aşa spuneam eu. Omul este o finţă făuritoare de mituri. Ioan Alexandru spunea la un curs de ebraică , grecescul mitos înseamnă foc rece, mincinos, fals. Eu nu am dus lipsă de profesori ci de prieteni. Iubirea şi devotamentul unui prieten îţi salvează sufletul, nu sfaturile şi nici poveştile. Am simţit întotdeauna că îmi lipseşte acel punct fix, numit prietenul. Pe iubire te poţi sprijini întotdeauna. Iar omul este o finţă slabă, dovadă că a inventat iubirea. Şi din iubire ne hrănim cu toţii, chiar şi Şeli, deşi uneori vrem să epatăm şi ne declarăm atei şi liber cugetători. Masa tăcerii/rotundă(1) – conversaţie între personaje -Aţi văzut mă că Ilici preia puterea, oficial ? V-am spus că banditul ăsta asta urmăreşte, până acum a tatonat, şi-a întins tentaculele şi acum ne-a tras-o. Totul este de-acum aranjat şi definitiv: KGB-ul conduce România. -Băi ţâcă, mă tu nu prişepi nimică , bre. Păi ce voiai mă să te lase pe tine, prostovane. Omu-îşi joacă destinul, cartea lui câştigătoare, asta a visat toată viaţa. Cum crezi că a stat el în preajma lu’ Ceauşescu ? Ca pe ghimpi, îţi spui io. De ce ? Simplu, pentru că un om inteligent nu poate chibiţa un prost decât dacă vrea să-i ia locul, dar trebuie să fie cu băgare de seamă, altfel dacă prostul se prinde răzbunarea lui este distrugătoare. -Da, că răzbunarea iliescului nu fu teribilă ? -Da , dar era “naturală” la rivoluţie, nu ? -Naturală pe dracu, natura nu premeditează, ori ăsta n-a visat nimic altceva decât cum să-l execute pe cizmar. -Nici nu a trăit pentru altceva, fraiere. Dar şi tu ai fi făcut la fel dacă taică-tu ar fi fost omorât din ordinul marelui geniu. -Ei, nu este sigur că Ceauşescu a avut vreun amestec în moartea lui Alexandru Iliescu. Oricum Dej era atunci comandantul suprem, Ceauşescu era atunci doar unul din bandă şi nu cred că el hotăra cine să fie omorât şi cine să rămână în viaţă. -Într-o ţară secretomană nimic nu este sigur, dar oamenii informaţi aşa susţin. Iar faptul că informaţia circulă într-un cerc restrâns şi nu se răspândeşte este o dovadă indirectă că este verosimilă. Altfel băieţii cu ochii bleu ar ţâpuriza, ba chiar ar trompetiza cu multă vioiciune, vioiciune ma non tropăială, fârtate. Iar metodele sunt cunoscute de la fratele Lenin-Stalin încoace, nu? Să nu ne mirăm când documentele vor fi scoase ...din cenuşă chiar. Oricum avea destule motive să-l omoare pe prost, îţi imaginezi ce incomodă ar fi fost mărturia lu’ Ceauşescu într-un proces adevărat şi nu unul cu sentinţă cunoscută ? Păi la câte ştia Ceauşescu despre ăştia nu aveau alternativă, trebuia omorât şi gata. -Părearea mea este că ceea ce se petrece este mult mai grav, ăştia vor face un partid şi vor câştiga şi alegerile şi vom avea iarăşi 50 de ani de comunism pustiitor că nu va mai rămâne piatră pe piatră în patria noastră dragă. Aşa că hai peste fâşie prieteni, nu asta am visat mereu ? De ce mai staţi aici, când eraţi tineri visaţi doar cum să treceţi Dunărea înot, haideţi acum până nu se închid graniţele iarăşi. -Mă, de închis nu se mai închid ele, dar nu vom avea bani să plecăm, iar aşa din disperare la vârsta noastră nu cred că vom avea curajul să mai fugim. S-a deschis, ea colivia, dar păsăretul şi-a construit un ambient comod pe spaţii înguste şi nu cred că –şi va mai lua zborul. Kaput. Servitutea are şi ea farmecul ei. ******************************************************************************************* 2.Piaţa Universităţii Mai bine Golan, decât dictator, Mai bine huligan, decât activist, Mai bine mort, decât comunist. Piaţa Universităţii, 1990. Mă plimbam pe marginea şoselei aproape de balcon. Era în jurul orei 19. Mă uit pe trotuar şi-l văd pe Şeli, fostul meu coleg de facultate. Ne-am îmbrăţişat şi ne-am aşezat pe marginea fântânii de lângă Universitate. -Vii des aici în Piaţă, l-am întrebat. Pentru că eu vin aici zilnic şi în cursul zilei şi noaptea, dar nu te-am văzut până acum. -Nu vin foarte des, dar vin totuşi, ştii că eu am o viaţă destul de complicată. -Adică încă mai umbli după femei, pocher, chefuri şi alte alea…. -Asta e, n-am ce să fac. Nu mă pot schimba şi de altfel nici nu prea am motive. N-am chef dom’le să mă schimb, las’să se schimbe lumea. -Cum omule, acum avem un motiv : libertatea. Tu ştii mai bine ce înseamnă acest cuvânt. Mi s-a părut că Şeli este puţin abătut aşa că mi-am permis să fiu mai euforic, dar oricum eram bucuros să-l văd. M-am uitat la el şi am văzut multă suferinţă imprimată pe chipul său; de câte ori l-am privit pe acest om l-am comparat cu o vulpe. Păr roşcat, pistruiat, nas de vulpe, curbat în sus, privire vicleană, ochi căprui. -Uită-te la D.M. , crezi că asemenea indivizi ne vor aduce nouă libertatea ? Fratele acestui băiat este , sau a fost, şeful securităţii din Deva. Crezi că el este curat ? În timp ce vorbea, Şeli avea un zâmbet uşor pe buze, care-i umaniza faţa. Dar nu punea pasiune în vorbe aşa cum făceam eu. Creierul meu era mai electrizat decât al lui, aşa că poate el era mai realist. D.M. era un mic lider în Piaţă, se agita destul de mult şi încerca să atragă privirea asupra sa. El şi alţii ca el au distrus ulterior demonstraţia din piaţă. Nu ştiu dacă au fost uneltele cuiva , dar este clar că în piaţă se desfăşoară diverse scenarii menite să discrediteze oamenii şi ideile lansate în piaţă. Scenarii care vor distruge demonstraţia şi bruma de consens naţional adus de revoluţie. -Poate, dar acum el face o treabă bună, am zis eu. Oricum noi nu-i lăsăm să se abată de la idealurile revoluţiei, cel puţin deocamdată. Chiar şi cei rău intenţionaţi sfârşesc prin a spune ce vrem noi, aşa că deocamdată nu ne interesează ce are în spate fiecare. Acum câteva zile un tembel a încercat să dea vina pe evreii din CFSN şi nu l-am lăsat să vorbească. El spunea că Petre Roman este evreu, Brucan este evreu,….Noi am început să fluerăm , aşa că a plecat din balcon cu coada între picioare, fără să-şi poată arunca voma intelectuală în capul nostru. Este adevărat că şi pe Iliescu nu l-am lăsat să vorbească pe 22.12.1989 când a apărut la CC al PCR, în balcon. În momentul când a apărut în balcon, am început să strigăm : fără comunişti. Şi totul sa sfârşit fără să poată spune nimic. Din păcate când a apărut la televiziune nimeni nu l-a oprit pe acest individ să vorbească, aşa cum am făcut noi la CC. Aşa că , trăiască şi-nflorescă… "Iar steluţa cea de sus oare ce-o avea de spus Socialismul spune ea, se clădeşte-în ţara mea..." Şi să ne gândim că în jurul lui erau atunci oameni informaţi: Dinescu, Caramitru, Ana Blandiana, Doina Cornea, etc. Oamenii ăştia ştiau cine este Iliescu, cine este Brucan, cine este Militaru…. Poate că dacă cineva l-ar fi oprit atunci, nu ar fi fost necesar să fim noi acum aici, n-ar mai fi murit atâţia oameni, de-atunci până acum. N-am mai fi încărcaţi cu păcatul de Crăciun şi nici nu am fi priviţi de către occidentali cu îndreptăţită suspiciune. Atâta minciună, atâta fals ne-au pus comuniştii în cârcă , încât o sută de ani după 89 vom fi trataţi de oameni falşi, de oameni în care nu se poate avea încredere. Ţara minciunii, asta suntem pentru occident. Şi asta nu de azi de ieri; în urmă cu câteva sute de ani un călugăr francez, călător prin Ţara Românească şi Moldova a spus despre noi l-a plecare : Ţara lui pseudo. -Hai să vorbim despre altceva, zise Şeli împăciuitor. Apropo de Iliescu, nu numai că nu l-a oprit nimeni pe dobitoc să vorbească, dar a fost prezentat de un securist din televiziune ca fiind "fiul unui patriot roman , el însuşi patriot" . În România nu vorbeşte nimeni de faptul că secretarii de partid erau şi şefii securiştilor. Păi de la cine primeau securiştii ordine, nu de la partid ? Nu era securitatea "braţul înarmat al partidului" ? Deci relaţia de subordonare era clară, securitatea se supunea partidului şi nu invers. În 71-72 când era tov.Iliescu la Timişoara secretar PCR cu propaganda, apăreau anunţuri la Universitate, la avizierul de la intrarea în Facultatea de Matematică(nu ştiu dacă şi în altă parte, dar la matematică pentru că atunci era Zoe Ceauşescu studentă, iar la Fizică erau alţi fii de nomenclaturişti(parcă era şi odrasla lui Maurer) : studentul x din centrul universitar Timişoara a fost exmatriculat pentru propagandă împotriva socialismului. Asta a ţinut un an sau doi şi avea ca subiecţi numai studenţi din centrul universitar Timişoara. De aceea cred că avea o legătură cu Iliescu, un activist de frunte şi extrem de voluntar. Omul voia să-i arate lui Ceauşescu cât este el de devotat cauzei. Şi este de înţeles din punctul de vedere al poziţiei lui, dar este şi de condamnat din punctul nostru de vedere. Dar iată că românii îl votează. Dar cred că ar fi mai bine să-mi spui ce-ai făcut după ce-ai terminat facultatea, dacă ai familie, unde lucrezi. Lucruri lumeşti. Politica în România este o irealitate, o ficţiune care produce crimă şi murdărie. O ficţiune care lasă urme, dacă poţi să-ţi imaginezi aşa ceva. Urme care în fapt sunt bale, vomă, ceva extrem de scârbos pentru consumul poporului. Pe lângă noi trece un tip de vreo 55 de ani, cu oarece burtă,nu prea mare , dar rotundă, grizonat, cu un nas borcănat, iar Şeli îl salută cu "să trăiţi dom' colonel". Omul se opreşte , îl priveşte pe Şeli cu o privire rea şi sfredelitoare, apoi porneşte mai departe aruncând peste umăr "mă confunzi dom'le". Şeli îşi face cruce şi zice "ptiu drace", apoi îmi spune: -Uite mă d-aia nu vin eu pe aici, piaţa colcăie de securişti. Ăsta a fost securist la sectorul 1, şi m-a anchetat ani de zile după mişcarea studenţească din 1968. Am mâncat destulă bătaie de la nenorociţii ăştia. Nu mai vorbesc de atâţia ani pierduţi prin puşcăriile comuniste. -Da , ştii Şeli că şi eu am fost anchetat atunci ? Îţi aminteşti că iniţial mişcarea studenţilor trebuia să fie de anul nou, dar din nu ştiu ce motive s-a declanşat de Crăciun, şi nu cread că nu a fost la mijloc o trădare, pentru că erau mulţi care ştiau că va fi de anul nou şi au plecat acasă, la ţară de Crăciun, aşa cum am făcut şi eu. Îţi aminteşti că în ianuarie ne-au adunat în amfiteatrul Spiru Haret şi decanul ne-a comunicat marea descoperire a partidului în prezenţa tovarăşei Zoe Ceauşescu, cum că nici un student de la matematică nu a participat la acea mişcare de protest. După asta eu şi Sorin am fost anchetaţi de mai mulţi profesori de-ai noştri, într-un mod blajin este adevărat, dar am fost anchetaţi totuşi. Tu ai participat şi ai avut neşansa să fii anchetat direct de securişti. Noi ne-am ales doar cu nişte examene picate pe nedrept, iar tu ai ajuns la puşcărie. Iar Sorin a ajuns la spitalul de nebuni. Cineva la balcon spunea că noi românii nu suntem în stare să ne onorăm eroii cât sunt în viaţă , că preferăm să călcăm în picioare ceea ce aceştia au făcut, atunci când noi preferam să nu riscăm nimic, şi să suportăm în tăcere orice. Asta se spunea din balcon, exact în momentul când Şeli rostea "să trăiţi dom'colonel". Ce ironie. Ce bestie nenorocită,..... Cum de pot exista asemenea oameni ? Cum de nu se sinucid ? Am vorbit cu Şeli despre afacerile mele : voiam să public câteva cărţi de matematică şi să vând aplicaţii financiar-contabile, eram un bun programator şi aveam deja programele făcute înainte de 1989 cât am lucrat la un centru de calcul. Voiam să ţin şi cursuri de informatică la mine la firmă. Îmi amintesc şi de o discuţie avută la GDS cu A.T. despre proiectele mele. Acesta m-a dus într-un pod unde era fratele său, tot matematician, era încă student, şi unde am văzut câteva calculatoare pe care urma să scoată o revistă. Am discutat despre proiectele mele şi le-am spus că ar trebui ca ei să se întâlnească cu muncitorii din marile uzine bucureştene pentru a le explica sensul democraţiei, să vorbească despre libertate şi despre cum văd ei reforma şi privatizarea în România. D-ul A.T. mi-a spus că vor veni muncitorii la ei, pentru că muncitorii au nevoie de luminile intelectualilor români. Eu eram de părere că intelectualii, elitele, în general, au o datorie faţă de popor, aşa că l-am indemnat să organizeze întâlniri cu muncitorii din marile fabric din capitală ca să-i lămurească(am fost la o astfel de întâlnire la 23 August, Liiceanu, Muşetescu-o să vǎ povestesc). Eu cred şi acum că luminile inteligenţei nu au rost dacă ele servesc doar la a face rost de parale. Ce viaţă fadă pentru omul care nu se simte dator faţă de poporul caruia îi aparţine. Poate fi fericire mai mare decât aceea de a fi de folos celor mulţi şi obidiţi ? Cum poţi să nu fii dator ţăranului care trudeşte din greu pentru a produce pâinea cea de toate zilele ? Oameni buni nu mâncăm cărţi şi nici tractoare. Apoi, cultura înseamnă umanism, adică solidaritate şi dorinţa individului de a fi de folos celorlalţi. Şeli s-a scuzat la un moment dat şi a plecat. Ne-am despărţit cu promisiunea că ne vom mai întâlni în piaţă; el a plecat eu am rămas în piaţă. Eu eram hotărât să nu plec din piaţă până nu-l dăm jos pe Iliescu. Tragică iluzie. Dar dacă noi nu credem în destinul democratic şi libertar al României, atunci cine să creadă ? Comuniştii şi securiştii români ? Mă uitam la tovarăşii mei de suferinţă din Piaţă şi îmi mai venea inima la loc, nu eram singur. Este adavărat că Piaţa îţi oferea tot felul de întâmplări contradictorii, greu de digerat. Se învârteau mulţi indivizi dubioşi prin Piaţă. Într-o seară l-am văzut acolo, în poziţia şezând pe fostul meu coleg de la Uzina 23 August, tovarăşul Muşetescu, un tip care era iliescian şi comunist, un activist PCR mărunt, un tip care a dat toată viaţa din coate pentru a parveni. Acum era momentul lui, era momentul lichelelor , turnătorilor, securiştilor şi micilor activişti de partid, era momentul comuniştilor, ce mai. Cum puteai să înţelegi aşa ceva ? Individul a venit la noi la cămin, în primul an după facultate am stat împreună cu Costea , un tip din Timişoara, la un cămin de familişti aparţinând uzinei. Cox, aşa-i spuneam colegului meu de cameră, l-a adus pe Muşetescu la noi în cameră împreună cu logodnica lui, o tipă blondă destul de necomestibilă , o oarecare. Tipul, M , se lăuda că se vor căsători şi naş le va fi secretarul de partid al uzinei, tov. Dina Carol, asta fiind o dovadă sigură că va face carieră şi va ajunge în nomenclatura comunistă. El credea că şi noi visăm acelaşi lucru. Eu aveam doar dispreţ faţă de astfel de indivizi. La un moment dat după ce a inspectat camera câteva minute: cărţi, casete, discuri, benzi de magnetofon , pickup, casetofon, magnetofon, un aparat de mărit, eu făceam şi fotografii, etc, toate îngrămădite într-o singură cameră 4 pe 4, tipul a început să se răţoiască la noi că de ce l-am invitat acolo, ca să ne grozăvim cu ceea ce avem noi ? Criza lui de isterie m-a lăsat ca l-a dentist, în primul moment. M-am uitat la colegul meu, era şi el la fel de uimit. Aşa că în momentul următor l-am interupt pe tâmpit şi i-am atras atenţia că nu l-am invitat eu şi dacă nu-i convine n-are decât să plece. Ceea ce tipul a şi făcut. Şi o asemenea hahaleră era acum în Piaţă. Dar spaţiul acela era plin de graţie şi primitor. Aşa că mi-am mutat privirile în balcon şi am ascultat în continuare discursurile celor care ajungeau acolo. Un tip vorbea despre faptul că Iliescu a terminat cu nota 10 Frunze, institutul de cadre de la Moscova, în timp ce Gorbaciov a luat de-abia 7. De unde ştiu aceşti oameni atâtea lucruri despre Iliescu nu pot să înţeleg, pentru că şi eu ascultam zilnic Europa Liberă, dar nu-mi amintesc să fi auzit prea des despre el. Poate că o dată sau de două ori să fi auzit de el, dar nu mai mult. Îmi amintesc că înainte de 25.12.1989 când mergeam spre televiziune, era seara pe la ora 22, am fost ajuns din urmă de un tip care mi-a spus că este actor şi merge la televiziune să recite câteva poezii şi a cerut voie să mă însoţească. De frica desigur, era inspaimântat rău. Era şi noapte, isteria cu teroriştii era în toi,.... Actorul mi-a spus că Iliescu a fost coleg cu Gorbaciov şi că acesta ar fi spus depre Iliescu că este cel mai deştept student de la Frunze, doar că este tentat să folosească metode mai puţin ortodoxe pentru a rezolva situaţiile care i se supun atenţiei. Am înţeles că tipii trebuiau să rezolve probleme conflictuale în care interveneau mase mari de oameni şi că Iliescu avea soluţii dure şi tranşante la aceste teste. Băieţii învăţau cum să manipuleze masele de oameni în stradă. Tragică aptitudine după cum aveam să constatăm pe pielea noastră. Am fost de asemenea uimit când a apărut la balconul CC-ului şi oamenii au început să strige "fără comunişti". Eu habar nu aveam atunci cât de comunist era acest individ şi ce funcţii înalte a avut în PCR. "Ole , ole, ole, ole / Frontul ăsta ce mai e. PCR." - aşa scandau fraţii mei din Piaţă. Doamne ce vremuri minunate mi-ai oferit. Cum poţi să nu fii recunoscător pentru astfel de clipe extraordinare de fericire absolută. Jos Comunismul. Jos Iliescu. M-am gândit că oricum va rămâne în istorie fenomenul din Piaţa Universităţii el va marca o ruptură totală între conducerea comunistă a ţării şi cei care au făcut revoluţia. El va marca şi un semn clar că din 22.12.1989 am asistat la o contrarevoluţie violentă, criminală şi nu la o simplă restauraţie a nomenclaturii comuniste. Pentru că restauraţia putea foarte bine să fie şi paşnică, de sorginte mediatică. Cu televizorul a-ţi minţit poporul. Oamenii au fost manevraţi şi dezbinaţi cu ajutorul televiziunii ceauşiste, comuniste, securiste şi nu mai era nevoie şi de terorişti, numai că geniul de la Moscova , specialist în soluţii neortodoxe pentru rezolvarea conflictelor sociale a ales o soluţie paranoică şi criminală. Era soluţia unor minţi criminale, a unui om lipsit de onoare, un laş. O fată spune că în Piaţă, acum se petrece a doua eliberare. Şi pentru unii chiar trebuie să fie adevărat. Entuziasmul celor din Piaţă, liniştea şi bucuria acestor suflete care cred în poporul roman sunt cu siguranţă molipsitoare. Este clar că aici, în Piaţă se petrece un fenomen religios extrem de profund. Oamenii aceştia sunt profund credincioşi. Solidaritatea pură cu destinul României transformă Piaţa într-un spaţiu sacru. "Victorie, victorie. Iliescu nu uita te votăm la Moscova." Aşa că nu mă mir că între noi şi ei ,oamenii lui Iliescu, există o prăpastie de netrecut. Este "normal" ca tovarăşul să se simtă jignit şi să se poarte sanguinar. Instinctele criminale ale acestui om sunt dezastrul României. "Manevrarea subversivă a puterii. " Aşa sunt comuniştii pretutindeni. La balcon oamenii spun ceea ce cred şi mesajul lor anticomunism este absolut clar. Atâţia oamenii curajoşi şi curaţi. Doamne ajută mielul tău pentru că dreaptă este cauza pe care o slujeşte. "Noi de-aicea nu plecăm , nu plecăm acasă, până nu vom câştiga libertatea noastră. Jos Iliescu. Aşa , aşa să poarte pijama." Oamenii voiau să-l vadă pe Iliescu la puşcărie. Judecat şi condamnat. "Iliescu pentru noi, este Ceauşescu doi. De 45 de ani noi suntem golani." "Aţi instaurat prin vot burghezia roşie.", scria pe ecusonul unui tip din Piaţă. Pe un alt ecuson scria “Golan post-mortem”. Ce revărsare de fantezie şi umor. Oamenii aceştia sunt minunaţi, dar dacă nu va exista cadrul social care să pună aceste energii în slujba ţării energia lor se va pierde în van, ca şi pe vremea lui Ceauşescu. Şi exact asta se voia sus, la vârful puterii KGB-iste din ţară. Iar oamenii simţeau acest lucru. Oamenii cer respectarea Punctului 8 de la Timişoara, crezul revoluţiei române : fără comunişti. Pentru asta au murit atâţia oameni. Pentru asta am luptat în decembrie. "Ieşiţi din ţară. Ieşiţi din ţară. Libertate. Libertate.Mai bine haimana decât trădător.Mai bine huligan decât dictator. Mai bine golan decât activist. Mai bine e mort decât comunist." Piaţa este un spaţiu creativ. Atâţia oameni talentaţi şi inteligenţi sau produs aici aprinzând inimile celorlalţi şi întreţinând viu idealul naţional de libertate. Speranţa s-a născut aici şi tot aici a fost reaprinsă să strălucească pentru veşnicie. Cântecele pieţei vor rămâne în conştiinţa oamenilor şi când cei care le-au creat nu vor mai fi şi când numele bandiţilor, trădătorilor de neam şi ţară nu vor mai fi rostite. FSN=Floarea Socialismului Naţional a zis un FSN-ist Golan, de la tribună. Este clar că oamenii aceştia nu pot fi păcăliţi-aceasta este de altfel şi singura lor vină. Pentru asta vor fi ei pedepsiţi, dar nu "pentru vina de a nu iubi" cum spune poetul. Inima lor era plină de iubire. Iar Piaţa era spaţiul în care se manifesta această iubire. Peste câteva zile mă întâlnesc cu Şeli iarăşi. Venise după mine în Piaţă, ştia că dacă nu răspund la telefon sunt în spaţiul sacru. -Hei, cum este cu Victoria mă abordă Şeli. -Noi construim o statuie a Victoriei, i-am spus eu. O statuie din cuvinte, atitudini, gesturi, muzică, o statuie din iubire care va rămâne peste timp.Generaţiile viitoare îşi vor aminti de noi aşa cum noi ne amintim de momentul 1848. -Sunteţi poeţi, voi vă luptaţi cu vorbe frumoase şi cântece împotriva mitralierelor şi armelor cu lunetă detonate de către specialişti în manipulare. Ţara asta este dusă, dragul meu. Este deja vândută. Hai să profităm de ocazie şi să facem afaceri. Eu vreau să deschid un restaurant şi caut asociaţi. Vrei să te bagi ? -Cu ce ? -Îmi trebuie bani şi consultanţă. Vreau idei. -O să-ţi dau ceva bani, dar cu cine ai mai vorbit ? -Păi tu eşti primul deocamdată. Voi vorbi astăzi cu Nicki şi cu Gina. O ştii pe Gina, tipa aia blondă cu ţâţe mari care este căsătorită cu Vasile . Ea ne-a fost colegă, iar el era la Politehnică. După, a lucrat la Republica. Cred că-i ştii. -Îi ştiu pe tipi, dar nici unul nu a lucrat în domeniu. Crezi că vor marşa la idee ? Eu sunt îndrăgostit de atmosfera care poate domni într-un bar, iar tu ştiu că ai crescut prin baruri. Aşa că s-ar putea să faci treabă bună. Mi-ar plăcea să văd acolo oameni educaţi şi pasionaţi de idei. Ar putea să fie locul de întâlnire al unei elite pasionată de idei , de femei şi de băutură. Ştii cum petreceam noi ore în şir zilnic prin barurile bucureştene când eram studenţi. Ce discuţii interesante, ce oameni frumoşi. -Da, eram tineri. Îmi amintesc de o discuţie pe care a-i avut-o cu Florin când a venit în bar prima oară cu viitoarea lui nevastă. Ştiu că te-ai aprins bine de tot. Atunci mi-am dat seama că o placi pe fata aia. Dar ştiam că nu vei face nimic să fie a ta. Tu eşti un tip prea moral. Nu eşti în stare să întinzi mâna în ograda altuia. -Haide omule vorbeşte-mi de afacere, nu despre femei. Cum vrei să faci, ai spaţiu ? -Da, am un spaţiu pe lângă Piaţa Victoriei. Acum mă duc în Drumul Taberei să vorbesc cu un tip cu bani, ne vedem mâine la 12 la ieşirea de metrou din Piaţa Victoriei să vedeţi spaţiul şi să stăm de vorbă cu toţii, să vă cunoaşteţi. -Bine , omule, ne vedem mâine. Ţeapa(1)
Ar trebui să ne întrebăm, cum ar arăta viaţa noastră fără serviciile secrete. Şi dacǎ pentru mine este clar cǎ serviciile folosesc doar pentru a ne domina prin teroare, crime, manipulare, pentru majoritate asta nu este clar deloc. Nu am întȃlnit pȃnǎ acum securist care sǎ se vaite cǎ nu are bani. Am observat cǎ “afacerişti” cu obiecte aduse pe sub mǎna din occident sunt indivizi care au “spate”, adicǎ protecţie din partea securiştilor. Marii importatori sunt şi ei securişti.Logica spune cǎ ei vor fi miliardarii RO şi tot ei vor decide viitorul acestei ţǎrii. 3.Amintiri din prima iubire-iluzia amantului perfect Am intrat în sala de sport, era la asfinţit, şi soarele m-a izbit de pe chipul unui înger blond. M-am îndrăgostit instantaneu. Pentru că eram un puşti obraznic şi cu succes la fete m-am aşezat lângă fată şi am întrebat-o cum o cheamă. Încet, am încropit o conversaţie, eram când serios , când glumeţ. Ea mă privea printre gene, lăsa capul în jos când vorbeam, chicotea, apoi ridica spre mine o privire sfioasă, voia parcă să mă privească, dar voia mai degrabă să mă atragă spre ea. Mi-am dat seama că era un joc şi că ea ştia mai multe decât îi permitea vârsta pe care o avea, era de vârsta mea şi ar fi trebuit să nu ştie prea multe. În clasa a noua de liceu nu cred că ştiam prea multe şi nici colegii mei nu erau prea experimentaţi. La un moment dat a intrat în sală un coleg cu doi ani mai mare decât noi, îl cunoşteam, era un derbedeu. S-a îndreptat spre noi şi s-a aşezat lângă iubita mea instantanee, a sărutat-o, iar ea şi-a întors privirea spre mine şi a început să râdă, mocnit, cristalin, adorabil. Desigur eu eram încurcat şi surprins. Emil, mi-a întins mâna , aşa îl chema pe colegul meu şi prietenul Feliciei, şi m-a întrebat. -Îţi place ? - Da , am răspuns eu, pe un ton care se voia nedecis. Voiam să pară un răspuns doar politicos. Ca şi când în realitate nu-mi plăcea, dar din respect pentru el am spus , da. Şi evident eram aşezat lângă ea din întâmplare. -Vrei să vă las singuri a zis Emil cu un zâmbet abia schiţat pe buze ? -Nu, am continuat eu pe acelaşi ton. Putem discuta în trei. Fei , râdea. Era o fată cu simţul umorului, avea un zâmbet şugubăţ, o privire şăgalnică şi amuzată în acelaşi timp. O privire care te îndemna la rele. Parcă-ţi spunea : haide , fă-o. Zi ceva, fii obraznic, poţi. Vreau să dai ce e mai bun în tine. -Îţi aminteşti de Ioana, sora lui Mutu, m-a întrebat Emil ? -Da, zic eu, ce-i cu ea ? -Păi, eu ştiam că ţie îţi plac ţigăncile nu suedezele. -Am mai crescut între timp. Oricum în interior sunt o finţă solară. -Eu am auzit că eşti îndrăgostit de Sanda, care este tot brunetă, zise Fei. M-a privit zâmbind şi parcă cerându-şi scuze că mă pune la zid. Chicoti uşor şi se lăsă un pic pe spate, sprijinindu-se de pieptul lui Emil. Dar s-a răsucit spre mine şi şi-a lipit genunchii de mine. Mă privea în ochi şi ştiam că va fi a mea. Parcă spunea, puştiule îmi placi. Dăi înainte. -Am privit-o şi i-am zis, eu credeam că îngerii au doar zâmbet. -Puştiule, cred că ar fi bine să faci paşi, zise Emil iritat de intervenţia fetei. -Bine, plec, dar a fost doar o glumă. Sper să nu te superi, prietena ta este o fată isteaţă. Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu voi, am zis eu împăciuitor. Aşa că m-am ridicat şi am plecat printre ai mei, colegi de clasă. Era şi Sanda, prietena mea de suflet. Apoi s-a stins lumina în sală şi am vazut un film cu Jean Marais, un film de capă şi spadă. M-am găndit săptămâni în şir la Fei. Într-o zi m-am dus la cămin la ea, dar era sâmbătă şi ea era la ţară, la părinţi. Am rugat o colegă de clasă să-i ducă în cameră o scrisoare de la mine. Îi scriam că mă gândesc tot timpul la ea şi că vreau să fim prieteni. Îmi amintesc de comparaţia pe care am făcut-o , între ea şi fecioara în peşteră de Da Vinci. După un timp, a venit pe stadion unde jucam fotbal cu o altă clasă. A fost destul de gălăgioasă în galerie, aşa că am ştiut că era liberă. După meci, am plecat împreună de parcă eram prieteni de o veşnicie. Am vorbit până noaptea târziu, ne-am pipăit, ne-am sărutat. Am observat că ori de câte ori încercam să o strâng mai tare în braţe ştia să se retragă ca o felină, Dar nu conta, eram fericit şi vorbăreţ. În fond nu eram decât doi puşti fără experienţă şi puri. Şi mi se părea normal să ai răbdare cu o fată. De altfel acest joc îmi plăcea şi mie. Am continuat să ne vedem aşa ,un an, un an şi ceva. Şi totuşi nu am reuşit să ne apropiem niciodată. În ultima clasă de liceu eram doar o pasăre rănită, debusolat şi fără ţel. Eram singur şi fără explicaţii. M-am întâlnit cu ea, după câţiva ani şi am avut o aventură de o noapte. Ne potriveam perfect. Dar destinul nostru nu era să fim împreună, Iar eu trăiam într-un univers magic ale cărui legi încercam să le desluşesc. Eram legat la ochi. Eram fermecat. Cred că mi s-a tras de la ţiganca aceea care m-a iniţiat în arta tantrică. O aventură de o vară după ce am terminat clasa a şaptea. Această experienţă mai mult mi-a dăunat decât mi-a folosit pentru că şi colegii şi colegele mele , printre care trăiam erau lipsiţi de experienţă şi parcă nici nu prea erau preocupaţi de full-contact. Îmi amintesc de o fată brunetă şi cu ochi albaştri, o chema Andra şi era studentă în primul an, ca şi mine de altfel. Eram împreună pe marginea Dunării, într-o vacanţă şi făceam plajă. Eram singuri în zona aceea şi puteam să facem ce voiam. Ne giugiuleam în joacă , este adevărat, ne sărutam uşor. Eu încercam să o mângâi prin zone mai intime, dar ea îmi lua mâna şi o ducea spre sâni. Şi mă privea cu reproş. La un moment dat s-a ridicat de pe prosop şi a intrat în apă. Privea în urmă să vadă dacă vin şi eu. Am observat că slipul ei s-a rupt şi i se vedea pielea de pe fese, şi ce fese doamne, armonică divină, cum se înfoiau. Am privit-o cum intră în apă , degustând spectacolul acelei armonici biologice, şi am urmat-o în apă, fără să mă grăbesc, pentru că voiam să observe că sunt excitat. După câteva mângâieri şi săruturi uşoare s-a întors cu spatele la mine şi s-a lipit de mine. Eu am strâns-o în braţe şi în momentul acela ea a simţit că i sau rupt chiloţii, şi a rupt-o la fugă spre mal . În timp ce-şi punea rochia pe ea, eu o priveam amuzat, cum se îmbrăca , cu mişcări de şerpoaică. Fiind studenţi în primul an, ar fi trebuit să fie mai interesată de sex. Dar ea era doar o fetiţă romantică care nu voia sex ci doar giugiuleală. Cam aşa erau colegii mei. Imaturi şi fără experienţă sexuală. -Cu Fei cum era ? Şi de ce îi spui Fei, de ce nu Feli ? Cred că este mai bine să crezi că nu erai tu suficient de experimentat şi de sexualizat. Altfel ai fi putut obţine de la colegele tale ce căutai. Dacă te-ai culcat de câteva ori cu ţiganca, care am înţeles că şi ea era doar o puştoaică, nu înseamnă că erai cine ştie ce sculă de amant. Unii nu devin amanţi nici după o viaţă de om. Este şi asta o chemare, un talent. Nu vezi că lumea-i plină de soţi şi nu de amanţi ? Eu cred că erai tu prea pur şi aprecia-i mai degrabă giugiuleala decât sexul. De altfel eu te-am văzut cu mai multe gagici şi cred că eşti un romantic incurabil. Amanţii adevăraţi nu sunt romantici, ci eficienţi. Aventurile lor pot fi romantice, asta ţine mai degrabă de circumstanţe şi sigur de punerea în scenă , pentru că un amant este un tip raţional, care elaborează scenarii şi întinde capcane. El face gesturi aşa zis romantice, dar acţiunile sale au o finalitate clară : salteaua şi mai ales dominarea adversarului, acesta este în fapt scopul final. Eu mi-am pierdut o seară jucândum-ă cu o tipă, Gina, fără să reuşesc să mă apropii prea mult de ea. Era o tipă blondă şi senzuală, avea nişte cupe impresionante, nu erau chiar foarte mari , dar erau tari şi rotunde. Când o atingeam pe sâni i se cutremurau nările. Mă jucam cu ea , dar mă gândeam cum să-i fac felul. Aşa că i-am propus să o conduc acasă, locuia în gazdă pe lângă Circ. Mi-a atras atenţia că gazda ei este o bătrânică ultraortodoxă şi nu are voie să aducă bărbaţi în camera ei. -Nu este nici o problemă, stai liniştită. Am asigurat-o că nu am intenţii criminale. Sa ne cunoaştem mai bine, şi mai vedem. Timpul rezolvă astfel de probleme. Păream indiferent , dar înăuntru fremătam şi nu puteam să-mi scot din minţi sânii ei elastici şi impresionanţi, cu care imaginaţia mea lucra deja. Dacă ar fi bănuit ea ce era în mintea mea ar fi luat-o la fugă fără să se mai uite înapoi. -Eşti un băiat deştept şi ştii că aşteptarea îţi va fi răsplătită din plin, dacă te porţi cum se cuvine. Aşa mi-a zis şi m-a privit direct în ochi. Mă gândeam că tipa joacă tare, dar nu credeam o iotă din ce-mi spunea. Nu avea cum să fie altceva decât spuneau ţâţele ei gâlgâitoare şi decât şoaptele nocturne ale buzelor ei senzuale. Avea o fustă uşoară de vară pe ea şi când mergea fesele ei înfoiau fusta ca pe o armonică, era o plăcere să o vezi din spate când mergea. Mă gândeam la plăcerea de-a mângâia aceste fese. Trebuie că tipa asta era făcută numai din plăceri. Iar mintea mea lucra intens la cum să-i fac felul. În maşină, am rămas în spate sprijinit de bară, m-am lipit de ea şi din când în când o sărutam pe ceafă. Am avut grijă să-i şoptesc tot felul de prostioare la ureche, pe un ton delicat, tandru. Ea se răsfăţa curajoasă în braţele mele. În maşină erau câţiva călători întârziaţi, aşa că era relaxată şi curajoasă. Cred că în momentul acela îi puteam face felul chiar acolo în maşină. Nu cred că ar fi spus nu, şi nici nu cred că avea puterea să se opună, dar de, morala nu permite în public. În fine am ajuns acasă la ea şi , conform scenariului pe care-l ticluisem în mintea mea invadată de spermă, am sărutat-o uşor în poartă şi am plecat promiţându-i că o sun a doua zi. Ea a intrat în curte puţin nedumerită, se aştepta la mai mult, era evident derutată şi mă privea cum mă îndepărtez, încet şi privind-o peste umăr. Era excitată şi se aştepta să mai rămân şi să ne sărutăm. Poate chiar să insist să intru în casă. Dar eu nimic, eram corect şi pur. După câteva minute m-am întors, am urmărit-o cum se dezbracă , perdeaua era destul de uşoară, iar ea se dezbrăca fără să-si dea seama ca totuşi, din stradă se vedea destul de bine, chiar dacă uşor estompat. Aşa că în momentul când a ieşit din cameră am sărit gardul. Ştiam în ce cameră stă , şi pentru că geamul era întredeschis am sărit direct în cameră şi am aşteptat după draperie, din prudenţă. Era o cămăruţă mică cu un televizor, o măsuţă şi două fotolii. Un fel de antreu. Gina era în cealaltă cameră şi se dezbrăca, am văzut asta prin perdele . A intrat în antreu în chiloţi şi fără sutien şi a intrat în bucătărie fără să mă observe. Eu am intrat în dormitor. M-am dezbrăcat şi m-am urcat în pat. Nu pot să-ţi spun ce expresie a avut când a intrat în dormitor şi m-a văzut în pat. Dar o să-ţi spun ce a urmat după ce a sărit pe mine , chipurile să mă bată. Dumnezeule mare. Într-o fracţiune de secundă, fără să-şi dea chiloţii jos a condus-o cu mâna exact unde trebuie şi era în extaz, învălurindu-se, şi învălurindu-se, şi învălurindu-se. Înota în plăceri de parcă voia să sufoce aerul care ne dădea viaţă. Avea un păr lung şi pentru că era despletit îi cădea pe faţă apoi pe spate după cum se mişca în extaz. Când se apleca spre mine mâinile ei alunecau pe pieptul meu până la umeri, îmi cuprindeau umerii cu senzualitate şi se retrăgeau uşor pe mâinile mele care erau lipite de sânii ei imenşi şi tari şi elastici care crăpau de plăcere. Numai în vis un adolescent poate avea o experienţă erotică atâta de intensă. Şi apoi când eram deasupra-i am fost cutremurat de chipul ei în care se adâncea plăcerea, un chip atât de expresiv, o frumuseţe fascinantă şi pe care nu o observasem până atunci. Şi ce ciudat se schimba expresia feţei în timp ce eu o pătrundeam cu incetinitorul, jucându-mă mai întâi în cercuri complete în buzele scoicii arhaice, opt cercuri complete şi-apoi pătrunzi extatic. Un profil narcisic, căzut în sinea lucrurilor, în sinea lumii. Un vis, ca un zâmbet abia schiţat. Şi privirile mele lacome să soarbă extazul de pe chipul ei blând. Poate că Dumnezeu nu ar fi trebuit să ne dăruiască astfel de clipe. Extazul te poate pierde. Mintea noastră este prea fragilă şi prea nesigură, prea limitată şi prea abstractă. Un astfel de moment te poate împinge la crimă. Am trăit acea clipă care ne-a mistuit pentru a ne mântui. De ce să-mi fie ruşine de viaţa mea ? Şi dacă nu eram eu, clipa aceea de neuitat, s-ar fi produs ? Poate că femeea aceea nu are nimic altceva decât clipa aceea mistică. Ştie cineva să-mi spună de ce s-a produs contactul, întâlnirea aceea am programat-o eu ? ………………………………………………… Şi ca să înţelegi de ce-ţi povestesc această aventură a mea, trebuie să ştii că de atunci nu am mai văzut-o niciodată pe fata aceea. Ce mai putea urma ? Mai aveam şi altceva să ne spunem ? Amantul adevărat oferă extazul şi pleacă. Pentru că numai aşa poate locui acel suflet pentru totdeauna. Femeia aceea nu o să mă uite niciodată, pentru că nici clipa aceea nu se poate repeta. Indiferent cu ce bărbat va fi, ea se va gândi tot timpul la mine. Voi fi visul ei cel mai frumos. Se va gândi la mine tot timpul, cu tandreţe atunci când va crede că a înţeles şi cu ciudă şi durere atunci când nu va putea să-şi explice de ce am dispărut. Iar Narcis se poate prelinge în oglindă , pentru că are ce să vadă, un imperiu de chipuri în extaz. Nu propriu-i chip îl admiră Narcis în oglindă, ci chipurile celor seduşi. Amantul se hrăneşte din amintiri, retrăind viaţa celor seduşi, momentele intense de amor, amantul ajunge la echilibru şi înţelepciune, pentru că viaţa devine o anexă a imaginaţiei. Cei seduşi vor face acelaşi lucru, vor retrăi în imaginaţie amoruri de intensitate maximă, acele momente magice şi irepetabile. Astfel se creează un echilibru care-i ţine pe toţi în viaţă. Sunt sigur că dacă eu nu m-aş gândi la ea, ea s-ar evapora în neant, ar dispărea fizic, nu simbolic. Aşa cred eu, asta este cea mai intimă şi mai profundă credinţă a mea. Mintea ei nu va avea nici un moment de relaxare fără să aibe viziunea acelei aventuri, şi-mi va trimite în necunoscut un zâmbet. Iar în momentele de criză tot la mine se va gândi, pentru că eu sunt singura ei alternativă, nu va găsi alta niciodată. Ea va locui în imperiul meu. -Dragul meu trebuie să-ţi spun că eşti un monstru, sper că asta este doar teorie. În interiorul tău sper că ai trăit ca un om normal. Pentru că ceea ce-mi spui seamănă cu o interiorizare a dictaturii comuniste. Adică, tu ai luat dictatura din exteriorul tău şi ţi-ai băgat-o în suflet, de bună voie şi nesilit de nimeni. Mi se pare monstrous. Ceea ce i-ai făcut tu acelei fete este exact ceea ce ţi-au făcut ţie comuniştii, sistemul communist, dictatura: ţi-au oferit o puşcărie şi au încercat să te silească, să te convingă , să te manipuleze astfel încât să declari că ai trăit în paradis. Şi ar trebui să-ţi treacă prin minte că, în egală măsură, şi tu eşti un locatar în imperiul acelei fete, pentru că şi ea are un imperiu al ei. -Nu cred că ai înţeles, comunismul nu a pătruns în mine pentru că eu mi-am construit propriul meu imperiu. Eu construiesc acel imperiu şi ea este victima. Poate că am folosit aceleaşi metode, cum spui tu, deşi eu nu cred, pentru că eu locuiesc într-un univers subtil şi nu în unul poliţienesc, dar este sigur că am locuit în lumi paralele. Nu există comunicare între cele două lumi, pentru că una este să dai cu bâta în iluzii, în visele oamenilor şi alta este să creezi vise. Eu sunt un artist, un creator de iluzii, un semănător de vise. Eu aşa am trăit. Ea trăieşte visul creat de mine. -Şi dacă fata aceea nu va fi mulţumită cu nici un băiat pentru că nu-i va mai oferi nimeni extazul acelei seri şi va rămâne singură şi neroditoare ? -Eu i-am oferit o experienţă exemplară. Oamenii admiră totemul, care este agăţat acolo undeva în memoria lor, la loc de cinste, dar trăiesc în universul slab energetic al vieţii de zi cu zi. Iar sexul nu este decât o mică parte a acestui univers. Nu mai au nevoie oamenii de icoane ? Totemul este folosaitor la sărbătoare. Fata ştie, datorită mie, cine este şi de ce este în stare. Este treaba ei să recreeze momentul. Oamenii trăiesc din amintiri oricum. Este povestea lor, romanul lor. Nu spunem aşa toţi: viaţa mea este un roman. -Omule, eu mă gândesc la tine. Nu cred că poţi fi fericit trăind cu gândul să le dai lecţii celorlalţi. Ce este viaţa ta dacă tu vrei doar să le dai un exemplu celorlalţi ? Imperiul tău nu te cuprinde şi pe tine, alţii trăiesc în el, tu doar îi priveşti din exterior. Tu eşti spectatorul, alţii trăiesc. Poate ca ei sunt fericiţi, singurii fericiţi ai acestiu imperiu. -Fericirea, spui tu. Senzaţia din seara aceea înseamnă fericirea ? -Da, dar nu i-ai dat fetei şansa să se lămurească dacă tu erai alesul sau nu. Modelul familiei este adânc împlântat în sufletul omului. Şi tu spui că ai procedat aşa ca să-i populezi sufletul pentru tot restul vieţii ei. Deci ai avut o intenţie malefică. Sau cel puţin egoistă şi antisocială. -Tu foloseşti concepte pe care eu nu le mai înţeleg. Pur şi simplu eu ofer ceva femeilor, deci nu sunt egoist şi nici malefic. Crezi că toate femeile care sau culcat cu tine au avut acelaşi motiv şi au simţit acelaşi tip de plăcere ? Eu nu cred. Ţi-am spus motivaţia mea pentru că tu trăieşti la polul opus şi eşti nefericit, în timp ce eu sunt perfect liniştit şi integrat în lume. Tu eşti un exclus. Pentru că ai motive false şi oamenii simt acest lucru şi te resping. Nu zic că intenţiile tale nu sunt bune. Dar nu este suficient să fii bine intenţionat. Trebuie să poţi construi propriul tău imperiu dacă vrei să te lauzi că trăieşti propria ta viaţă şi nu pe a altora. Eu sunt liniştit , omule. Uită-te la mine. Ce probleme am eu ? Întinde mâna şi ia ce crezi că ţi se cuvine. Dacă poţi. -Mie nu mi se pare că între tine şi comunişti este o diferenţă de esenţă. Voi acţionaţi în afara moralei creştine , acolo unde nu este nimic, decât un univers sterp. Oamenii nu există pe lume pentru că vrei tu, sau pentru că le dai tu voie, nu sunt reprezentări ale voinţei tale. Aşa cum nu avem nevoie de aprobarea partidului ca să existăm. Ne-am născut prin voinţa lui Dumnezeu sau dacă vrei prin voinţa altor oameni , părinţii noştri, iar aceştia nu ţi-au cerut ţie voie şi nici partidului. -Eu am un scop în viaţă, iar scopul meu îi include şi pe ceilalţi. Iar eu nu vreau să le fac rău oamenilor. Pur şi simplu vreau să-i ajut să se descopere pe ei înşişi. Să devină realişti şi puternici. Să stea în centru şi nu la periferie, spectatori ai vieţii. Totul este o chestiune de sentiment. Misiunea mea este să le arăt oamenilor că poţi trăi exemplar. Eu am un proiect, amantul. Tu vrei să ajungi scriitor, altul vrea să ajungă preşedinte. Etcetera. -Da, Ion Iliescu vrea să fie preşedinte pe viaţă. Are şi el un proiect. Şi Ceauşescu a avut un proiect. Şi Hitler. Şi Stalin. Şi Mao. Oricum, în viziunea mea, tu eşti mai degrabă pocherist decât amant. Lumea ignoră oricum imperiul tău. -Bine, bine, ştiu toată povestea. Dar tu reduci ceea ce am spus eu la ceea ce ştii deja. Ori eu sunt un om, sunt o realitate super-complexă. Nu pot fi redus la ceea ce este deja cunoscut şi cu atât mai puţin la ceea ce ştii şi eşti în stare să pricepi tu. Eu nu fac fapte antisociale. Dacă mă duc cu o femeie o fac pentru că-mi place femeia aceea. Dacă nu vreau să mă angajez mai profund în viaţa ei este pentru că nu vreau să transform extazul unei clipe care miroase zeiesc în bucătărie. O viaţă banală se oferă cu generozitate fiecăruia, acesta este modelul banal care este afişat în orice bucătărie. Nu te opreşte nimeni să alegi acest model. Eu vin şi vă ofer altceva. Nu fericirea, nu extazul, ci visul. O viaţă în care deşi nu totul este permis orice este trăibil şi poate fi autentic. Atitudinea şi sentimentul contează până la urmă. Trăieşte-ţi visul, rupe barierele ce despart o lume de alta şi o să vezi că nu este nici o diferenţă între cele două lumi. Ce înseamnă până la urmă realitatea ? Poate cineva să spună că trăirea din vis nu este reală ? Şi să ştii că eu am exersat la pocher răbdarea şi delicateţea gesturilor necesare dacă vrei să cucereşti o femeie. Ştiu că ţie nu-ţi place pocherul, dar ţi-l recomand dcă vrei să devii un amant bun. După părerea mea ai şanse pentru că am văzut că-ţi place să chibiţezi. Şi-a sfârşit spiciul râzând. Am râs şi eu, dar mai mult pentru că s-a aprins din cauza insinuării mele că el nu ar fi chiar atât de bun amant, titlu la care ţinea foarte mult. Oricum este clar că glumeşte pe jumătate. Sau mai bine, exagerează supradimensionând ca orice artist. -Un puşcăriaş ar putea să înţeleagă mai bine, pentru că el trăieşte într-un univers închis şi atunci el se poate sau chiar este obligat să se refugieze în vis. -Viaţa în puşcărie nu este chiar aşa de diferită de cea de afară, pentru că oamenii simt cam acelaşi lucru şi au aceleaşi probleme şi preocupări. Şi în puşcărie sunt puţini cei care sunt în stare să-şi construiască un vis şi să trăiască cu el în suflet. Dacă poţi să simţi că traieşti cu adevărat atunci când visezi atunci poţi să înţelegi ce vreau să spun eu şi cum trăiesc eu. Eu pot să stau cu ochii deschişi şi să trăiesc profund şi adevărat ca în realitate, construind un vis. Am învăţat asta în puşcărie când trebuia să fac să dispară totul din jurul meu, dar şi voi în afara puşcăriei eraţi obligaţi de sistemul comunist să faceţi acelaşi lucru. Nu cred că nu ţi-ai dat seama de această trăsătură a socialismului ceauşist. Dictatura creează o psihologie de puşcăriaş. Fiecare individ puternic este obligat să-şi trăiască viaţa intimă ca într-un vis, pentru că în realitate nu i se permite să trăiască. Te trezeşti tot timpul că traieşti în imaginar, mângâi o femeie în gând pentru că nu-ţi este permis să faci orice, te răzbuni pe unul pentru că este mai puternic decât tine sau pentru că nu este lângă tine şi ţi-ai amintit de el, etc. Şi tot exersând acest mecanism al imaginaţiei ajungi să trăieşti cu fervoare propriul vis . Viaţa e vis zice poetul , dar şi , visul este singura realitate în care poţi să trăieşti, asta te obligă să crezi sistemul comunist concentraţionar. Pentru că trăire omenească adevărată fără libertate nu este posibil, sau nu este ceva profund şi verosimil, nu este autentic. Cazarma , de exemplu este mult mai cumplită decât puşcăria , pentru că te crezi liber, dar eşti obligat să trăieşti inautentic, în cazarmă nu ai nici o opţiune, nici măcar visul. În cazarmă nu poţi nici să visezi, pentru că ai iluzia libertăţii Un proiect care nu-ţi aparţine, dar pe care eşti obligat să-l trăieşti, este un coşmar. Aşa a fost viaţa noastră şi în socialism. Un coşmar organizat de cei mai proşti dintre noi. -Spune-mi Şeli, tu ai făcut armata ? Poate ai o poveste mai realistă. -Sigur, dacă vrei îţi povestesc ceva incredibil. Dar ai face bine să mă scuteşti de insinuări, dacă tot mă străduiesc să te satisfac. Eu îţi dăruiesc aur pur. Înţelegi , puştiule ? Femeile care m-au cunoscut pe mine sunt fericite pentru că au ceva sigur în viaţa lor: mă au pe mine. Ele retrăiesc la infinit extazul acela. Se vor trezi relaxate şi cu zâmbetul pe buze, indiferent de ce nenorociri li se întâmplă. Pentru că întâmplarea aceea exemplară o să le mereu în faţă. -Trebuie să zic şi eu ceva , nu ? Dar mă gândesc la fata aceea, dacă va rămâne toată viaţa prizoniera imperiului tău. -Are şansa să-şi construiască propriul imperiu, nu ? Cine o împiedică. Dacă înţelege modelul pe care i l-am dăruit eu. Numai că în acel imperiu eu voi fi Soarele. Dar hai să-ţi ziv ceva de armată. Bine, ascultă aici şi învaţă. Am făcut armata la trupă, la antiaeriană. Aici în comuna Pantelimon, gard în gard cu Bucureştiul. Aveam un locotenent de treabă şi cu bun simţ, unul Lungu. La fiecare grupă era câte un TR-ist, ceilalţi erau puşti care nu aveau decât liceul. La una din grupe era un locotenent care nu mă simpatiza deloc, îl chema Călăraşu. Era mic şi simpatic, rotund la faţă şi cu un început de chelie. Într-o zi când lipsea locetenentul meu vine Călăraşu şi ordonă: trupă înainte marş, trupă culcat, salt înainte, culcat, etc. Era octombrie-noiembrie, în curtea cazărmii erau mici lacuri îngheţate, iar colegii mei se culcau în aceste lacuri, pentru că ghiaţa era subţire şi ceda uşor. Fiecare încerca să nu nimerească într-un lac şi înjura de mama focului. Eu eram convins că imbecilul ăla voia în fapt să mă vadă pe mine culcându-mă în lacuri şi nu pe colegii mei de aceea nu m-am culcat de la prima comandă , ca să-i lase pe ceilalţi în pace şi să se ia de mine. De altfel a şi început cu , soldat TR Şelaru culcat. Eu nimic, alergam spre gard fără să execut comenzile. El zbiera la mine eu alergam, uşor spre gard. A început să mă ameninţe cu tribunalul militar. Ceilalţi se opriseră şi asistau la nebunia din jurul lor fără să ştie ce se va întâmpla. Locotenentul zbiera la mine, eu alergam spre gard. Când am ajuns la gard, ce crezi că am făcut. Pur şi simplu am sărit gardul şi dus am fost. Locotenentul a amuţit. Ceilalţi mi-au povestit că au urmat câteva minute bune fără ca cineva să respire. Toţi erau stupefiaţi. M-am întors în cazarmă abia a doua zi dimineaţa şi nu era prima oară când făceam asta. De obicei plecam pe la ora 15-16 în oraş şi veneam a doua zi dimineaţa la apel. A doua zi mă aştepta o surpriză. Un maior care era şi secretar de partid m-a luat la întrebări la el în birou. Discuţii , acuze, ameninţări, acuzaţii. I-am spus că locotenentul a vrut să mă umilească special pe mine, iar eu nu suport aşa ceva, şi nici nu cred că asta este menirea armatei. Locotenentul acela are ceva cu mine şi colegii mei pot confirma. Oricum ordinele lui nu aveau nici o justificare. Eu am primit ordin de la locotenentul meu să le explic colegilor mei bazele matematice ale balisticii cât timp lipseşte el. Şi asta făceam când a venit Călăraşu şi a dat ordinele acelea aberante şi fără nici o justificare. Am discutat şi cu colonelul, care era comandantul batalionului, dar ăsta era mai încuiat decât secretarul de partid. Oricum au hotărât să raporteze mai sus. A doua zi a venit un lent-colonel, care era şeful lor. Am stat de vorbă cu el. Ăsta era un afemeiat şi un beţiv mâna întâi, aşa că era exact ce-mi trebuia. Am discutat despre femei şi despre chefuri şi despre pocher aşa că eram sigur că nu voi păţi nimic. După câteva ore de discuţii cu colonelul Ciupitu, aşa îl chema, am fost lăsat liber şi m-am ales cu o meditaţie, un nepot al colonelului care era un puşti în clasa a şaptea. M-am angajat să merg de două ori pe săptămână acasă la puşti, undeva pe lângă orăşelul copiilor din parcul Tineretului, şi să fac cu el matematică. În fapt femeia era amanta colonelului , iar puştiul era băiatul lui din flori.Colonelul a dormit în cazarmă în noaptea aceea , iar a doua zi a făcut instrucţie cu cadrele, cu masca pe figură. Noi şedeam la ferestre şi priveam spectacolul, unii amuzaţi , alţii speriaţi. De atunci nu s-a mai legat nimeni de mine şi plecam în fiecare zi din cazarmă când voiam şi mă întorceam a doua zi dimineaţa. Au mai fost momente tensionate. La un moment dat trebuia să plecăm la Mare, la capul Midia să participăm la trageri. Eu am refuzat să plec. Însuşi colonelul a venit şi mi-a dat ordin să urc în maşină, dar eu am refuzat. M-a ameninţat , dar până la urmă nu mi-a mai zis nimeni nimic. Dacă o să -mi ceri să explic atitudinea mea, trebuie să-ţi spun că habar n-am de ce mi-am pus libertatea în joc atât de iresponsabil şi nici nu pot să spun ce era în capul meu atunci. Aşa ca observaţie generală, pot să spun că era modul meu de-a protesta împotriva dictaturii comuniste. Pentru că am mai fost în astfel de situaţii şi am procedat la fel. Şi nu cred că era vorba de curaj, ci de un fel de a sfida propriul destin. Viaţa unui om în societatea comunistă nu contează prea mult şi atunci, în situaţii mai speciale , unii indivizi pot avea astfel de reacţii complet inexplicabile, din punctul de vedere al instinctului de conservare, care nu sunt în primul rând acte de curaj cât mai degrabă sfidarea sistemului. Să-l sfidezi pe cel care te calcă în picioare poate fi un comportament normal în situaţii limită, când individul crede că nimic nu mai contează. Viaţa însă-şi devine ceva secundar, iar demnitatea este mai importantă. -Eu cred că ai avut noroc, iar oamenii aceia nu au vrut neapărat să-ţi facă rău. Ei au fost mai umani decât tine. -Nici eu nu spun că ei erau călăii, totuşi ei reprezentau puterea comunistă ocupantă, din punctul meu de vedere. O ţară ocupată este o ţară ocupată şi dezvoltă în rândul cetăţenilor săi o anumită psihologie, anumite aberaţii comportamentale. -Eu te îndemn să te duci la biserică şi să-i pomeneşti pe acei oameni care aveau motive şi puterea să-ţi distrugă viaţa, de atunci. -Da, poate că ai dreptate, dar nu erau nici ei nişte îngeri. Înaintea mea a mai fost un tip de la matematică şi pe ăla l-au băgat în tribunalul militar fără menajamente. Pentru că nu a vrut să depună jurământul militar din motive religioase. Ar fi putut foarte bine să ignore absenţa puştiului de la depunerea jurământului. Dar n-au făcut-o, şi să spui că ai distrus viaţa unui om tânăr pentru a respecta formal un regulament, nu poate fi o scuză. Avea omul acela o alternativă la dispoziţie ? Nu, trebuia să te supui necondiţionat. Nimeni nu are dreptul să-i ceară unui om aşa ceva.
Respect, surori jucăuşe
v-am zarit goale trecând galeşe pe holul acela în
semiântuneric,
o clipă sublimă care m-a făcut să intru în
trepidaţii,
eram un cutremur capabil să dărâme o lume,
v-am adulmecat sexul urmărindu-vă ca o busolă
scufundată-n iubire,
dar când am intrat în camera aceea verde n-am
zărit pe nimeni
şi m-am speriat, oare perfecţiunea este doar
în mintea mea ?
dar voi nebunelor aţi început să croncăniţi
când eu speriat m-am îndepărtat,
"nemuritoare, nemuritoare, nemuritoare" voi
aţi croncănit gutural,
mi-am aruncat hainele pe hol şi-am intrat ca
un armăsar în călduri,
v-aţi aruncat în pat şi-aţi secerat destinul
cu picioarele voastre,
neverosimil de lungi, de perfecte, de albe,
de strălucitoare,
eram ca şi mort după o dragoste pierdută la
pokerul vieţii,
iar voi mi-aţi dăruit deliciile sublime ale
reânvierii,
acum ştiu că trupul meu trăieşte când devine
un ţipar electric,
lângă voi am renăscut să ofer electricitate
planetei.
Prevenţie...(continuare)
Ai grijă când vorbeşti cu asistenta în antecameră,
nu trebuie să observe sub nici o formă câte măsele
îţi lipsesc, în schimb medicul trebuie să vadă
neapărat asta.
Dacă medicul îţi spune că eşti bolnav de aia, şi
aia, şi ailaltă atunci este bine înseamnă că vei
sta mai mult timp în spital, chiar trebuie să
insişti să fii internat.
Nu trebuie să te temi de brancardierii care au
venit să te ia şi să te ducă la RMN.
Pe hol, în drum spre aparat este bine să rosteşti
rugăciunea inimii, nu uita să-ţi rosteşti numele
clar şi apăsat, este bine să fii identificat corect
înainte de a fi scanat.
Restul nu mai contează, aici facturile sau
reclamaţiile nu au nici o şansă, iar guvernul
îţi dă şi haleală.
PS. Când pleci de-acasă scrie un bileţel pe
oglindă cu indicaţia precisă: să nu plăteşti
nici o factura , spune-le să mă caute la morgă.
Asta pentru nevastă, fie că ai sau nu.
PPS. Nu lua în seamă zvonurile că oamenii sunt
omorâţi cu zile în spitalele statului, sunt
propagandă curată. Oricum sunt nişte excepţii.
Statistic vorbind stăm foarte bine, chiar mai
bine decât alţii. Uitaţi-vă la procese, sunt
foarte puţine pe malpraxis. Oricum, ce contează
câţiva oameni morţi, ciuntiţi, chinuiţi, îmbolnăviţi
pe viaţă prin spitale,...? Totul e ca sistemul
să funcţioneze, oricât de gripat. Victime colaterale ?
Asta e. Şi de unde bani de procese frate?
Ei asta-i.
PPPS.
Dar trebuie să fim de acord că sistemul se schimbă
totuși: unii spun că vom rămâne fără medici în curând...
Oamenii pleacă după bani, dar nu evaluează cum se
cuvine înstrăinarea...
În imagine: WC-urile unei
școli de la "ţară". Școala
egalităţii de șanse. Școla
vocaţională pentru toţi,
despre care tot scriu eu, e un vis.
PS. Se ştie că 30% din populaţia unei ţări are idei
fixe, nu trebuie să fii îngrijorat asta dispare cu
timpul de la primul cui pe care-l bat ăia în coşciugul
în care tu stai liniştit, chiar senin în costum de
ginere sau....
PPS. Ce părere aveţi, n-ar fi mai bine ca în loc să ne
trimitem copiii la Roma, sau Atena,...,(o idee fixă)
să-i punem să-și găsească un job de vară și să muncească?
PPPS. Ultimul zvon care ne dă fiori: se vor reduce mii de
posturi în învăţământ, se vor desfiinţa școli, se vor
comasa clase, deci vor fi mai mulţi copii în clasă și
va crește ineficienţa.
PPPPS. ,,Ce sunt comuniştii?"
Răspunsul(unui copil): ,,Comuniştii sunt ăia care
cred că în fiecare zi e 1 Aprilie"
(Dorel Zaica, pictor)
Bagheta magică,
În timp ce mă plimbam pe lângă clădirea parlamentului,
prin parcul Izvor, am găsit o bagheta neagră, probabil o
jucărie de copil. Am crezut că este bagheta dreptăţii,
din cauza culorii probabil, şi am aruncat-o spre
parlament
cu cele mai negre gânduri. M-am trezit în plenul
parlamentului cu toţi parlamentarii stând în genunchi
în
faţa mea. Apoi ca la un semn , au trecut pe rând prin
faţa
mea, târându-se reptilian, depunând la picioarele mele,
mormane de euro, dolari, lei, bijuterii, monede
dacice, ...
I-am întrebat de ce fac asta, mi-au zis că vor să le fiu
eu şef. Le-am zis că ei au un singur şef, poporul român.
În secunda următoare s-au repezit şi şi-au recuperat
banii
şi au vrut să iasă din sală. I-am întrebat de ce fac
asta,
unul dintre ei mi-a aruncat peste umeri, în scârbă:
am
crezut că tu eşti Ali-Baba.Am aruncat cu bagheta după
ei,
cu cele mai negre gânduri şi i-am văzut transformaţi,
instantaneu, în scrum.
M-am trezit, eram aproape asfixiat, dormitorul meu
era
plin de fum. M-am repezit la geam şi am deschis
fereastra,
şi am sărit pe geam în curte. Eram incă ameţit şi
confuz
din cauza fumului inhalat, tuşeam şi mă simţeam ameţit.
Am observat flăcări în camera din faţă, de la intrare.
În curte am un hidrant aşa că l-am pornit şi am intrat
în
cameră pentru a stinge incendiul.
A fost un scurt-circuit care mi-a ars toată aparatura
electronică şi era să mă coste viaţa.
Mulţumesc aleşilor neamului, fără ei, fără durerile
zilnice
de cap pe care mi le dau ei, nu m-aş fi trezit la timp.
PS.Am făcut o reclamaţie la Enel, m-au purtat cu zăhărelu
un an de zile, te despăgubim, te despăgubim, etc.
După un an când am sunat să întreb ce s-a mai întâmplat
cu cererea mea, mi-au spus că o echipă de-a lor(asta e,
dacă nu mi-a dat prin cap să fac eu o echipă care să
constate ce s-a întâmplat), a făcut o evaluare şi a ajuns
la concluzia că defecţiunea constatată nu putea provoca
acel incendiu şi nici distrugerea aparaturii. Așa că,
după
un an mi-au comunicat pe "gură" că nu mă despăgubesc, că
eu sunt de vină. I-am rugat să-mi trimită răspunsul în
scris,
dar n-au facut-o. Avocatul m-a sfătuit să nu încep un
proces
cu ei că nu voi câștiga. Asta este viaţa in Ro.
Cetăţean să
fii, că umilinţili vine pe toate planurili.
Copilăria,
A fost o vreme , când lumea era mai mică şi timpul mai
generos, atunci nunţile ţăranilor ţineau trei zile şi
trei nopţi, iar pământul se zguduia sub picioarele
nuntaşilor, care mai de care mai ţanţoş şi mai mândru
de măiestria sa. Atunci mă amuzam de amuzamentul
Mariei Lătăreţu şi a maestrului Marcel Budală care mă
fardau şi -mi dădeau cu ruj pe buze. Ochii mei sticleau
de bucurie pentru că asemenea oameni se amuzau pe seama
mea, dar cu primul prilej mă spălam pe faţă, deşi chiar
şi Marcel Budală se farda şi se dădea cu ruj. Poate că
între timp societatea românească a pierdut sensul acelei
istorii, poate că aşa trebuia să se întâmple,
sau poate că ei erau mai înţelepţi şi mai inteligenţi
decât noi. Ceva sa pierdut, iar vremurile nu sunt
favorabile pentru a mai recupera ce se mai poate.
Dar cântecele acestea vor răsuna în veşnicie, pentru
că nu cred ca oamenii care simt asemenea mie nu vor
mai fi.
SOS. Scoala
Una dintre ideile fixe care circulă prin România zace
în pereţii bolșevici de la Ministerul Educaţiei: toţi
sunt împotriva meditaţiilor private, deși toţi se
laudă cu "succesurile" olimpicilor "noștrii".
Totuși, olimpicii ăștia sunt produsul direct și final
al meditaţiilor. Ca să nu mai spun că vinovaţii pentru
cazurile când copiii sunt meditaţi chiar de profesorii
lor de la clasă sunt părinţii.
Din dragoste de Eminescu, am strigat în
stradă,
jos, jos , jos
premierul mincinos,
jos, jos , jos
parlamentul ticălos,
jos, jos , jos
cel mai cinstit guvern de hoţi,
jos, jos , jos
comuniştii, turnatorii, securiştii.
Vă amintiţi,
fără comunişti,
Punctul 8 de le Timoşoara,
libertate,
democraţie,
capitalism,...?
PS. " Mie, acel viol mi-a
afectat toată viața ... Un om
căruia i se schilodește
sufletul atât de tare, nu se
poate niciodată vindeca
complet. Atât. "
PPS. Doamne ce justitie avem...
Ce fel de oameni sunt acesti judecatori
ce fel de oameni sunt acesti procurori
Si politistii aceia...
In dreapta este o sculptură monumentală în fosta Piată a
Scânteii, pe locul unde trona tov.Lenin,
statuie criticata de multi...
Totusi mie-mi place...
Iniţierea tinerelor în politică, marca PSD.
Schema clasică de devalizare a întreprinderilor
cumpărate de ruși în România a fost aplicată și la
UPET Târgoviște. Firme offshore, companii puternice,
ofițeri de informații și diplomați ruși au fost
implicați în scoaterea de pe piata a industriei grele din Romania.
Si peste tot apar si cozile de topor romanesti, adica fostii securisti...
Ș-uite-așa iubirea noastră, dragi tovarăși din lumea
largă, a murit între șenile.
Libertatea presei dăunează grav furtișagurilor și
clanurilor mafiote.
Dar tancurile nu sunt suficiente, orice abuz a
PS. În poza aia este un sărut mortal între doi lideri
comunişti: tov.Brejnev
preşedintele URSS şi tov.Honecker preşul
R.D.G(Germania bolşevică).
Un sărut pe care l-a repetat şi tovarăşul
Gorbaciov(alt preş)
cu tov. Honecker. A fost dulce neamţul.
Să fie la ei acasă.
Mă întreb dacă chestia asta se învăţa pe
vremuri la Moscova: oare aşa erau
iniţiaţi tinerii bolşevici. Nu de alta,
dar avem şi noi faliţii noştrii, nu?
Ramona
privirile hulpave se-ncurcă printre ţâţe
precum se-ncurcă musca-n pânza de păianjen
mâinile au febră şi nu se pot abţine
să intre-adânc adânc printre picioare
asta eşti tu Ramona cu de toate din abundenţă
dăruită
felină generoasă în mişcări onduline
tu te munceşti din greu să fii satisfăcută
stârneşti fiara din mine cu sunete subtile
Ramona eşti dulce eşti tandră eşti marea minune
când treci pe stradă în parfum de ceaţă
bărbaţii-înnebunesc şi-şi pierd ochii
tu laşi în urmă lumin-aceea albă şi lăptoasă
ce se spune că ne-nsoţeşte drumul ultim
spre lumea ce-a-laltă
eşti cea mai pură vrajă...
Cum să obţii numărul de telefon al oricărei gagicuţe...
Imaginati-va ca am avut un astfel de armasar pina pe la
12 ani.
Nici nu va dati seama cit era de sensibil si de
inteligent.
Ingenunchia ca sa -l pot eu incaleca. Cind ma intreceam
cu
alti copii,
mergeam noaptea pe miriste cu caii, nu-mi sedea nimeni
in
fata.
E şi asta o nebunie a sufletului. Poate ca atunci am
invatat tot ce stiu
despre frumusete si puritate, despre dragoste si
comuniune,
despre
compasiunea tulburatoare a omului singur sub
nemarginirea
cerului instelat,
Si frumusetea e-n noi,
ca un abis,
in care ni-i frica sa ne privim.
Si melodia este frumoasa, ascultati-o, merita.
Jacob Gurevistch - Lovers in Paris
PS. Micul Paris din capul unora din boema bucuresteana
interbelica
si marele Paris unde poti sa te lasi alintat de un mic
pirâias ,
intr-o mica barcuta, linga o micuta parizianca
zimbitoare,
unde poti sa incropesti o mica idila fermecatoare:
https://www.youtube.com/watch?v=nGDoDA1n2fM
Mercedes
pulpe prelungi ce zgârîie câmpia
alunecând pe fruntea macilor imberbi
un trup fierbinte ce topeşte ochii macilor
mai negri
ca noaptea
urmărind cât de greu respiră câmpia
pentru a ţine iubirea pe acest pat de flori
imponderabil
văd cu uimire cum se topesc pereţii în aburul
trupului tău
mîinile mele nesăţioase plâng în neştire neştiind
ce să facă mai întîi în atâta abundenţă
mă uit în jur şi nu înţeleg cum de şoaptele tale
curg şuvoaie în sufletul meu
simt greutatea verbelor proscrise
cum mă-nfăşoară ca un şarpe boa pe la subsuori
când mă îndemni să fiu mai dur şi să aplic din
kamasutra reţetele proscrise...
şi simt cum te cutremuri iubire
cum te topeşti întreagă în dulci fiori
Vot inteligen,
Vot inteligen - ideea care învinge tancurile,
Să votăm inteligent în turul doi: să venim toţi
la vot la ora 7 dimineaţa (mai ales cei din diaspora),
vor fi cozi imense, dar se vor speria, Ponta va face
pe el de frică. Da, cozi imense înseamnă un mod de
protest împotriva dictaturii(aşa se chiamă un regim
care iţi fură dreptul la vot). Aceasta este sugestia
extrem de inteligentă făcută de Dl.Coman Cosmin
PS. "Cavalerii" Romanieii, o emisiune exceptionala
la Nasul TV. Mafia devoalata. Uitati-va astazi,
cit nu este prea tirziu.
https://www.youtube.com/watch?v=Z8jR9c6po4w#t=40
Vot inteligen - ideea care învinge tancurile,
Să votăm inteligent în turul doi: să venim toţi
la vot la ora 7 dimineaţa(mai ales cei din diaspora),
vor fi cozi imense, dar se vor speria, Ponta va face
pe el de frică. Da, cozi imense înseamnă un mod de
protest împotriva dictaturii(aşa se chiamă un regim
care iţi fură dreptul la vot). Aceasta este sugestia
extrem de inteligentă făcută de Dl.Coman Cosmin
Coman Cosmin: "Da, mergeti dragi romani din diaspora
inca o data la vot pe 16 Noiembrie !
Respect din partea mea pentru voi!
Vreau sa va spun ca PSD-ul va face tot posibilul
sa le saboteze din nou ca sa nu ajungeti sa votati
asa ca va rog sa fiti un pic atenti la mine cum ii
puteti invinge : la ora 7 fix cand se incepe votarea
daca veniti cu totii indiferent in ce oras sau
capitala din disapora locuiti, cum ati venit in
primul tur, chiar daca se vor forma cozi imense,
veti ajunge sa votati cu totii pana la ora 21.
totul este sa nu mergeti nici macar cu un minut
dupa ora 7 , pentru ca timpul se va scurge in
defavoarea vostra si se va intampla ca in primul
tur sa nu votati cu totii. anuntati-va pe acolo
cu totii si cred ca nu este un efort prea mare daca
cu totii ati fi la 7 la sectiile de votare.
Haideti sa fim uniti, ca doar impreuna ii putem
invinge. Credeti-ma ca o sa merite efortul vostru
si Romania va va multumi pentru asta. Haideti sa
il oprim pe PONTA! Inca o data RESPECT din partea
mea pentru voi!"
PS. "Cavalerii" Romanieii, o emisiune exceptionala
la Nasul TV. Mafia devoalata. Uitati-va astazi,
cit nu este prea tirziu.
https://www.youtube.com/watch?v=4O_YMLDvvnw
treziti-va, pentru ca statul mafiot roman vrea
sa ni-l bage pe git pe Ponta. Atentie, nu se lupta
Iohannis cu Ponta, ci statul mafiot roman cu noi,
cetatenii acestei tari care credem ca votul trebuie
sa decida. Suntem in plina dictatura: va intrebat
cineva daca petrolul, gazele, aurul, etc din pamint
romanesc ,este bine sa fie exploatate de statul ungar,
de statul rus, de statul austriac, de statul american,
de statul grec, etc ? Nu confundati libertatea cu dreptul
sa palavragim pe FB. Oameni buni, nu avem altceva mai de
pret, nu avem nimic al nostru cu adevarat, peren,
fundamental, formator de suflete, dect Romania.
Este singurul lucru pe care-l avem, asta trebuie sa
aparam, asta trebuie sa iubim, este singurul lucru despre
care putem spune ca este al nostru, pentru asta merita sa
murim. Nu va dati tara pe miinile unor netoti care nu au
decit buzunare. De ce credeti ca Mircea Eliade spunea ca
"limba romana este limba in care visez" ? Pentru ca orice
este frumos si valoros intr-un om nascut in Romania este
spatiul(cultural si geografic) romanesc. Nu putem depasi
aceasta conditionare obiectiva niciunul dintre noi. PS.
Sa votam inteligent in turul doi: sa venim toti la vot la
ora 7 dimineata(mai ales cei din diaspora), vor fi cozi
imense, dar se vor speria, Ponta va face pe el de frica.
Da, cozi imense inseamna un mod de protest impotriva
dictaturii(asa se chiama un regim care iti fura dreptul
la vot). Aceasta este sugestia extrem de inteligenta
facuta de Dl.Coman Cosmin Coman Cosmin: "Da, mergeti dragi
romani din diaspora inca o data la vot pe 16 Noiembrie !
Respect din partea mea pentru voi! Vreau sa va spun ca
PSD-ul va face tot posibilul sa le saboteze din nou ca sa
nu ajungeti sa votati asa ca va rog sa fiti un pic atenti
la mine cum i puteti invinge : la ora 7 fix cand se incepe
votarea daca veniti cu totii indiferent in ce oras sau
capitala din disapora locuiti, cum ati venit in primul
tur,
chiar daca se vor forma cozi imense, veti ajunge sa votati
cu totii pana la ora 21. totul este sa nu mergeti nici
macar
cu un minut dupa ora 7 , pentru ca timpul se va scurge in
defavoarea vostra si se va intampla ca in primul tur sa nu
votati cu totii. anuntati-va pe acolo cu totii si cred ca
nu
este un efort prea mare daca cu totii ati fi la 7 la
sectiile
de votare. Haideti sa fim uniti, ca doar impreuna ii putem
invinge. Credeti-ma ca o sa merite efortul vostru si
Romania
va va multumi pentru asta. Haideti sa il oprim pe PONTA!
Inca o data RESPECT din partea mea pentru voi!"
Eleonora
cea cu pulpe dulci
mortală halcă
venea la mine-n bancă
s-o frec uşor pe coapsa sacră
toţi gorobeţii din clasă intrau în vrie
şi se cereau de la profi la baie
când o priveam adânc în ochi
obraznic şi pervers cu ştaif
se excita atât de tare
şi începea să tremure a mare
cu genele-n delir era o libelulă
privirea mea avea acest efect total
femeile intrau automat în fin delir prenupţial
o singură privire
le-aruncă-ntrun orgasm mortal
Ele, cea cu sâni obraznici
ce înghiţeau ocheade
unde ţi-ai pierdut virginitatea Ele?
căci eu nu te-am atins decât uşor pe piele
Cum începe o zi perfectă... 
Unii se plâng că am fost prea puţini, ca și când
asta este important și nu faptul că în România sunt
și oameni normali. Atâta timp cât oamenii gândesc
corect și au curajul de-a protesta șansele nu sunt
pierdute. Este doar o chestiune de timp până ce
minoritatea va fi recunoscută drept expresie
a adevărului.
PPS.
După mineriada din 1990 mulţi oameni au văzut cine
era cu adevărat grupul de bandiţi care a pus mâna pe
putere în Ro.
Acum, după 28 de ani, capii celor care s-au impus
prin
forţă sunt acuzaţi de "crime împotriva umanităţii".
Nu vi se pare că totuși strada a învins și de data
asta ?
Eu așa cred. Mai mult, consider că dacă mișcarea de
opoziţie
din 1990 nu ar fi avut loc, astăzi România ar fi avut
statutul
R.Moldova. O colonie mascată a sovietelor.
Nici acum nu stau lucrurile prea bine, dar există
speranţă și
putem visa incă la Unire. Există șanse reale să
eliminăm
din viaţa publică agenţii KGB.
**
Amintiri dureroase cu Greta
o floare-albastră-nfiptă-n clisa umbrei
îmi aminteşte un’te-am frânt în două
pulpe fabuloase pocnesc sub sărutări mieroase
devastate de placer cântai din pizdă
şi din oase
nu pot să cred că-n unda clară
te văd pe tine-a n-şpe mia oară
cu sânii tăi zglobii şi argintaţi de luna clară
învârtejind aerul nopţii
în timp ce freci cu-nverşunare
coloana de foc ce izbucneşte
la mine-ntre picioare
ascult gemetele tale răsărind din izvorul fântânii
din luncă
dar tu te-ai dus şi eu regret că incă mai sunt viu
în timp ce cântecul pulpelor tale întreţine acest
vis
